~Cezarina Adamescu: Portret liric: Violeta Andrei. „În joc spiral pe razele Selenei. Poezia clavirului şi a violinei“

Violeta Andrei  (nume predestinat) –  şi-a înfiripat deja, un nume în spaţiul virtual prin poezia şi comentariile pertinente pe care le afişează, pe site-uri,  dar şi prin solicitudinea cu care răspunde la provocările confraţilor internetişti, îndrumându-i cu vorba şi fapta în calea – destul de spinoasă – spre afirmare.

Adeptă a unui mesaj liric destul de optimist şi stenic, poeta iese în întâmpinarea iubitorilor de frumos, cu ghirlande aprinse de flori şi se înfăşoară în parfumul lor suav din creştet până-n tălpi. Cum altfel, dacă ea însăşi este o floare delicată care anunţă sosirea primăverii?  Şi, hrănindu-i pe ceilalţi, cu aceste miresme, ea se satură. Cu: doruri oarbe, cu tăria nopţii, cu depărtarea care devine arc-en-ciel, curcubeu în azur, cu vise îmbrăţişătoare care “ascund durerea surdă în braţele întinse”, cu ochiul de luceafăr care soarbe privirea.       Un univers populat de himere şi de doruri necuprinse care fac să se răscolească în somn cuvintele nerostite. O poezie senzuală şi în acelaşi timp, plină de mister, care promite reverii celeste.

Dar curând, zorii se ivesc şi poeta se trezeşte tot în propria-i crisalidă, aşteptând prefacerea miraculoasă şi aripile care s-o poarte spre înălţime.

”În dulce amăgire, rămânem prizonierii / Speranţelor că, mâine, eterna primăvară / Va fi pe locul unde vâslesc gondolierii / Către-un liman în care iubirile mai ară” (De sezon).

E important de ştiut: nici primăvara nu e veşnică, nici iarna nu ţine la nesfârşit. Ciclurile astronomice îşi văd de treaba lor, indiferent de furtunile pe care le iscă. Doar pământul rămâne acelaşi, purtând în el făgăduinţa, setos şi flămând de sămânţă fecundă, hrănit cu dorinţa care prinde muguri sub adieri de vânt. „Şi tremură amurguri, de teama nopţii rece, / Dscarcerează vise, pe la apus de soare, / Pe când nepăsătoare, clepsidra timpu-şi trece / Prin îngustimea clipei care, ferice, moare” (De sezon).

Se remarcă tonul nostalgic, elegiac, al unor regrete pentru lucrurile neîmplinite. Cutreieratul cu gândul prin „sihastre depărtări” îi este propice stării de graţie, mai ales atunci când „ochii nopţii lucesc în iluzorii / Contururi de o clipă, deşarte aşteptări.” (Somn)

Versul în ritm clasic, se pare că o prinde pe Violeta Andrei mai mult decât cel liber, pentru că în tonul ei se simte o acerbă nevoie de ordine, pe care doar aşa o realizează în chip plenar: „Şi număr în risipa din sfeşnice aprinse / Atâtea scânteieri lângă paharul plin / Cu zâmbetul licorii pe buzele învinse / De gustul dezmierdării şi teama din pelin. // Alături, focul sacru mai arde în tăcerea /
Oglinzilor furate în anotimpuri reci / Când doar păcatul vrerii coboară în durerea / Neanturilor scurse în posturi lungi şi seci.” (Somn).

Violeta Andrei cântă iubirea în toate anotimpurile, dându-i ceva din culoarea specifică fiecăruia. Iubirea intră astfel,  în sintonie cu anotimpul.  Vara, iubirile se  coc, toamna-şi aşteaptă nunta, iarna iubirea îngheaţă, pentru ca din nou, primăvara, să reînvie. Versul aduce a pastel clasic, dar este de o frumuseţe şi limpiditate uimitoare. „S-au copt iubirile din vară. / Octombrie, miroase-a nuntă / Când viile îşi despovară / Dulceaţa-n vinuri ce cuvântă. // Iar crizantemele pe masă, / De grija vântului ‘şi-adună / Culorile şi-apoi se lasă / În poala frunzelor, cunună. // Coboară luna, din halouri / Logodnele pe inelare, / Găteală albă aduc nouri / Pentru miresele stelare // Bătrâna brumă nu mai cade / Uimită stă ca să admire / Luceferi care, cumsecade / Pun pirostrii  oricărui mire. // Altaru’-aşteaptă jurăminte / Pentru aici şi pentru-atunci / Când toţi îşi vor afla veşminte / În brazda ierbilor din lunci. // S-au copt iubirile din vară /Ciorchinii n-au boaba măruntă. / Sunt pline-ochi ulcioare iară / Octombrie miroase-a nuntă. / 10 octombrie 2009” (S-au copt iubirile din vară).

Nici ludicul nu îi este străin poetei care invită la joc, la joacă, la dans, la copilărit în poemul „Sigma”.

Fără să neglijeze clasicul, dar dându-i nuanţe de modernitate, Violeta Andrei reuşeşte o poezie caldă, cu mult farmec, odihnitoare, limpede, în care eufonia are un rol important.

Visul este principalul element de construcţie al poetei. Cu el desenează, schiţează,  brodează, brodeşte, scrie, zideşte ori năruie, naşte ori renaşte. Visele pot avea, în viziunea poetei „plete colilii”; timpul  – „coajă fină”; gândurile – din pustii, „se întorc în crinolină”; amintirile sunt rozalii – „cu gust de rodii”; anii – sunt versuri fără melodii”, etc.

Iubirea şi natura – două repere fundamentale, legate cu fire freatice, undeori confundându-se, trecând una în alta, sau iscându-se una din alta, într-o entropie proprie. Foarte reuşite pastelurile şi elegile anotimpurilor. Simbolistica anotimpurilor trece în cea a culorilor ca reflecţii ale stărilor interioare.

Peisajul mirific al Deltei şi el este în sintonie: „Nuferii, din cupe albe, beau / Doar iubiri, esenţe să adape. // Zace în nefire, împresoară / Liniştea adâncă, fără ţintă / Verdele conjură şi însoară / Plaurul obişnuit să mintă.// Cad în admirare, zvelte talii / Trestii, pe oglinda clară, lină / Irişi dau culori, ca de vitralii / Blânzi zefiri au glasul violină. // Multe doruri pescăruşii poartă / Când vâslesc alăturea cu norii- / Sunt corăbii duse, fără soartă / Spre-un liman cu forme iluzorii. // Părăsit de grijă, între maluri / Gândul, plutitor pe unda zveltă /
Din undirea lungă, de sub valuri / A mai scos un adevăr, în Deltă.20 septembrie 2009” (Delta).

Poezia Violetei Andrei este una de stare. Ea este străbătută de melancolii funciare, de vise, de năzuinţe, de amintiri şi de un dor fără saţiu după perfecţiune, după un ideal spre care nu oboseşte să purceadă. Dar, în aceeaşi măsură ea este o aspiraţie către echilibru, linişte, odihnă. ”Ca şi semnul runic /
Bătrân, de poveşti / Paradoxu-i unic: / Suflet tânăr eşti. // Viaţa ta e punte /
Între cer şi-abis / Lux de-amănunte- / Iad şi paradis. // Omeneşti ţărâna / Când soroc se lasă, / Îngerii-ţi iau mâna / Şi te duc spre casă. / 25 iulie2009″.

Predilecţia către speciile şi subspeciile poeziei cu formă fixă, chiar şi pentru  sonet, pastel, glosă, reflectă o cunoaştere adâncă a liricii clasice şi dorinţa de a continua în aceeaşi linie, mesajul său reînnoit şi îmbogăţit cu noi nuanţe.

Şi, până la urmă, poezia ei poate fi rezumată într-un vers cât se poate de semnificativ: „Răsfrângeri de Lumină-s într-o floare…”

Foarte reuşită gllosa intitulată „Reflexie”: „E freamăt de culoare şi mireasmă / Şi feciorelnică, sfioasă aşteptare / Întruchipare de catapeteasmă /
Răsfrângeri de Lumină-s într-o floare…// Ascunde întristarea între spini /
Cu dulce amăgire de fantasmă; / Ce-adastă în căldura unei mâini / E freamăt de culoare şi mireasmă.// Cu nume de răsfăţ ori de descântec / De lacrimă sau castă dezmierdare / Îngemănează doruri într-un cântec / Şi feciorelnică, sfioasă aşteptare.// Se dăruie-n volute la fereastră / Şi-n binecuvântarea de aghiasmă /
Iubire pune-n fiecare glastră / Întruchipare de catapeteasmă. //
În orice-nchipuire-i biruinţă / Ce-o’nfăţişează lumii cu candoare / Ca semn de împăcare ori credinţă / Răsfrângeri de Lumină-s într-o floare…// Răsfrângeri de Lumină-s într-o floare…/ Întruchipare de catapeteasmă / Şi feciorelnică, sfioasă aşteptare / E freamăt de culoare şi mireasmă / 15 marie 2009”
Dacă iubitorii de poezie vor avea fericita inspiraţie s-o recepteze aşa cum merită, vor descoperi un suflet sensibil, o voce singulară, distinctă în peisajul liricii de moment, o abilitate în exprimare şi o ingeniozitate duse până la perfecţiune.

Pentru că Violeta Andrei, din respect de sine şi pentru cititori, este o perfecţionistă care trudeşte pe text,  şi îl cizelează, în benficiul tuturor.

După debutul său cu volumul „De-a vis-ascunselea”, apărut la Editura Zigotto din Galaţi, a avut o contribuţie esenţială în Antologia 55 de poeţi contemporani, editată de ArhipArt din Sibiu, volum apărut în 2010 sub îndrumarea Valentinei Becart şi în Antologia „Esenţe de primăvară”, lucrare editată sub egida Asociaţiei „Poezia Artelor”, coordonator Nicolae Stancu, apărută la Editura Panfilius, Iaşi, 2010.

Poeta ştie că „Orice mireasmă dulce-ameţitoare / E darul clipei efemere, pe când eu / Mai împletesc cununi nemuritoare / Deasupra cerului de sus, în empireu.// Abia atunci când nopţile veghează / O urmă de poăcat, prea mult hulit / Aştern, la uşa milei, luna trează / Şi număr florile ce nu s-au ofilit…” (Griji).

Sonetele scrise de Violeta Andrei sunt mici bijuterii lirice, cu incantaţii şi eufonii deosebit de plăcute şi mai ales, foarte reuşite în spaţiul poeziei cu formă fixă, care ar putea sta foarte bine oricând într-o Antologie a sonetului românesc. Să urmărim fiorul de melodicitate răsărit din  sonetul „Ipostaze”:

„Ţărâna cald- ascunde-n adormire / Un fir de viaţă, aşteptând sub crustă / Să-şi ‘nalţe din tăcerea oarbă, frustă / Faptura verde, din dumnezeire. // În tremurată adăstare, gustă / Miraculoase seve-n despletire / Şi-n dorul de senin şi nemurire / Visări desprinde-n coaja sa vetustă. // Când anotimpul-ngăduit de vreme / Aduce-n ploi prinosuri de lumină / Îmbracă-n soare formele supreme //
Statornicindu-se în rădăcină / Pe lujeru-i purtând flori-diademe / Pământ şi cer e, graţie divină. / 24 februarie.”

Ea îşi formulează şi crezul artistic, în dulcele stil eminescian,  în poemul „Menirea poetului”: „Ce-i pasă lumii dacă tu eşti păstor de vise / Şi pentru ele n-aprinzi o candelă în pripă / Ci arzi ca torţa vie, o viaţă,-n pagini scrise / Spre-a străluci ferice, atât, cât ţine-o clipă. // Iar dacă se întâmplă, la ceas târziu din noapte / Pe filele deschise, un ochi să stea de veghe / Zefirii au pe buze mărturisiri, în şoapte / Purtate de vibabraţii ce-s duse mii de leghe. // Şi-atunci, ce-i pasă lumii că porţi lacrima ei / Ca pe o perlă scumpă în sipetul din suflet /
Când tu din avuţia pământului nu iei / Decât lumina scrisă peste-al durerii umblet. // Iubirea ţi-a fost dată de-o aripă de înger / S-o poţi purta-n blândeţe, prin viscole şi ger / Spre a îndura zâmbind şi patima de singer / Până te vei întoarce cu ea din nou la cer. // Şi iar te-ntreb poete, menirea ta să fie / Doar rodul din cuvinte cules în vers stingher? / Ori, poate, ai norocul să fii în veşnicie / Aiazma ce sfinţeşte al inimii ungher …/ 22 martie 2009”.
Şi până la urmă, găsim răspunsul la o întrebare nepusă de către mulţi: iată: poemele există „în noi”, plămădite acolo precum aluatul pus la crescut. Şi aceste poeme din noi, răzbat în clipa când nu mai pot zace acolo, în acele tainiţe,  şi se revarsă. Dar, toate acestea, spune poeta, „se-ntâmplă să se nască în durere/ Când ni se-arată pajişti fără ploi / Şi îngerul cernit spre El ne cere” (Poemele din noi…)

Poeta cere îngăduinţă şi „răgazul de-a privi, adânc, în noi”  dar mai cere de la viaţă ceva: „Un pas, către o lume ce răsare / Lasă regretul celei care-apune / Şi-atât îi cerem clipei, nepăsare / Cât să mai scriem înc-o rugăciune”.

Ea înţelege perfect faptul că, pentru a ajunge la desăvârşirea construcţiei, e nevoie de Jertfă, de trudă, de răbdare şi încredere în sine şi de dragoste nesfârşită.  Ea nu-şi închipuie clipa finală, decât aplecată peste filele albe: „Şi de-om muri, încet, pe file albe / Tot picurând din suflete cerneală / Poemele din noi, metanii dalbe / S-or înşira sub ceruri de sineală, // Cândva, poate la ceas de înserare / Uitat de lună-n cuiburi în visare…/ 15 martie 2009”.

Violeta Andrei – un nume promiţător în peisajul liricii româneşti. Scrutându-şi mai cu atenţie lăuntrul,  fixându-şi reperele asupra unor teme cu mare impact liric asupra cititorilor, Violeta Andrei poate deveni o poetă remarcabilă. Pentru că poezia ei are gust de temeinicie.

CEZARINA ADAMESCU

16 iulie 2010

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou