~Gheorghe Postelnicu: Andreea Popia – „Azurul inimii“

O poezie a sentimentelor expuse cu discreţie, care are nevoie de recuzită simbolistă, scrie tânăra Andreea POPIA, produsul artistic al cunoscutului cerc de literatură de pe lângă Clubul copiilor din Medgidia, condus de Petcu Abdulea, membră a Centrului naţional de excelenţă şi a cenaclului „Săgetătorul”. Este elevă în clasa a XII-a la Liceul „Traian” din Constanţa. Se află la prima plachetă de versuri („Azurul inimii”, Editura Pro Transilvania, 2008), bucurându-se de prezentarea generoasă a profesorului Tudor Opriş şi de grafica doamnei Elena Boariu. Sunt 49 de piese organizate în trei secţiuni : Amintiri, Tu, Gânduri, sugerând trecutul, prezentul şi viitorul.

Versurile lasă impresia de durată. Autoarea îşi face următorul portret pe pagina personală web : „m-am născut primăvara… iubesc / am visat un vis:să am aripi de fluture ca să zbor undeva sus  /- mereu am vrut să ştiu cum este să cazi de acolo”. Profesorul doctor Constantin Miu remarca într-o cronică din „Tânărul scriitor” „înclinaţia autoarei spre pictural”. Într-adevăr, se poate vorbi de muzică şi culoare în poeziile Andreei Popia ca accesorii pentru inocenţă, încredere, blândeţe, tandreţe, speranţă (Târgul de toamnă). Paleta sa are trei culori principale. Albastrul învăluie cele mai multe poeme, siderând dorinţe albastre, sărut albastru, copac albastru, cavoul acesta albastru, urma albastră de unicorn, visele tale albastre, vertebra albastră şi … poezia albastră. Termenul mai este folosit de două ori ca substantiv şi o dată ca adverb. Întâlnim frunze galbene şi o geană de galben. „Îmi este iarăşi  / rău de galben, / de-atâta galben  / ce pulsează  / prin copaci” spune autoarea înainte de a dezvălui dorinţa verdelui de-a se ascunde şi lumina verde din ochii tăi, considerând că cineva are o culoare  / de cameleon bolnav, „şi atunci am hotărât  / să mă vărs în tine  / incoloră  / şi fără unghiuri”. Atunci când intervine muzica, ea se stinge în acorduri de Mozart încă nenăscut. Mărturiseşte direct dorinţa de a-şi pune în cântec fervoarea vârstei: pictăm cu vise  / ziduri de rugăciune  / către o divinitate  / de care ne îndoim  / zilnic (Noi).

Ultimele texte scot la iveală viitoarea anatomie interioară a poetei, natura sa înfiorată de puternice aspiraţii, când sentimentul nu va mai fi exprimat discursiv, ci numai sub forme alegorice. Asimilările culturale care vor veni vor lăsa în urmă anxietatea juvenilă şi vor grăbi pulsaţia existenţială.

GHEORGHE POSTELNICU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou