Zeno Ghiţulescu – „Jocul flăcărilor umbrelor“ – comentariu de Daniela Gifu

Vocea celestă îi destăinuie

marele secret misiunea de-a reteza

nelegiuirea lumii.”

 

Poezia românească, iată, cunoaşte după anii ’90 o adevărată erupţie metaforică născută poate şi din teama unui sistem viciat de a lăsa să se exprime liber vocile unor viziuni melancolice. Parcurgând filele prezentului volum de poezii, Jocul flăcărilor umbrelor, ajungi să-ţi accepţi identitatea, făcându-te complice „cu şiretenia cerşetorului” condamnat înainte de a fi înţeles.

Zeno Ghiţulescu, dând frâu liber întristării sale interioare, acumulată peste ani, reuşeşte să o transpună în versuri cu eleganţă, rămânând totuşi leal companiei propriei sale cugetări. Este un fin observator al vieţii, spusa sa poetică desprinzându-se, nu fără tonalităţi veninoase, din dorinţa omului de a afla „de aparţine lutului ori duhului”.

Găseşti pe parcursul său liric nuanţe deşteptătoare, lipsite de aroganţă, nu în dorinţa de a şoca, ci – mai de grabă – de a trezi spiritele inerte la realitatea „de dincolo de vrutul frânt de temniţa de vise”. Autorul conturează, în fond, un „infinit periplu” în căutarea sinelui, cu convingerea că se va aşterne, peste a sa neîmplinită fiinţă, „somnul vegetal”.

Ne aflăm în faţa unei lirici provocatoare, ce îmbină în mod tainic raţionalul cu spiritualul în simple gravuri ce fac să freamăte fiinţa „în unda tremurândă de vestiri chemând”, răpusă de nemurire. Zeno Ghiţulescu creionează protagoniştii străzii de ieri şi de azi în aşteptare, adesea căzuţi în lâncezeala „înaintării spre niciunde”. Poetul înfăţişează parodic o galerie animată în care „dragonii treziţi din bezna nenumită” defilează cu nonşalanţă, folosindu-se de impotenţa omului în căutarea potecii izbăvitoare.

Am putea-o vedea drept poezie de răscruce, de la a accepta nivelul de cunoaştere atins sau de a te lăsa antrenat de „umbrele de plumb / ce (…) revin”. Cert este un lucru: atât timp cât logica este intactă şi uzitabilă, fiinţa umană „va rămâne în jurul unicei salvatoare idei”, aceea de merge mai departe, de a nu preda ştafeta bolii „personalei retrospecţii persistente”.

Timpul nu iartă, fie că ai învăţat, fie că nu ai învăţat jocul vieţii, omul apropiindu-se tot mai mult de hotarul dintre fiinţă şi nefiinţă, „printre tainele astrale”. Zeno Ghiţulescu ne relevă o altă perspectivă, de data aceasta interioară, întreţinută printr-o comunicare nostalgică pe „nesfârşitul fir al vremii”, care aduce cu sine tăcerile dureroase ale milenarelor poveşti. Poezia de faţă e un exerciţiu explorator al pasului omului, poticnit adesea în urcarea sa, când „golul sângelui” îi prevesteşte prăpastia abisală.

Poetul de faţă se mişcă trist, „măcinat de boli” şi parcă nesigur de pacea eternităţii. Ne dezvăluie sobru, aproape lugubru o fiinţă plină de răni, „bandajată / cu violetul amurgului.” Convins de superioritatea sa interioară şi „putând strivi pe oricine” cu cernelurile sale, îşi hrăneşte lectorul cu amintiri şi aşteptări… „Umbrele se îndesesc”, semn că adormirea este în imediata vecinătate, viaţa putând triumfa printr-o „filosofică meditaţie”, când obiectivitatea ultimei priviri reflectă risipa nejustificată pe nimicuri cotidiene.

Acest exerciţiu liric ne induce sau ar trebui să ne inducă o stare de împăcare raţională, sufletul simţindu-se „ruşinat de apartenenţa” voită la vremelnicie. Dezmoştenirea ancestrală vine o dată cu refuzul la cunoaştere ce aduce omul la impotenţa de a-şi apăra „un drept de vis”. Natura sălbatică ucide acest vis din noi, mereu tentat să cucerească „tărâmuri interzise”.

Învăţăm cu Zeno Ghiţulescu să ne plimbăm cu plăcere, contemplând la mirajul vieţii hărăzite care poate „spăla în ape vii/partea întunecată a lumii.” Apa purificatoare vine în sprijinul acelora care vor să se cureţe de „orgiile dezlănţuite de fantezia jocului macabru.”

A te împăca cu propriul Eu, într-un context deloc favorabil, înseamnă a conştientiza că „ai ales un alt stăpân”, care te-a atras în mrejele sale, rătăcindu-te de rostul iniţial. Chemarea pământului se va stinge dacă nu înţelegem semnificaţia lutului plăsmuitor. Salvarea vine numai cu schimbarea confuziei cotidiene, pregătindu-ne să ieşim discret de pe scena umbrelor acaparatoare.

Dacă abdicăm în faţa acestor umbre din cauza unei laşităţi neînţelese, „ochii sticloşi ai morţii / spre cer întreabă parcă / cine e de vină” şi vor fi însoţiţi doar de acea amuţire a gândului ultim, rămânând doar o „rugă de cădere şi-nviere.”

Gramatica lui Zeno Ghiţulescu devine fragilă, cu tonalităţi dramatice: „Încotro să apuc?” Avântul retezat se găseşte aruncat „printre mărfuri expirate”. Supremul Salvator va trezi omul din naivitatea modului lui de a vieţui,

arătându-i, oare a câta oară?, că a fost ales „să ducă înainte făclia izbăvirii.” Şovăielile misterioasei revelaţii vor anunţa strigătul propagat spre Lumină.

Da, poezia analizată tatonează terenul liric „suspendat în golul / dintre nedesluşita amăgire”, ajungând la finalul ei aproape detaşat, fiindcă ştie că „paşii urcă bucuria regăsirii.” Nici nu poate să finalizeze acest volum netămăduit, trezit din starea de visare în care singur s-a abandonat, reuşind să exprime mesajul eternei împăcări între creaţia Sa şi Dumnezeu care e „pretutindeni şi nicăieri.”

Această frenezie artistică ne descoperă un poet discret până la limita modestiei care devine, pentru cel ce se va apleca spre versul său, un moralist maliţios fără a leza sau a se considera un educator pentru cititorii săi.

DANIELA GIFU

________________

1 Zeno GHIŢULESCU – Jocul flăcărilor umbrelor, Ed. Ardealul, Târgu-Mureş, 2006

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou