Monica Grosu: „Nelinişti … sau inefabilul unui bărbat şi al unei femei trăind drama fiinţei“

Nelinişti (Editura ,,Grigore Moisil”, Bacău, 2006) este o carte relativ recentă, densă sub aspect tematic şi cu un titlu simbolic ce reuneşte câteva scrieri mai vechi ale autorului, Lucian Vasile Bâgiu, tânăr prozator alba – iulian cu evidente deschideri spre literatura modernă, problematică şi cu substrat mistico – filosofic. Neliniştile ce răscolesc vieţile personajelor prezentate sunt, de fapt, neliniştile fiinţei, ale autorului, ale cititorului sau ale altcuiva, singura condiţie fiind aceea de a accepta provocarea unei incursiuni în propriul eu, în lumea conştiinţei, în spaţiul mental al întrebărilor şi căutării cu îndârjire a unor răspunsuri.

Volumul cuprinde în alcătuirea sa trei scrieri în proză (Profesorul, Inefabil, Un bărbăt şi o femeie) şi o ,,dramă a fiinţei”, Nelinişti, având o unitate de conţinut riguroasă, construită în jurul unei idei şi închegându-se prin metoda ciorchinelui într-un conglomerat de imagini ce converg toate spre aceeaşi temă, moartea. Personajele reprezintă proiecţii simbolice ale omenirii, un tânăr, un bătrân, o femeie, un bărbat etc., scriitorul individualizându-se şi prin această tendinţă clasică de a contura tipologii, însă maniera de abordare rămâne una accentuat modernă prin caracterul problematizant şi introspecţia psihologică. Pe fundalul unei aşteptări continue, devastatoare se va realiza existenţa, până într-un punct, a personajelor pe care le construieşte izbitor de realist Lucian Vasile Bâgiu. De fapt, acestea încetează a fi simple personaje, devenind persoane sau personaje – fiinţă, fiindcă sunt purtătoare de dramă ,,a fiinţei” sau a conştiinţei.

Literatura lui Lucian Vasile Bâgiu are o curgere lină, firească, un filon domol, transmiţând o stare de statornicie a clipei, autorul conducându-ne cu o forţă viguroasă, masculină spre miezul problematicii ce ia diverse forme: aşteptare kafkiană a morţii, traseu labirintic al vieţii, sete de absolut şi aspiraţie spre iubire, transcendere într-o lume necunoscută, iniţiere, căutare a adevărului, experienţă de cunoaştere etc.

 Interesant este şi jocul perspectivei narative prin trecerile de la persoana a III – a la persoana I, ca modalitate de sondare a interiorităţii eroilor, de stabilire a relaţiilor dintre acestea şi cumulare de trăsături ce compun portrete – simbol. Dialogul îşi are rolul său bine definit în conturarea personalităţii personajelor şi a universului simbolic întruchipat de fiecare, însă, la fel ca în piesele lui Samuel Beckett, parcă nu se poate stabili o comunicare reală, totul rămâne la nivelul supoziţiilor şi aşteptărilor interminabile. Trebuie ştiut că proza lui Lucian Vasile Bâgiu operează cu simboluri de natură mitică şi mistică, textul întreg putând fi interpretat în cheia semantică a acestora.

Profesorul este o scriere în proză, recompensată, pe bună dreptate, cu mai multe premii, şi supunând atenţiei o parabolă centrată pe tema morţii. Cele câteva personaje, cu statut şi nume simbolic (bătrânul Apostol, tânărul Parcival, actriţa Maria, respectabilul majordomo, cu o prezenţă sporadică, şi Profesorul absent), se află într-o anticameră a morţii, după toate indiciile, trăind clipe tensionate de o îndelungată aşteptare. În această situaţie, Maria ar fi ales chiar să se întoarcă în lumea ei, din nou pe podium şi în lumina reflectoarelor, dar uşa era încuiată, blocând automat pe cei care intrau. Camera misterioasă nu mai avea nici o ieşire, devenind astfel simbolul unui spaţiu al claustrării totale, unde singura evadare se putea realiza prin vis, speranţă, gând, confruntare cu propria conştiinţă, relatarea poveştii personale, toate acestea ca modalităţi de transcendere a timpului obiectiv.

Detalii ca atemporalitatea (,,ceasul s-a oprit”), şi aspaţialitatea (,,uşa se închide automat”), pot fi înţelese ca semne clare ale morţii propriu – zise sau ale unei morţi simbolice. Întâlnirea dintre Profesor şi vizitatorii săi nu mai are loc sau are loc doar în moarte, căci aceştia nu sunt decât nişte simpli ,,clienţi”, cum îi numeşte majordomul (cu toate că în lumea reală, ei sunt nişte oameni de seamă, însă în moarte, toţi sunt la fel). Profesorul e un posibil Demiurg ce ne aşteaptă pe fiecare, privindu-ne imparţial şi stârnind inevitabil neliniştea. Spaţiul în care eroii se găsesc e mai mult unul intermediar, un fel de Purgatoriu, în care sufletele se pregătesc pentru marea confruntare, de aici, fiecare percepe momentul în felul său, emoţiile fiind diverse şi contradictorii.

Simbolistica textului este, la fel ca în nuvela lui Mircea Eliade, foarte bogată, iar sensul adânc al întâmplărilor rezidă în nevoia etern umană de a cunoaşte şi investiga necunoscutul. Cele trei naraţiuni, ca şi drama din finalul volumului, dezvoltă subiecte centrate în jurul neliniştilor cauzate de aceste căutări umane, fie că e vorba de o căutare a iubirii şi fericirii absolute, fie că e vorba de o căutare a lui Dumnezeu şi a liniştii absolute.   

Inefabil şi Un bărbat şi o femeie sunt două povestiri interesante şi originale, prin insolitul unor relaţii de dragoste şi felul în care partenerii percep sentimentul erotic. Putem vorbi, de fapt, de o abordare literară şi psihologică a cuplului şi a sinuosului drum parcurs de protagonişti. Modernitatea scrisului lui Lucian Vasile Bâgiu se obţine şi din raporturile existente între texte, mai precis din intertextualitate şi metatextualitate.

Cartea se încheie ciclic, dezvoltând, de această dată, într-un text dramatic, aceeaşi problematică a morţii. Drama fiinţei este conturată în manieră postmodernă, cu intervenţii la nivelul textului a doi regizori, a unui spectator din sală, fapt ce contribuie la ambiguizarea unor aspecte, lăsate intenţionat deschise interpretărilor.

Nelinişti este o carte ce concentrează un dialog cu eul adânc din fiinţa fiecăruia, un dialog despre iubire şi moarte, pe care Lucian Vasile Bâgiu îl experimentează cu rafinament şi succes.

MONICA GROSU

2 răspunsuri to “Monica Grosu: „Nelinişti … sau inefabilul unui bărbat şi al unei femei trăind drama fiinţei“”

  1. Daniel Grosu Says:

    Am dat intamplator de dumneavoastra… Si m-a frapat ca va cheama ca pe fetita mea, pe care n-am mai vazut-o de opt ani de zile… I-am dat numele Monica pentru ca-mi placuse fantastic Monica lui Ionel Teodoreanu… M-ar interesa o adresa unde v-as putea trimite o carte

  2. Monica Grosu Says:

    Com. Sugag, str. Colonia Definitiva, bl. A4, ap. 2, jud. Alba

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • August 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou