~Maria Ciornei: „Puterea cuvântului ziditor de faptă pilduitoare“

Motto: Rostul nostru nu va fi acela de a contempla, fără atitudine şi de a ne lăsa în voia celor ce năzuiesc să ne uzurpe până la dispariţia totală, prefăcând zilele vieţii noastre în apăsare grea şi creînd” scaune de judecată” ale arbitrariului, acolo unde şedeau oameni cuminţi”..

Noi avem o istorie ce ne legitimează şi  deasupra noastră un singur Judecator.”

Artur Silvestri
Îndemnuri către tineri

Dacă vreodată vă veţi gândi să spuneţi ceva despre cei dragi, despre cei apropiaţi, despre cei ce v-au fost alături în clipe grele, sau v-au ferit de primejdii, v-aţi pus  întrebarea cum v-aţi fi exprimat bucuria, dragostea, mândria pentru realizările celor iubiţi, sau ale voastre, recunoştinţa, fidelitatea, ori răspunsul la mâna caldă întinsă la nevoie? Dacă nu v-aţi pus întrebarea, sigur aţi făcut-o exprimând măcar o dată unul  din aceste sentimente. Nu întotdeauna cuvintele au fost cele care v-au ajutat cel mai mult. Uneori o privire, o atingere de mână, o floare, un zâmbet v-au făcut fericiţi.

Şi totuşi cuvintele sunt daruri nepreţuite. Sunt nestemate, sau otrăvuri; sunt calde sau reci, întreţin viaţa sau  o pot ucide.

Ele singure constituie imperii nesfârşite. Unele sunt purtătoare de culoare, de căldură şi dau sens vieţii. Sunt surse de energie, şi uneori leacuri mai puternice decât orice medicament miraculos scornit de mintea omenească.

Acestea şi încă multe, infinit de multe,  conturează Impărăţia  Binelui, a Frumosului, a Vieţii în revărsare plenară, a Încrederii în adevăr,  a Dragostei. Spuse  atunci când trebuie cuvintele  pot schimba faţa lumii.

Un “te iubesc”, aşteptat cu însetare, poate însemna întoarcerea de la moarte la viaţă.

Fiecare cuvânt este un miracol şi stă în puterea noastră să-l însufleţim; este calea nevăzută spre cel de alături.

Alese cu îngrijire, cuvintele răsplătesc; unele mângâie, alină sau alintă, altele fac să cânte cerul şi pământul, ori schimbă noaptea în zi, şi iarna în primăvară. Ce mult poate să însemne un te rog, ori un mulţumesc, spuse nu numai cu gura , dar şi cu inima!

Dacă aceste cuvinte n-ar fi vii, n-ar crea în jurul lor vibraţii, n-ar trezi inima,  şi n-ar transmite mai mult decât strictul sens, celuilalt. Dar ele au rezonanţe atât de adânci încât subconştientul însuşi, trezit, impune raţiunii să accepte căldura inimii, să o umple de dragoste şi de lumină. Trăirile sunt puternice, adânci şi prelungi, creând efecte surprinzătoare.

Aşa se ajunge la simpatie, la respect, la admiraţie, la dragoste, la conturarea modelelor şi a dorinţelor de a le urma.

Vorbele, fiinţe-vii, generează energii de o forţă nebănuită. Spuneţi cuiva cuvinte care mângâie sau ostoiesc durerile rănilor sufletului sau ale trupului şi veţi vedea că până şi cel mai înrăit criminal se înmoaie; întrebaţi pe cel din urmă alcoolic, căzut în groapa descompunerii morale, ce şi-ar dori pentru copiii săi, şi veţi auzi, că le doreşte tot binele din lume; încurajaţi un bolnav, îndreptându-l cu faţa către speranţă, povestindu-i că alţii – cu adevărat – fiind în situaţia lui s-au vindecat, pentru că au crezut în această vindecare, au crezut în Dumnezeu, şi veţi vedea lacrima recunoştinţei spălând spaima şi deznădejdea.

Există şi reversul, care confirmă adevărul; jignirea, injuriile, batjocura, toate acestea constituite tot din cuvinte, fiind spuse , veţi vedea că stârnesc reacţii atât de devastatoare care pot duce până la gestul necugetat suprem al uciderii.

O vorbă bună aduce întotdeauna  o vorbă bună, dar aceasta nu poate izvorî, la rândul ei decât tot dintrun suflet bun, nobil, al celui pe care îl numeşte actorul şi scriitorul Dan Puric, omul frumos.

Întotdeauna frumosul s-a conjugat cu respectul pentru tot ce a creat Dumnezeu, şi în primul rând, pentru om, pentru cel ce-ţi este aproapele, chipul şi asemănarea Creatorului.

Aceasta înseamnă ca mereu şi mereu să te pui în locul celuilalt, să-ţi găseşti timp să-l cunoşti, căci numai astfel te vei cunoaşte pe tine. Odată ajuns aici vei înţelege esenţialul; cine eşti, care-ţi sunt rădăcinile, şi ce scop ai în viaţă.

Există în societatea în care trăim, din ce în ce  mai puţin respect pentru înaintaşi. Se cultivă, în mod deliberat jena de a-ţi recunoaşte rădăcinile, de a afirma că-ţi iubeşti locul natal, ţara, neamul, că nu e nevoie să aperi valorile morale practicate şi întreţinute de veacuri şi milenii de lacrimi şi suferinţe ale străbunilor; cinstea, respectul pentru cel ce munceşte, pentru cel ce ţi-a pus condeiul în mână, pentru cel care ţi-a dat viaţă, ori pentru cei mai în vârstă.

Nu uitaţi, voi ce astăzi sunteţi  încă pe băncile unei şcoli, că au fost şi ei tineri ca voi,  i-au crescut, muncind din greu pe părinţii voştri, care, cu cheia la gât, printre blocurile cenuşii  îi aşteptau, venind osteniţi de muncă, să-i hrănească, să-i mângâie, să-i încurajeze la nevoie, să răstoarne ultimele îmbucături din tigaie ,să le trimită lor, măcar ceva, acolo în oraşul străin, unde unii din copiii lor au învăţat, ca să devină ingineri, ori doctori, ori dascăli, mâncând  de multe ori doar o coajă de pâine.

Şi iarăşi, vă rog să nu uitaţi că părinţii lor şi părinţii părinţilor lor şi tot aşa veacuri, milenii au tot apărat cu vieţile lor pământul pe care-l călcaţi liniştiţi, ca stăpâni, seninul cerului de care vă bucuraţi, sub care trăiţi încă liber, şi că oasele lor se răsucesc sub brazdă, când cei tineri, ca voi, sau mai puţin tineri, batjocoresc ceea ce avem noi mai sfânt; credinţa noastră, pe cei cărora le datorăm înălţarea noastră spirituală-pe martirii fără număr care înroşesc calendarul, pe voievozii  păstrătorii de neam, şi pe apărătorii de hotare; pe Eminescu, pe Brâncuşi, pe Ciprian Porumbescu, pe Enescu, şi câţi or mai fi, Doamne, doar tu îi mai ştii!

Că toate aceste sunt depăşite, sunt răsuflate, că istoria e o poveste, că Ştefan a fost doar un însetat de sânge şi dornic a se juca de-a războaiele, că Mihai cel Viteaz era doar o caricatură de domn, ce şi-a pus în joc, ca un om fără minte, capul pentru unirea tuturor românilor, că folklorul autentic ţine de prostimea, ce nu poate crea valoare, că adevărata cultură au facut-o doar străinii, că noi suntem după spusele unor filosofi-fizicieni, ori liichele în soldă străină, nişte venituri din stepele Asiei, nimicarniţe aduse de vânt, cumani – după Djuvara şi alţii ca el, ce  după modele străine ştiute,  au distorsionat adevărul istoric, au inventat documente, au falsificat probe istorice, au susţinut absurde teorii ale dispariţiei unui întreg popor al dacilor, numai pentru a ne lua pământurile şi a ne înrobi.

Dacă şi voi veţi tăcea pietrele vor vorbi, dar atunci va fi ori prea târziu, ori va fi multă suferinţă, pentru a restabili adevărul despre români.

Pe toate astea le auzim  din ce în ce mai mult la televiziuni, le citim pe internet, le vedem în comportarea cinică a celor cec au furat din gros, ce se erijează în predicatori ai moralei, ai cinstei şi ai corectitudinii, care de fapt,  şi-au agonisit averile fabuloase, prin orice mijloace murdare.

Şi ei devin modele. Şi ele se impun mai repede decât cele care nu au acces la televizor, cele adevărate, şi tot prin cuvinte, doar că ele sunt otrăvite.

Aşa cum spunea şi Arghezi,ele zgârie, muşcă, înţeapă, rănesc,  scurmă în gunoaie, şi acum sunt prezentate fără ruşine ,în ambalaje strălucitoare, ce amăgesc şi duc în prăpastie.

Şi acesta e un mod de a comunica, dar cuvintele – vectori  transmit vibraţii puternic negative greu de detectat, de cei care voit prezintă, pentru a induce în eroare pe cei tineri, mai ales, moneda falsă, noroi cu sclipici, drept metal nobil.

Urâciunea se dedublează, iar strălucirea înşelătoare orbeşte ochii minţii şi răul  se înstăpâneşte.

Tânărul meu prieten, dacă toate acestea nu te-au convins, îţi dau dreptate, căci eu sunt un dascăl, în vârstă, şi te-nţeleg dacă nu vrei să mă auzi.

Acum ai toată lumea la picioare, eşti liber s-o descoperi, te crezi, şi, dacă vrei, chiar poţi fi  nemuritor. Bătrâneţea e pentru alţii, tu ştii acum că n-ai să îmbătrâneşti niciodată.

Aşa am crezut şi eu, aşa au crezut şi alţii dinaintea mea, şi mulţi am greşit, şi pentru multe ne puteţi învinovăţi, căci e dat ca să mergem în lumea asta, generaţie după generaţie, în şir indian, unul după altul, unul în spatele altuia. Câţi au avut înţelepciunea, sau curajul să întoarcă capul spre cei din urmă, să-i citească, să le desluşească gândurile, prinse în vorbe înţelepte, să ţină minte şi să înveţe?.

Tu, tinere al meu prieten, vrei să ştii mai mult,  vrei să înţelegi mai mult, vrei să nu greşeşti drumul în această viaţă, unică, ireversibilă, atunci îţi propun un model, un tânăr ca şi tine, dar un frate ceva mai mare. Şi el, ca şi tine iubeşte viaţa, e actor, cantautor, este iubit la rândul său de tineri. Deschide calculatorul şi citeşte Scrisoare către cei tineri a lui Tudor Chirilă, alcătuită din cuvinte ziditoare, de adevăr de cinste, de indicatoare ce asigură, pe drumul necunoscut şi plin de capcane ale vieţii, cărarea ce  scoate la lumină.

Nu-l lăsa cu mâna întinsă, prinde-i-o cu nădejde şi cu căldură şi treci mai departe de el, de generaţia lui, fii mai bun, mai înţelept, reflectează, la cuvintele lui, mergi cu mintea – poţi s-o faci – aşa cum te invită – şi vezi-te părinte, sau părinte de părinte.

Ca să te fac curios voi reproduce doar câteva din îndemnurile lui, din cuvintele lui. Tu citeşte tot, nu durează mult; mai câştigat vei fi dacă vei reflecta mai mult şi dacă vei înţelege şi tu şi mulţi, foarte mulţi ca tine, disperarea unui tânăr prins între două lumi, care crede că generaţia sa a pierdut momentul să schimbe lumea, dar îşi pune nădejdea în toţi cei mai tineri ca el, în generaţia ta, să schimbi lumea asta  urâtă, infestată de lăcomie, hoţie, minciună, laşitate, care sunt prezentate cu cinism, ca suporturi sigure ale realizării individului.

Ascultă, fără prejudecăţi, ori suspiciuni, ce spune. E sincer, e tânăr, dar e înţelept şi vizionar.

Cei ca el sunt  mulţi, dar puţini au curajul să strige că poporul acesta e întrun moment de răscruce.

Poate îţi vei spune că nu te privesc toate astea. Nu uita însă că dacă nu te implici chiar de azi, mâine când tu vei schimba pe cei ce azi muncesc şi conduc, vei trăi sigur ca sclav, ignorant, mânat în turmă, de cei, ce privându-te de dreptul de a şti, ţi-au spălat creierul.

“Noi am pierdut. Dar voi, voi mai aveţi  şansa!! Noi am fost fericiţi că am descoperit coca-cola şi bananele şi  am crezut că dacă noi citim şi ei vor citi. Şi toţi vom progresa şi ţara asta o să aibă scăpare. Noi ne-am înşelat .Voi  aveţi  şansa.

Nu vă gândiţi la furat. Nu ăsta e drumul. Cu cât se va fura mai mult cu atât se va construi mai puţin şi copiii copiilor noşţri vor moşteni un imperiu de cenuşă.”

Îndemnul fierbinte, stăruitor este citiţi, citiţi mult, orice vă pică în mână – nimic nu e mai important ca lectura acum, spune Tudor

Aceasta duce la cunoaştere, la înţelepciune, la deosebirea binelui de rău. Unirea celor care sunt cei mai buni, mai mulţi  şi alegerea liderilor este calea de început.

Aceştia vor fi cei care-i vor conduce pe cei  ce-i reprezintă, pe cei valoroşi. Şi valoroşi nu-s cei ce cred că banii părinţilor îi reprezintă, ci cei care au idealuri înalte. Astfel unul îi va reprezenta pe toţi şi toţi îl vor sprijini pe adevăratul lider.

Scopul este cunoaşterea  şi cu cât veţi şti mai multe cu atât veţi fi mai înalţi. Orice carte citită, orice lecţie învăţată se vor aşeza sub voi şi vă vor ridica deasupra celorlalţi şi cei ce fură vor fi dominaţi cu mintea.

Nu e nimic mai frumos decât asta.  Hoţii nu vor şti cine e Delacroix sau Chagall.., ori de ce este Eminescu un romantic întârziat..  Ei vor şti să înveţe pe alţii cum se fure – iar calea asta se va înfunda şi ne va asfixia copiii… Binele puteţi fi voi şi cu cât veţi fi mai mulţi buni, cu atât veţi sufoca răul… Deveniţi buni, mai buni, cei mai buni şi răspândiţi-vă precum lăcustele.

Nu-i invidiaţi pe oamenii cu bani. Nu vă faceţi modele din băieţii de bani gata, din băieţii de oraş. După treizeci de ani nu va rămâne decât o listă lungă de trofee trecătoare.

Convingerea lui Tudor, înţeleptul cel Tânăr este că setea după bani a adus ţara în pradă, şi că voi cărora vi se adresează veţi trebui să învăţaţi legile, să le îndreptaţi să vă apăraţi drepturile, cu îndârjire, pentru că trebuie să înţelegeţi că voi sunteţi schimbarea, pentru înfăptuirea căreia  mulţi dintre cei din generaţia lui Tudor vor pune umărul.

Deşi pare patetic, sfârşitul discursului, este încărcat de îngrijorare, dar şi de adevăr şi de speranţă. Avea dreptate bătrânul cronicar, care, dacă ar mai fi trăit, ar fi spus cu siguranţă, cu pieptul plin de mândrie, aşa cum a spus oarecând despre un domn al Ţării Moldovei de  vrednică amintire, că nasc şi la România Oameni.

Tinere al meu prieten, vezi dar că nicio generaţie nu poate fi ruptă de alta, şi că un popor, un neam preia idealurile celor dinainte şi că fiinţarea în continuitate înseamnă ca şi tu să încerci măcar să-l asculţi pe Tudor, aşa cum el şi-a ascultat părinţii şi dascălii, iar aceştia au luat sarcinile, la rândul lor de la părinţii părinţilor lor, întrun lanţ nesfârşit.

A venit timpul să, fii tu veriga ce-l duce mai departe, şi pentru aceasta  priveşte mai întâi în urmă, ca să găseşti din timp, cărarea cea bună spre înainte, pentru tine şi pentru toţi ai tăi, pentru ca nu cumva ajuns gârbovit de ani şi de greutăţi să-ţi spui că ai trăit degeaba. Cei ce vor veni după tine vor fi copiii tăi şi copiii copiilor tăi şi ei nu te vor ierta.

Profesor MARIA CIORNEI

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou