Victoria Encica: „Despre metastaza unei literaturi“

1. Gândirea aluziţionistă şi spaima de a scrie

„Pe măsură ce se ridică vălul necunoscutului, se depopulează imaginaţia oamenilor”[1], spunea Maupassant într-una din nuvelele sale, sintagmă care mi-a resuscitat interesul pentru literatura fantastică, după o lungă perioadă de Anton Holban, Octavian Paler, Mircea Eliade (proza autobiografică!), Marcel Proust etc. Meditând asupra frazei, am realizat subit forţa realităţii referenţiale cuprinse în expresia scriitorului: literatura contemporană permanentizează un segment obscur al existenţei, un sentiment expatriat până la 1940 (data este aproximativă) la noi, şi anume agresivitatea, violenţa, abuzul actelor umane. Violenţa, însă, nu afectează doar aspectul pur lingvistic al literaturii, ci pătrunde în undele tainicelor referinţe, în abisul contenutistic, în „sufletul” literaturii. De aceea, această exprimare nu trebuie să se confunde cu simpla violenţă sau abuzul verbal. Conştientă de multiplicitatea domeniilor supuse violenţei umane (emotiv, lingvistic, fizic, sexual etc.), îmi asum dreptul de a trata aici, pe scurt, doar violenţa aluzivă, cu substrat sexual, a operelor de după anii 60. Este, aş spune, mai degrabă un abuz de natură sexuală care tinde să invadeze încet şi cert toate arterele literaturii, toate genurile şi speciile ei, consacrate sau în devenire. >>>>

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

%d blogeri au apreciat asta: