Camelia Radu: „Grădina secretă“

Era mică, mică. Un ghemotoc. Şi îi plăcea că este aşa. Privea lumea de la înălţimea florilor şi, de altfel, mereu avea nasul plin de polen. Celor mari nu le vedea faţa, îi recunoştea după glas. Parcă vorbeau din cer.

Pe mama o ştia după pantofii cu toc sau şi mai bine, după faldurile parfumate ale rochiei, de care se agăţa uneori. Tata avea buzunare şi dacă se ridica pe vârfuri, ajungea la ele, cotrobăind după vreo surpriză, pentru că mereu găsea câte ceva. Cel mai mult o uimise cheia, un secret pe care dacă îl ştiai, descuiai orice uşă. Tot acolo mai erau monedele rotunde şi argintii. Se rostogoleau sub pat, iar dacă avea norocul să găsească multe, putea face chiar un cer, pentru că sub pat era întuneric şi nu se vedea decât aşa, câte o sclipire, din fiecare monedă, din conturul lor rotund ; doar o banuială a ceva despre care credea că poate fi. >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: