~Ioan Irina: „Nu-l voi uita niciodată pe domnul Artur Silvestri!“

Este pentru prima dată când vă scriu, dar am luat hotărârea să vă împărtăşesc şi eu câteva gânduri despre domnul Artur Silvestri.

Numele meu este Irina I. Ioan, sunt student în anul patru la Facultatea de Teologie Ortodoxă din Iaşi, şi sunt fiul preotului Irina Ion – de la poalele muntelui Ceahlău. L-am cunoscut bine pe domnul Artur Silvestri atât direct – personal, cât şi indirect, citindu-i lucrările sale. Trecerea sa la cele veşnice, a venit pe neaşteptate pentru noi toţi, dar pentru mine cu mult mai trist deoarece, acest domn Artur Silvestri, m-a ajutat enorm de mult. Asupra mea a săvârşit o faptă, o faptă bună pe care în vremea când s-a întâmplat, acum câţiva ani, nimeni nu mă putea ajuta. Apostolul spune: „credinţa şi faptele bune“ sunt necesare pentru mântuire. Ei bine, domnia sa mi-a redat sănătatea. Spun asta, adică „domnia sa“ deoarece prin el toate s-au făcut. M-a ajutat, şi poate nu ar fi bine să o spun, împreună cu soţia sa, doamna Mariana Brăescu, atunci când am întâmpinat în viaţa familiei mele un moment trist. Am avut o problemă cu vederea, mulţi m-au „cercetat“ în Moldova şi Ardeal, dar nimeni nu a reuşit să mă ajute. Atunci, părinţii mei amintindu-şi de domnul Artur, au cerut ajutorul domniei sale. Totul s-a petrecut repede, detaliile sunt de prisos, dar cel mai important lucru a fost acela că mi-am revenit, m-am însănătoşit, m-a ajutat mult, mi-a redat lumina în suflet şi zâmbetul din nou familiei mele pe chip.

Am păstrat acest lucru şi-l păstrez cu multă preţuire şi dragoste în suflet. Acum, am simţit nevoia să-l împărtăşesc şi altora, mă refer la binele ce mi l-a făcut. Nu ştiu dacă este bine sau nu este bine, dar tot ceea ce ştiu este că sufletul meu a simţit nevoia să scrie.

Mai sunt multe alte împrejurări în care am discutat cu domnul Silvestri, dar acesta a fost momentul cel mai marcant din viaţa mea alături de domnia sa.

Nu-mi rămâne decât, aici, unde sunt acum, şi oriunde mă voi afla, dar în special, atunci când voi fi din nou acasă, la poalele Muntelui Ceahlău, Munte Sfânt, locul unde la umbra nucului celui bătrân îşi găseşte odihna Îngerul său păzitor, să-l pomenesc în rugăciunile mele şi vreau să-l încredinţez că acolo sus, unde este, un suflet de copil ce eram atunci, şi poate şi acum încă mai sunt, îi aprinde permanent o lumânare şi se roagă pentru ca sufletul lui să se învrednicească a gusta viaţa cea veşnică.

Vreau să închei prin următoarele cuvinte: Vă mulţumesc mult! Vă mulţumesc mult!… şi iertaţi-mă, mi-aş fi dorit să fi venit vremea să vă strâng mâna să vă pot mulţumi privindu-vă! Îmi pare rău!!!!… dar… aceasta a fost voia Lui Dumnezeu… să plecaţi atât de repede dintre noi fără măcar să vă spun: din nou, Mulţumesc!

Cu sufletul întristat, cu aleasă preţuire şi cu multă dragoste,

IOAN IRINA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou