~Cezarina Adamescu: „Lumini de gând, lumini de suflet, reverberate-ntr-o lacrimă“

GERALDINE GHINEŢ, Reverberaţii, Editura PAX AURA MUNDI, Galaţi, 2002

Printre oamenii grăbiţi şi indiferenţi, printre atâtea lucruri defuncte şi clipe stinghere, se naşte un  îngeri cu ochii orbiţi de adieri.

Are sufletul întipărit de-a dreptul pe faţă. Rotundul albastru  îl sprijină. O aripă de stea fluturândă îi desenează pe chip, cruci de lumină.

De unde vine? mă veţi întreba, din ce în ce mai uimiţi. De ce a părăsit cerul, munţii lumii, pădurile spaţiale, eternele lacuri, galaxiile neştiute?

Ce caută? „Lacrimile noastre de porţelan uitate într-un pahar de zenit?” „O lume nouă/ în care oamenii să n-aibă sânge/ în vene/ ci lacrimi?”

Iată cum îşi lipeşte „pielea sufletului/ de scoarţa rece a copacilor”.

„Picături de sânge cristalizate în cioburi” – îi alcătuie toată fiinţa şi-n timp ce „o vijelie nebună îl respiră” – pe el, îngerul – în „eterna cetate a cotidianului” – în care a binevoit să coboare, ni se dezvăluie, aşa cum e: „Sunt o privire stingheră/ Ce o păstrezi lipită de retina ta…/Triumf al vagului,/ Suflet reverberat în coşul inconştientului” (Regret).

Mărturisindu-şi adevărata motivaţie a peregrinărilor pe aceste meleaguri, poeta  spune: „Am reuşit să fur nota de aur/ A privighetorii./ Şi cânt…/ Cânt despre lumină/ În umbra amintirii.”

Şi-n clipa aceea, străluminaţi de o rază binecuvântată, înţelegem:  este un înger binevestitor. A venit să ne arate Lumina: „Într-o frunză de verde/ Cu sălcii încremenind în extaz”.

Nu i-a fost lesne să-şi dezvăluie desenul secret al fiinţei. Pentru aceasta a trebuit să se roage de vânturi: „Purtaţi-mă departe/ o sămânţă să fiu./ Izbiţi-mă de maluri/ martiră să fiu.”

Se cuvine răbdare şi veghe. Nu putem trece nepăsători pe lângă o asemenea făptură care se oferă tuturor drept ofrandă, drept ardere-de-tot şi care-şi rupe „sufletul în fâşii” ca să ni-l dăruie. Cât nu e prea târziu, pentru că: „Lângă icoana clipei trecute/ Într-o zi îmi voi pierde ochii/ în vreun contur nedefinit./ Îmi voi vinde mâinile/ Vreunui negustor ambulant”; pentru că, de oboseala dăruirii, îngerul va spune: „Începe să mi se facă frig în pielea asta” – şi într-o zi, când vom hoinări, la fel de neatenţi ca şi acum, nu vom afla în locul său decât: „O semnătură de zăpadă/ Lângă colţul ars al visării”.

Şi, printre atâtea „arome uscate” – nu va rămâne decât un mănunchi de poeme cu „iz de lumină” şi „pereţii castelului de nisip”, care „se ridică măreţ dintre gunoaie”, şi  într-un „Zig-zag frânt,/ Linii ce se sărută, se îmbrăţişează/ Într-o uitare blândă.”

Să nu ne lăsăm pradă acestei blânde uitări, pentru că – în locul îngerului, ţipa-vor cuvintele, amplificându-se, născând alte şi alte cuvinte. Iar ţipătul mut al ecoului căzut printre rânduri ca-ntr-o peşteră adâncă, se va întoarce înmulţit, înmiit, rezonând în sufletele noastre, într-o reverberaţie infinită…

Aşa încât, nu vom mai şti niciodată „cine pe cine supune şi cât”, în această vanitas vanitatuum – printre „ramuri lactee” în care îngerul „născut între ape” – va înnoda etern pentru noi, curcubee „pentru a lega ţărmul de ceruri” şi pentru ca obsesiv „sfâşiat de raze divine”, să rămână o picătură din noi, reverberată subtil în armonii celeste. Şi-n clinchetul cristalin stârnit de râsul zglobiu al stelelor, vom putea spune: „Îţi simt privirea/ Pe umăr curgând/ Şi glasul tău e-al meu./ Şi zbor şi cad/ Şi merg şi stau/ Şi trupul meu e-al tău./ Găsesc timid un fulg de nea/ Căci mâna ta e-a mea./ Şi râd şi plâng/ Visez şi dorm/ Căci eu şi tu sunt eu.”

Salut din toată inima sosirea acestui înger binevestitor pe nume Geraldine, care nu e decât amintirea copilăriei şi a tinereţii din noi, reverberată într-o „oglindă a timpului”, de care, apropiindu-ne, simţim, „mirosul de cer” şi „ecourile unui vis uitat” care din când în când se zbate de gratiile coliviei să iasă slobod afară, în plină lumină…
Galaţi, 26 septembrie 2008

CEZARINA ADAMESCU

Anunțuri

Un răspuns to “~Cezarina Adamescu: „Lumini de gând, lumini de suflet, reverberate-ntr-o lacrimă“”

  1. maine
    precum iubeste penita unui poet
    coala alba
    si-am sa astept sa-ti alegi din
    cuibul privirilor
    nuantele cuvintelor prin care sa ma
    descrii
    de fiecare data altfel
    in fiecare zi sunt alta poezie
    si stii? ma plac!
    imi sta bine alergand invaluit in praf de stele,
    cu zambet larg
    si talpi imbracate in vise
    da…, imi sta bine ghemuit ca un copil
    langa tine,
    in timp ce tu ma inchizi libera
    intre copertile noastre
    si ma saruti
    de… Noapte buna iubito…

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou