~Gheorghe Postelnicu: „Oana Cerbănescu: «Hebe»“

Oana CERBĂNESCU are 17 ani şi este elevă în Medgidia. Ea se află la al II-lea volum de versuri, intitulat „HEBE” (Editura PRO TRANSILVANIA, 2008). Este membră a cenaclului şcolar de pe lângă Clubul copiilor, condus cu energie de profesorul Petcu Abdulea, el însuşi autorul unui „Dicţionar de omografe” (1995), al unui „Dicţionar de omonime” (1997, 2003) şi al unor „Jocuri cu litere” (2000).

Tânăra autoare se identifică poetic cu zeiţa care împărţea mesenilor buna dispoziţie şi optimismul. Cupele din mitologia greacă sunt în carte sufletele cititorilor, iar misiunea asumată e mai dificilă (Tudor Opriş), pentru că structura ei artistică pendulează între teluric şi plutonic ; „Hebe e pură. Hebe e tristă. Hebe e singură./Hebe nu poate să trăiască sau să moară…/Hebe atinge, simte, plânge, se joacă…/Se naşte iar şi iar…/…/Hebe se joacă şi râde.” Noua divinitate modernă toarnă „sâmburi de ură pisaţi, ca scoicile, printre/sâmburi de viaţă.” Din cele 26 de piese, cel puţin 6 sunt încheiate artistic, precum şi această „Rugă de iertare” de la sfârşitul volumului : „Iartă-mă, Doamne, c-am greşit…/Am băut din rana tâmplei obosite/când soarele-mi ardea coapsa de lut/şi m-am spălat cu sânge/nu cu vin şi cu speranţă/ucigând cuminţenia/şi mugurii…”

Cartea, cu grafica executată de Elena Boariu-Opriş, adună între copertele ei o parte a recuzitei poeziei adolescenţilor : oscilaţiile afective, mediul ostil, scena artificială şi erotismul timid. Cu toate acestea, o anumită distanţare metafizică trădează de pe acum spiritul meditativ al Oanei Cerbănescu. Ineditul e căutat în poză şi artificiu, sugerându-se impresia stranie de oniric : „Mă îmbolnăvisem de tine/Şi alergam mereu/cu termometrul stricat în mână/peste trotuarele ude, calde şi roşii/către singurul medicament…” Dincolo de aceste jocuri ne întâmpină o adevărată sensibilitate artistică, mai ales de natură senzorială. Apare ici-colo un fel de nefericire juvenilă în recunoaşterea înfrângerilor sufletului pornit să caute iluzia împlinirii prin dragoste : „Pas cu pas, /Pe clopot rămân amprentele tălpilor mele.” (Clopotarului), „Mai treci câteodată/prin vise/şi laşi amprente de şoapte/pe care noaptea, /în noapte, /nu le înţelege!” (Încă).

Oana Cerbănescu are scrupulul de a arde cu aceeaşi intensitate speranţa şi îndoiala, iar dacă în dispoziţia ei elegiacă se găsesc soluţii din sfera existenţialismului, portretul său ne convinge o dată mai mult că prin acţiunea sa supraumană, zeiţa Hebe dăruieşte ce are mai scump: iubirea.

GHEORGHE POSTELNICU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • August 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou