Marius Chelaru: Ionuţ Caragea – „Omul din cutia neagră“

Să îl catalogăm/ analizăm pe Ionuţ Caragea în funcţie de faptul că trăieşte în Canada (să spunem ca „poet al exilului“) ar fi dificil, din mai multe puncte de vedere, dincolo de conotaţia strictă a cuvântului „exilat“. Probabil cel mai semnificativ ar fi că „înstrăinarea“ este în poezia lui altceva – poate „convertită“ mai ales într-un anume fel de a percepe pe „a fi departe“ sau „a fi singur“ (de altfel, scria: „numai singurătatea îţi poate aduce profund împlinirea“).

Am putea, de pildă, compara felul în care resimte plecarea un poet din exilul albanez în S.U.A., Leom Kolmnela, la care se întrevăd accentele rupturii de patrie, uneori versul având un aer de dezorientare/ decepţie/ înstrăinare („Acolo am pierdut calităţile umane/ Mai departe am hrănit trădările convingerii/ Mai încolo ne-am pierdut în cărările neconvin-gerii“ – Istoria). Sau, având în vedere şi diferenţele de limbă/ mentalitate, cum vede un arab, Hassouna Moshabi (din 1986 în München), în romanul Întoarcerea la Tarshish1, înstrăi-narea de propria ţară şi alienarea în cea aleasă – Germania. Protagonistul, Abdulfattah, se întoarce în Tarshish2 după zece ani de exil şi capitala îi lasă o impresie dezolantă, ca şi întreaga ţară şi prietenii, înrolaţi în poliţia secretă, înecaţi în băutură sau resemnaţi. Şi în Germania, marcat de exil, de ruperea de rădăcini/ limbă, pare să se simtă înconjurat de neprieteni: „Dacă un trecător e neprietenos, de exemplu, mă întreb – de ce mă tratează astfel? Pentru că sunt arab, pentru că arăt ca un străin? De fapt el este neprietenos cu oricine“. Concluzia lui Moshabi era că, în ciuda legăturii puternice cu ceea ce înseamnă „acasă“ (religie, limbă, cultură), după ani de exil într-o lume în care aproape totul, de la limbă la muzică, este diferit, personalitatea dar şi ceea ce înseamnă pentru el tradiţie vor suferi schimbări importante. Practic, deşi nu îşi pierde/ schimbă faţa, îşi schimbă identitatea. Chiar şi numele îi este pronunţat diferit. Sau poeţi ca Reem el-Ban (Yemen), care scria, în Emigrantul: „Patria mea mi-a distrus identitatea naţională/ Şi mi-a schimbat profilul personal/ Dintr-un bun cetăţean/ Într-un turist – nimic mai mult.“

La Ionuţ Caragea, în mod evident, nu este vorba despre o astfel de percepţie a depărtării de „Acasă“ – de altfel, am putea discuta şi despre diferenţele între creaţia celor plecaţi de acasă înainte de 1989, comparativ cu a celor care au plecat după acest an de schimbări profunde în România (şi în lume).

Este greu, altfel spus, să definim poezia lui Ionuţ Caragea punând faţă în faţă modul cum se scrie în România (nu uităm că a pornit pe calea poeziei – despre care spunea, de pildă, că „e o trecere de pietoni între viaţă şi moarte“; sau: „fiecare poezie este o reîncarnare sub o altă limbă de moarte“ – publicând constant pe net, fiind în contact permanent cu site-urile de poezie românească), ori că s-a „adaptat“, accep-tând/ adoptând ce înseamnă tematica, felul de a scrie din Canada sau, extinzând, America de Nord (cu tendinţe/ trenduri ş.a.). Deşi sunt unele elemente care îl apropie de acest spaţiu, cu preocupările şi angoasele lui (suferinţa/ singură-tatea/ lipsa de comunicare sau o doză de superficialitate a relaţiilor, angoasele, în oarecare măsură alienarea ş.a.), acest fapt este destul de puţin vizibil, atât în ce priveşte construcţia poetică, cât şi inclusiv maniera de alcătuire a tropilor.

La o repede analiză, putem reitera că lecturile destul de bogate, plecarea din ţară, experienţa ruperii de locurile natale, toate sunt prezente, în varii proporţii, în poezia lui Ionuţ Caragea care scrie parcă neavând în vedere canoane/ reguli, ci mai mult dorinţa de a se confesa, de a „spune“, de a ieşi din capcana amintirilor (afirma, în altă carte: „să mă dau afară/ din suflet“). Cultivă metafora, uneori chiar cu oarecare asiduitate, mergând şi în acest volum pe aceeaşi linie – unele figuri de stil sunt de o originalitate aparte, altele sunt atinse şi de uşoare tuşe de preţiozitate.

Prezentând cel de-al treilea volum al lui Ionuţ Caragea, spuneam, printre altele, că poate cel mai bine s-a definit pe sine şi creaţia lui în al doilea volum: „nu voi uita mama întindea rufe pe sârmă/ au rămas doar cârligele familia mea/ şi-au luat cu toţii hainele au plecat/ fără să lase nici măcar un petec“ – Bate vântul, mi-este frig şi tuşesc, dar şi în „m-am născut pe Google/ am deschis ochii şi am privit printr-o fereastră/ către cealaltă lume căreia probabil trebuia să-i spun Mamă“ – M-am născut pe Google. Adăugam că cele trei volume (Delirium tremens, M-am născut pe Google, Donator universal) nu diferă substanţial din punct de vedere tematic/ stilistic, excepţia fiind, oarecum, cuvântul înainte al autorului din Donator universal, în notă confesiv/ explicativ/ senten-ţioasă.

În aceeaşi manieră începe şi acest volum, cu un cuvânt înainte (Punctul Zero – în finalul cărţii adaugă un text intitulat Cartea în trecut, prezent şi viitor), continuând apoi, mai curând în notă de accentuare, drumurile deschise în M-am născut pe Google, mai ales, dar şi în volumele anterioare. Astfel, reiterez, versurile sale sunt scrise în nota în care se întrevedea un „stil“ în cărţile anterioare – colorate uneori cu tuşe de ironie, introspecţie (alteori o oglindă în care vede fie un colţ de lume, fie pe sine în lume), observaţie (de la banal, tern, truism, la profund, grav); alteori versul său aduce a jurnal/ îndreptar, de parcă doreşte să împărtăşească/ povestească cititorilor prin ce a trecut, ce a învăţat din viaţă, experienţa lui (pe care o consideră din destule puncte de vedere semni-ficativă); alteori par eboşe din cotidian/ tern, ori seamănă cu o lecţie de viaţă sau, poate, o confesiune, adesea amară. Unele poeme sunt scurte (sau din strofe cu puţine versuri/ cuvinte), frizând, vag, conciziunea cu iz oriental – dar numai formal. Alteori, par „definiţii“ personale – continuând, cum am amintit, felul de a scrie în volumele anterioare: „viaţa este un muzeu cu oameni de ceară/ care fug speriaţi de umbre/ TOPINDU-SE); sau: „crucile astea nu sunt decât nişte pansa-mente/ pe faţa pământului“. Când vorbim de singurătate (poate şi o tuşă de înstrăinare), de pildă, am putea găsi o reflectare în nuanţele de fatalism, dar care sunt pigmentate cu tuşe (să le spunem) ironic-hedonice în care vede viaţa/ soarta: „sunt sigur că există mai multe vieţi următoare/ pentru care dăm interviu la judecata de apoi/ avem atâtea boli referinţă atâtea chinuri/ vrem un job mai bun pe lumea cealaltă/ şi o iubită de unică folosinţă“.

Apoi, ajungem la femeie/ dragoste, o temă majoră în creaţia lui Ionuţ Caragea (fie că este vorba despre căutare, fie de speranţă, dorită împlinire ş.a.), dar şi, din nou, la stilul de „definire“/ „vers/ poem concentrat“: „iubirea o hoaţă care ne buzunăreşte/ mereu şi mereu“; sau: „spune-i unei femei că frumuseţea/ are dată de expirare/ şi se va mumifica în argilă“ ş.a. Uneori „salvarea“ din faţa dragostei poate fi să te ascunzi, pur şi simplu, cum se vede din poemul păsări la cap: „uneori dragostea te loveşte ca un bumerang/ în moalele capului/ exact atunci când sperai să prinzi pasărea-n zbor/ alteori îţi înfige ghearele-n ochi/ şi-ţi ciopârţeşte ficatul/ vezi tu/ în înaltul cerului sunt doar păsări de pradă/ aşa că mai bine stai cu capu-n pământ/ şi le priveşti doar umbrele/ rotindu-se-n jurul tău/ ca într-o horă/ a morţii“ Şi, atunci, scrie poetul: „un pahar face cât mai multe guri de femeie“. Femeia este, de altfel, creionată în varii ipostasuri în poezia lui, am putea spune pe o „scală“ parafrazând, de la „înger“ la „demon“ sau, în „termenii“ autorului, „donna ingrata“. Sau în versuri precum: „lumina învierii/ o să mai ardă-n pântecul muierii“. Spuneam, analizând celelalte volume, că Ionuţ Caragea scrie de dragoste, singurătate, durere, căutare. Că este marcat evident de ce înseamnă internetul, şi scrie o poezie care pare, uneori, a se situa undeva în vecinătate cu nihilismul/ latura „prognostic/ profetică“, tipic generaţiei world wide web, sim-ţind poezia ca „un download ceresc“, dar şi ancorat cu sufletul în teluric – care înseamnă şi acasă, mama, femeia, dragostea, viaţa, moartea.

Şi aici, lumea, aşa cum este văzută de Ionuţ Caragea, poate fi şi frumoasă, dăruindu-ne femeia, dragostea (care, spre deosebire de volumul anterior, nu poartă, încă, un nume), viaţa, în final (sau vieţile). Dar poate apărea şi plină de „surogate“, singurătăţi, în care parcă „fiecare lucru trebuie să renască/ precum omul în piatră/ şi piatra în om într-o criză/ terifiantă de fiere“, o lume în care este nevoie chiar şi de „iisus reloaded“, o lume „ce are nevoia imperioasă de horror/ ca sângele de aer şi aerul de sânge“. O lume în care „respirăm prin camere web/ deschidem porţi virtuale/ să ne ţinem de cald/ şi tot mai vrem ca iisus/ să ne fie herald“.

Dacă anterior scriam că poezia lui pare a reflecta mai curând îmbinarea între căutarea unui stil propriu, a unui limbaj în care să-şi îmbrace discursul, uneori cu rezultate ca „balansul“ între ironie şi introspecţie, observaţie (aparent) detaşată şi ludic, „joaca“ de-a cuvintele sau/ şi drumul între două „lumi“, virtuală şi reală, prin acest volum se poate spune că Ionuţ Caragea a pornit mai decis pe calea pe care vrea să meargă ca să-şi definească/ construiască un drum al său întru vers, pe care îi dorim să-l afle cât mai curând.

Şi, în loc de încheiere, să rămânem cu imaginea a trei direcţii, trei poli între care pot să graviteze căutările/ versul lui Ionuţ Caragea: viaţa, femeia, fericirea: 1. „viaţa este ca un joc de cărţi/ în care-ţi licitezi anii/ mizând pe nişte atuuri/ şi cel puţin o strigare/ dar până la urmă totul depinde/ numai de cel care face cărţile…“; 2. „nu poţi privi niciodată/ în universul interior al unei femei/ acolo unde dumnezeu/ se joacă mereu de-a v-aţi ascunselea“; 3. „fericirea este gaura cheii/ prin care tragi cu ochiul/ la ceea ce numai visul poate atinge/ iar cu ochiul minţii…“

MARIUS CHELARU

_______________________

1 Tarshish – vechiul nume arab al Tunisului.

2  Ediţia germană, apărută în anul 2000, i-a adus premiul „Tukan”

pentru cel mai bun roman publicat de un autor din München.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • August 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou