~Cezarina Adamescu: „Spectacolul poeziei – eveniment cu răsunet asurzitor în spaţiul danubian“

DUBLĂ LANSARE DE CARTE: MARIANA EFTIMIE KABBOUT, Trandafirul deşertului, roman, vol. I  şi Dincolo de Paradis – Beyond the Paradise, Editura Anamarol, 2008
Spaţiul atât de divers şi pestriţ al culturii de azi ne invită, cu cele mai atractive oferte, tocmai pentru a ne atrage atenţia şi pentru a ne înscrie în dimensiunile confortabile ale clipei, care ne fuge printre degete.

Este o stare de urgenţă creatoare şi inovatoare, care include şi dimensiunea spirituală. Ne grăbim, nu mai avem timp (chef, disponibilitate, deschidere) pentru graţia neasemuită a cuvântului scris care a fost înlocuit de civilizaţia sunetului şi a imaginii, cuvânt care se încadrează în amfiladele tăcerii, precum bulele de oxigen într-o clepsidră. Tăcere şi tihnă sufletească, pe cât de stenică, pe atât de rarisimă, care se armonizează foarte bine cu poezia citită, şoptită, ori numai auzită în surdină, în vacarmul  insuportabil al vieţii.

În acest context, nu este de mirare că „Domniţa Poesia” nu se mai poate sprijini singură pe propriile picioare (metri!) – sintagme, metafore şi alte figuri de stil.

Ea recheamă urgent alte graţii de-a dreapta, de-a stânga,  de-a mijlocul, care să o împingă (dacă nu cumva să o îmbrâncească!) la faţă de cortină, în lumina reflectoarelor.

E lesne de înţeles că Poesiei îi stă bine pe un fundal sonor adecvat. Şi dacă acesta e rezonabil ca acustică, atunci cadrul e perfect, imaginaţia poate hălădui, pe urmele riguroase ale rimei, ale ritmului, ori să alerge liber, prin spaţii necunoscute, ca printr-o câmpie virgină, cu spicele până la brâu legănate, ademenite de şoaptele vântului.

În definitiv, Clio şi Eutherpe au mers totdeauna mână-n mână.

Ne-am obişnuit să facem de obicei, din orice fapt – un eveniment mediatizat, un spectacol, un show, un prilej de ieşire la rampă în lumina, de cele mai multe ori, orbitoare a reflectoarelor, a spoturilor sau a flash-bach-urilor colorate şi ameţitoare, care-ţi obosesc în cele din urmă privirile, mintea şi sufletul. Şi, desigur, fiecare din noi îşi alege lumina cea mai favorabilă care să-i reflecte cât mai bine ţinuta, fizionomia, zâmbetul afişat, gesturile îndelung studiate cu mult timp înainte.

Până aici nimic nou. Fiecare are dreptul la propria imagine pe care şi-o construieşte aşa cum vrea, în mica-marea sa clipă de glorie. Şi e bine când poezia intră intempestiv, prin uşi, ferestre, acoperiş, prin subsoluri, în domeniile conexe ale artei, căutând să se armonizeze şi să ofere împreună confortul sufletesc de care omul contemporan are nevoie. E de dorit să nu distoneze însă cu acestea.

Am asistat duminică, 21 septembrie 2008, în ziua echinocţiului de toamnă, la Liceul de Artă „Dimitrie Cuclin” din  Galaţi la un spectacol de poezie (cu antren, muzică, dans şi multe postere). Un veritabil show care s-a dorit a fi şi de poezie. Şi, în parte, a reuşit.

Pentru că protagonista (artista!), Mariana Eftimie Kabbout, spectaculoasă şi spectaculară în acelaşi timp, ştiind să-şi regizeze cu măiestrie orice mişcare, orice vorbă, orice gând, orice tresărire de inimă, a oferit auditoriului un veritabil act artistic din care, bineînţeles n-au lipsit: decorul, florile, recuzita, sonorizarea pe calculator, dansul tematic, felicitările, masa şi darul, din belşug, posterele uriaşe, aproape ca la o campanie electorală, invitaţiile tip carte poştală şi, nu în ultimul rând, dar mai discretă, aşa cum îi stă bine, poezia, scrisă, recitată, declamată, cântată, dansată, horită, îngânată, parfumată şi înflorată. Şi, desigur, îmbrăcată în straie cât mai sclipitoare.

Poate că în cenuşiul cotidian, oamenii au nevoie de o pată de culoare. Sau de cât mai multe pete de culori. N-au lipsit. De la cântecele indiene, interpretate cu sensibilitate de Naliny, la cântecul ingenuu al micuţei interprete care a încântat pur şi simplu auditoriul cu un cântec despre îngeri. Şi de aici, saltul calitativ la superbul recital al solistului profesionist Theodor Munteanu care ne-a oferit un micro concert cu un potpuriu din cele mai vechi şi mai îndrăgite şlagăre ale domniei sale: Prietenia; Violete pentru fete; grecescul Maria me kalitera, până la nostalgicele cântări de altădată care au încălzit inimile celor prezenţi, de o anumită vârstă, deşi, tinerii, au început să iasă din sală in corpore, cu o totală lipsă de tact, vădind carenţe de educaţie.

Aşadar, belşug de straie scumpe, bijuterii, belşug de flori, şampanie, torturi cu artificii, antren. O sărbătoare. A cărţii?

Nu s-a vorbit nimic despre cărţile care trebuiau să fie lansate (la apă, în aer?) S-a interpretat pe scenă, live ori play back, cu sonorizare, de cele mai multe ori agresivă, dar, în ansamblu, lumea a avut parte de un show, de un pătrăţel de tort şi de un fund de pahar de şampanie scumpă. OK.

Dar, mă tot întrebam, asistând la acest spectacol, pe unde s-o fi rătăcind Poesia?

Pe sub faldurii dansatoarelor, – admirabile şi talentate eleve ale Liceului de Artă Dimitrie Cuclin, de la clasa de Coregrafie?

În inflexiunile indiene ale cântăreţei gălăţene; în vocea tandră, uşor voalată, frumos timbrată, cu ambitus larg şi cu impostaţie naturală a solistului Tedi Munteanu, care are o imensă priză la public, mai puţin la tineri?

Dar ce anume are priză la tineri, de fapt?

Ori poate în hora-sârba încinse pe scenă, căci românului, îndeobşte, îi place să petreacă şi în orice moment poate încinge o horă?

În imensele buchete multicolore şi aranjamente artistice care-şi strigau de la rampă nevoia de puritate?

În toate acestea şi în sunetul strident al sintetizatoarelor, căci, muzica pe calculator e la mare căutare!

Personal, sunt adepta unor altfel de lecturi publice. Mai intime, mai persuasive şi  cu mai multă atingere pe suflet.

Poezia, da, are nevoie de spaţiul ei de meditaţie pentru a fi îngurgitată. Ea nu mai poate fi zbierată pe stadioane, la megafon, în holuri,  supermarket-uri ori hale imense. Şi nici pusă pe calculator, nu prea are farmec. Cu cât sună mai tare, cu atât pătrunde în suflet mai puţin. Locul ei e într-o bibliotecă, într-o sală de lectură, între cei care, cu adevărat o iubesc şi o respectă.

În trend nu pot ajunge decât ecourile ei asurzitoare, din care nu te alegi cu nimic. Sau poate, da, cu o pătrăţică e tort, cu un fursec şi cu o gură de şampanie.

O gură de linişte şi una de romantism, ar fi fost suficient. O tăcere pioasă pentru a fi oficiată, precum liturghia la Sfântul Altar. Şi apoi, cu adevărat, te poţi împărtăşi din ea cu smerenie. Şi ea va rămâne apoi în tine, în starea ei de graţie, creându-ţi acea binefacere spirituală de care ai, cu adevărat nevoie.

Varieteul poţi să-l vezi la Teatrul Muzical „Nae Leonard” cu tot tacâmul; orchestră, balet modern, solişti, momente vesele. Mă aşteptam să văd şi câteva , numere de prestidigitaţie.

Dar, să facem o mică precizare, ca să nu confundăm lucrurile.

Da, Mariana Eftimie Kabbout scrie versuri de dragoste. Toată lumea e de acord cu asta. Câţi nu scriu? Dar câţi, în acelaşi timp, ştiu să iasă la înaintare, cu CD-uri, DVD-uri,  numeroase siteuri literare, cu Audio-buck, cu harfe şi alăute ori chiar în sunet de trâmbiţe şi de alămuri? Câţi ştiu, din poeţi să-şi vândă marfa?

„Marfa” – ce urât sună!

Pentru că poezia n-a fost niciodată o marfă. O transformăm noi în marfă.

Ea este o stare de graţie prin excelenţă şi aşa trebuie să rămână: o stare de spirit. O clipă de graţie care tinde să rămână nemuritoare. Clipă care vrea să se înveşnicească. Şi acea clipă de graţie trebuie creată, aşteptată, întâmpinată cu mare smerenie, ca pe un miracol, ca pe Mysterion, atunci când ne vizitează.

Cine o percepe astfel, ferice de dânsul!

Marea mea nefericire este că n-am putut reţine nici măcar un vers din câte s-au declamat pe scenă. Oricâte străduinţe şi-au dat organizatorii şi, mai ales, editoarea acestor volume, distinsa doamnă Rodica Elena Lupu, venită special pentru a treia oară, după propria mărturisire, din Bucureşti ca să o ”lanseze” pe Mariana Eftimie Kabbout. Intenţie cât se poate de lăudabilă, de altfel, ca şi aceea de a o invita tot de trei ori la DDTV la emisiunea Doamnei Luchi Marinescu, pentru a-i prezenta volumele.

Despre cel de-al doilea volum s-a păstrat tăcere mormântată, ca-n deşert unde se aude doar vântul spulberând dunele de nisip.

Dar tare, tare mi-ar fi plăcut să am parte, ca să iau cu mine acasă, „Dincolo de Paradis”, sau măcar în preajmă, la marginea Paradisului meu intim, fie şi un vers, necum o strofă sau măcar un titlul de poezie. Poate altă dată. Cine ştie?

Dacă voi mai fi invitată.  Dar am motive serioase să mă îndoiesc. De aceea, nu-mi rămâne decât să mă aplec asupra volumelor, în intimitatea căminului meu şi să-mi creez Starea de Rai la care râvnesc, atunci când am în mâini o carte de Poezie.

Despre valoarea lor, rămâne să mă pronunţ după lectură. Dacă cineva îmi va cere părerea. Dar cine să aibă nevoie de părerea unei simple cititoare, care nici măcar nu dansează o sârbă pe scenă, alături de  protagonişti?

Oricum, Mariana Eftimie Kabbout rămâne pentru mine, o fată drăguţă, elegantă, care atrage simpatia din primul moment, pentru că degajă un farmec aparte. Şi de ce nu? Poate fi ea însăşi poezia ori muza multor iubitori de spectacole. Fără să se mai străduiască atât. Pur şi simplu.
Galaţi, 4 octombrie 2008

CEZARINA ADAMESCU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou