~Al. Florin Ţene: „Tot ce era de spus…“, Poeme în proză de Ana Moldovan

La început de drum în literatură,Ana Moldovan debutează cu volumul Tot ce era de spus…(Poeme în proză),cu o pstfaţă  de Artur Silvestri(Naturaleţea unui element de floare sălbatică),apăruă la prestigioasa Editură Carpathia Press,2008,în colecţia Primul cuvânt.Aceasta face parte din programul generos iniţiat de scriitorul şi filozoful Artur Silvestri din cadrul ARP-Asociaţia Română pentru Patrimoniu şi conţine exclusive volume de debut ale scriitorilor români,indiferent de genul în care aceştia se exprimă.Programul va continua să promoveze cărţi de debut finanţate de ARP:

ăProzodia poematică,sau mai degrabă zis poeme în proză ,ale Anei Moldovan se coagulează ca un jurnal intim  şi capricios,de fapt sunt clipe de timp surprinse de starea eului poetei.Sunt ,de fapt, clic-clacuri ale unui aparat de fotografiat care surprinde momentul stării inponderabile ale sufletului. Trăiri metaforice,cum spuneam ,tip jurnal al cărui personaj este eul autoarei,astfel poemele sunt o literatură de o spontaneitate de dicteu(Artur Silvestri).

ăÎn tensiunea dintre concept şi imagine,această poezie,dezvăluie în fapt,o vibraţie mai adâncă,între spirit şi mediul înconjurător:Şi aluneci încet între mătăniile acelea,prin corturi verde închis,luminate alene de două lumini triunghiulare…(Corturi verzi).Visceralul resimte cerebralitatea ca presiune convenţională:Râurile crescute flămânde de istorie,priveam apa bulversată de panica acvatică,pe cer doar tavane rupte de nori meschini ne aminteau iar(Tăcere). Fiinţa şi nefiinţa ca duplicitate paralelă ,fiind paralele cu egoul ,vezi teorema paralelelor,sunt paralele între ele,dar,aceste trei elemente ale conştiinţei  tangenţiază într-un final,undeva sus în imponderabilitatea universului când Dimineaţa ne trezim sub farul catarg în barca mea veche temeinic legată de gard.(Mov).

ăFenomenul din poezia Zburătorul de Ioan Eliade Rădulescu,dorinţa dar şi frica ,îl regăsim în multe din poemele autoarei.Acest sentiment alături de căutarea clipei existenţiale în sevele speranţei face ca eul Anei Moldovan să aventureze prin paradoxale şi inedite ipostaze ale realităţii,până şi în vinul băut în altă viaţă prin gări care numai au trenuri.(Cuvinte frumoase uitate într-un sertar).

ăScenariul liric al acestei cărţi este interesant deşi nu construcţia lucidă dă coerenţă poemelor,dar mai ales permanenta stare de criză şi reverie,resimţită aproape visceral.De aici provine şi confesiunea frenetică,în fapt o explozie a interiorităţii sub forma retoricii impetuase:Uneori adierile de vânt poartă peste mări şoapte spuse cuiva fără chip şi nume,alteori câte un suspin înăbuşit.(E dimineaţa clipelor).

ăAna Moldovan este predispusă spre efuziuni elegiace,cu sensibilitate convulsiveă,în alertă.

AL.FLORIN ŢENE

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • August 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou