~Raul Popescu: “Îngerul Negru”

O zi cu Îngerul Negru, un monolog despre eros şi thanatos

„De ce mă obligi să trăiesc în mijlocul tăcerii tale?”

Petre Bucinschi, O zi cu Îngerul Negru

Realitate şi vis, viaţă şi moarte, dragoste şi ură, iată câteva perechi antagonice prezente în mai toate scrierile lui Petre Bucinschi, scrieri care vin să aducă pe tapet întâmplări dintr-o realitate mai mult sau mai puţin cunoscută nouă, o realitate cernută prin întunericul fiinţei sale. Din acest întuneric, din această beznă, s-a născut şi Îngerul negru, o entitate ambiguă: înger al morţii şi, prin aceasta, demon aducător de nenorociri, mai bine spus, el este răpitorul de suflete, cel care nu cunoaşte milă sau îndurare prin însăşi menirea sa. Un cyborg spiritual menit secerării de destine. În O zi cu Îngerul Negru, este descrisă o luptă între acest cyborg şi îndrăgostitul care nu vrea să cedeze sufletul iubitei sale acestuia, o luptă pierdută de la bun început, o luptă inutilă, căci din iubita sa nu mai rămăsese decât un trup rece, lipsit de viaţă, dar încă seducător prin răceala sa. Iar moartea, reprezentată de Îngerul Negru, a răpit sufletul femeii în chiar timpul actului sexual, astfel fiind ilustrată ideea consubstanţialităţii Eros/ Thanatos. Iubire şi moarte la graniţa dintre iluzie şi realitate, o graniţă fragilă, chiar incertă prin fluiditatea sa, iată în câteva cuvinte ceea ce a încercat Petre Bucinschi să surprindă în acest roman. Trama e destul de simplă, ca în mai toate romanele lui Petre Bucinschi. Un cuplu de îndrăgostiţi închiriază o cameră de hotel unde se lasă pradă jocurilor erotice. În timpul acestor jocuri, femeia, Aesia, va muri. Bărbatul, surprins de acest eveniment neaşteptat, nu ştie cum să reacţioneze, ce să facă, aşa că, în cele din urmă, în faţa trupului gol şi lipsit de viaţă al iubitei, va cădea pradă unui impuls meditativ, chiar poetic, în care tânguirea se transformă într-o chemare a fiinţei iubite, dar şi într-un blestem al acelui Înger Negru care a îndrăznit să o răpească pe cea pe care iubitul şi-o dorea pentru totdeauna lângă el. „Lentă şi senină, ori subterană ca o cârtiţă, moartea este prezentă organic în romanul O zi cu Îngerul Negru”, va recunoaşte însuşi autorul într-un scurt Cuvânt introductiv. Iar moartea, aşa cum o dovedesc majoritatea variantelor mitului orfeic, nu poate fi învinsă, nici măcar atunci când ea însăşi îşi doreşte acest lucru. „Moartea pătrunde în viaţa noastră împovărată cu ustensile destinate curăţeniei, omul rămâne nemişcat în faţa ei, scoţând ale sale mugete dezolante şi onomatopeice ale dezamăgirii”, mărturiseşte Petre Bucinschi în acelaşi cuvânt introductiv al autorului. Moartea aduce cu sine veşnica şi irezolvabila problemă a lumii de dincolo: „Îmi este greu să îţi înţeleg starea în care te afli. Crede-mă, fac eforturi, nu reuşesc. Spune-mi, ai parcurs un pas în plus  de la realitatea cotidiană spre o nouă lume inconsistentă? Ori această nouă lume îţi oferă o libertate mai mare?” se adresează personajul principal iubitei într-o criză de deznădejde, de neputinţă de fapt în faţa acestui fenomen definitiv şi irevocabil, moartea. Iar acest monolog, monolog care prin întinderea sa reprezintă esenţa acestui roman, forma prin care autorul şi-a înrămat discursul narativ, devine, în mod paradoxal, arma de luptă a celui care ştie că nu mai poate reinstaura acea stare de lucruri de dinaintea morţii nici măcar prin forţa evocatoare a cuvintelor, căci „Îngerul Negru apare, zâmbetul său culcă florile, iarba şi omoară cuvintele.” Complexitatea romanului, după cum poate s-a sesizat din cele afirmate mai sus, este dată de nota meditativ-poetică, iată că poetul Petre Bucinschi poate fi (re)găsit şi în această scriere, în care este redat monolgul personajului principal, monolog pe spaţii destul de întinse şi descriptiv. Finalul romanului este unul neobişnuit, „modifică poziţiile thanatice”, după cum afirmă A.I.Brumaru, lectorul şi prefaţatorul acestei scrieri, iar viziunea cititorului este violentată prin schimbarea perspectivelor, mai bine spus, a perspectivei. Dar las cititorului plăcerea descoperirii acestor lucruri şi mai spun doar că, eternul feminin, spre bucuria noastră, a bărbaţilor, nu poate fi, aşa după cum o arată însăşi denumirea, ucis nici măcar de către Îngerul Negru.

RAUL POPESCU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou