~Anca Giura: „Spaţiu interior şi ceai rusesc“

Cât de mult se poate interioriza o carte pentru a fi redată exemplar în altă limbă? „Crima Olgăi Arbelina„ tradusă în româneşte  m-a făcut să îmi amintesc cu acurateţe cum am cunoscut-o pe Virginia Baciu în calitate de profesor de retroversiuni la Universitatea din Cluj.Primeam un text de Louis- Ferdinand Celine în varianta  românească având apoi să îl transpunem înapoi în franceză.Puţină lume m-a intimidat,dar ea a făcut-o cu prisosinţă.Exigenţa sa era proverbială printre studenţi si nimeni nu-şi făcea iluzii să o mulţumească pe cea pe care atunci o vedeam cam ca pe Meryl Streep în „Diavolul se îmbracă de la Prada„.Nu ştiam la acea vreme că Virginia Baciu avea să devină cea mai bună traducătoare a lui Makine in limba română şi nici că traducerea era o artă în sine de care noi eram încă departe şi pe care dânsa o stăpânea cu o naturaleţe desăvârşită.Am citit „Crima Olgăi Arbelina„în traducerea sa cu savoarea cu care aş fi citit-o in franceză tradusă din rusa mentală a autorului însuşi.Pe alocuri cu plăcerea  retragerii într-o ficţională izbă îngropată în zăpadă,caldă,uterină şi parfumată cu ierburi uscate pentru ceai,alteori cu înfiorarea de a asista la lucruri interzise. Fapt pentru care îi mulţumesc şi admit că severitatea sa de odinioară era de fapt profesionalism în stare pură.Et in Arcadia ego…

M-am întrebat cum poţi să traduci cu graţie o carte despre incest,când chiar şi cronicile  critice la aceasta ating probleme de morală.Psihoterapeuţii secolului XXI tratează cam orice complex,mai puţin complexul lui Oedip.Despre acesta din urmă se consideră că ţine de instinct şi că el trebuie lăsat să se consume la nivel psihologic în pruncie pentru ca apoi să se producă eliberarea.Aşa cum se exprimă Arbelina „noi am mers doar puţin mai departe ca alţii„sau altfel spus drumul dintre complexul lui Oedip şi incest este foarte scurt.Melanie Klein şi alţi psihanalişti au căutat soluţii terapeutice pentru rezolvarea dorinţei incestuoase la copii demonstrând că este un aspect psihologic deloc de neglijat.Ca păcat capital este perceput ca atare şi în religie cât şi în ştiinţele psy.Remarcând însă cu câtă artă tratează Makine acest tabu ,pot afirma că în literatură nimic nu e promiscuu sau nepermis dacă e scris cum trebuie.In„Crima Olgăi Arbelina„,incestul este o jertfă si o dovadă supremă de iubire.

Ca toate personajele lui Makine şi prinţesa Arbelina trăieşte pe o insulă plutitoare.„Eul„narativ din „Testamentul francez„ sau din „Pe vremea fluviului Amur„ îşi duce existenţa într-un orăşel sovietic dincolo de care nu mai e nimic…doar stepa sau taigaua.De la balconul bunicii,din izba mătuşii sau din locuinţa sărăcăcioasă şi izolată a Arbelinei lumea se vede ca un spatiu al pierderii,al rătăcirii.In faţa acestei pierderi de identitate pe care o reprezintă stepa,istoria si sovietizarea,personajele aflate la vârsta adolescenţei se pun la adăpost fiecare într-un cerc mental propriu,devin nişte insulari atipici ,iar insula lor plutitoare pe oceanul istoriei este salvarea şi refugiul lor în faţa diluviului..In opoziţie cu spaţiul exterior vast,agorafobic se construieste spaţiul interior în avataruri ca:biblioteca,dormitorul,baia de aburi,cinematograful.Aceste capsule ale timpului ocrotesc personajele de pierderea identitaţii,cel mai mare pericol al epocii sovietice.Adolescenţii lui Makine trăiesc între două plăci tectonice ale istoriei, între Occidentul văzut alegoric si pasternakian ca o femeie bronzată,provocatoare purtând ciorapi ireali de mătase,în ghete fine şiAsia ca o prostituată roşcată masivă şi tristă cu picioare ascunse în călţuni şi pâslari.Aceasta e fantasma phalică a personajelor masculine,timp în care Arbelina se situează între amintirile cu baluri mascate luxuriante din Sankt-Petersburgul Romanovilor şi Occidentul ca un ghettou alienant.

Aceasta falie istorică cel mai adesea rupe existenţele în două,prinţesa Arbelina îşi pierde minţile,prostituata roşcată se sinucide.Personajele din „Testamentul francez„sau din„Pe vremea fluviului Amur„supravieţuiesc alegând Occidentul.Plutind pe o bucată de gheaţă în plin zăpor se salvează prin ficţiuni şi cu ultimele puteri se urcă într-un Transsiberian care îi duce spre Vest.Pentru ei Occidentul are imaginea idealizată din filmele cu Jean-Paul Belmondo,nu l-au gustat încă. În schimb,Olga Arbelina ajunge să trăiască în apropierea Parisului,dar acest Occident este mult mai greu de suportat decât credea,ea continuă să se izoleze,să trăiască ruseşte în apartamentul ei mic si bine încălzit unde nopţile sunt mult mai de preţ decât zilele.„A fi rus„al acestor personaje makiniene înseamnă şi a nu fi confortabil acolo unde istoria te-a aşezat-în taigaua siberiană sau în periferia pariziană.Istoria este la Makine stihia cu care lupţi ca să-ti construiesti destinul pe care îl reclama sufletul tău de lup tânăr cum ar gândi Amantul din „Pe vremea fluviului Amur„.O stihie care adesea răpune ,dar cu care merită să se măsoare aceste personaje mereu devorate de iubire.Şi cum această luptă consumă timpul nepreţuit al tinereţii,eroii lui Makine apreciază mai mult decât prezentul timpul lor trecut pe care îl interiorizează iar şi iar.Retrăirea şi nostalgia sunt adevărata lor viaţă.

Madlena proustiană are la Makine corespondent în ceaiul rusesc.„Samovarul scotea fluierături uşoare şi blânde suspine melodioase.Rafalele de zăpadă sunau în fereastră.„(Pe vremea fluviului Amur„,p.157) şi astfel

personajele îşi pot regăsi sufletul slav şi îşi pot recupera timpul pierdut..Ceaiul rusesc are la Arbelina valenţele călătoriei înapoi spre centrul fiinţei.Fiinţa sa aristocrată trăieşte într-un trecut luxuriant în care distracţia preferată era balul mascat;cu măştile pe faţă sexul era la liber,oricine se putea acupla cu oricine.Incestul nu era chiar un tabu în familiile aristocratice ale Europei atunci când numele sau castelele trebuiau păstrate,fiul Arbelinei bolnav de  hemofilie stătea mărturie despre acest trecut.Incestul a fost din punctul de vedere al nobilimii o formă de conservare a identităţii.Olga Arbelina se complace într-o relaţie incestuoasă cu propriul fiu în primul rând pentru a-i oferi acestuia o alternativă de maturizare, de a deveni bărbat.Fiul trăieşte în aceeaşi izolare ca şi mama ,în calitate de emigrant dar mai ales de hemofilic.Cercul său de cunoscuţi e mai restrâns ca al mamei,iar atunci când instinctele virile îl năucesc o alege pe Olga ca obiect al iubirii.Totul începe ca-ntr-un vis ,căci ea nu e părtaşă conştientă la acuplare după ce el îi pune seară de seară un somnifer în ceaiul de hamei.Cu conştiinţa adormită ,Arbelina descoperă în amantul tânăr o împlinire pe care nu o mai simţise cu alt bărbat ceea ce o face să continue chiar şi după ce înţelege că el o sedează.Sub ameninţarea morţii,căci orice rană sângerândă îi putea fi fatală fiului,Arbelina începe o viaţă dublă-noaptea simte că trăieşte cu adevărat,iar ziua disimulează până la epuizare.Ziua duce o existenţă anodină,chiar demnă de compasiune în calitate de bibliotecară la un centru de bătrâni.Noaptea e femeia nubilă,aşteptând şi primind o tandreţe interzisă,de nenumit şi care i se pare că se va sfârşi în moarte.

A fi rus înseamnă la Makine a trăi „au bord du gouffre„.A simţi  intens,a iubi şi în moarte şi mai ales fără frica morţii,a simţi venirea primăverii ca pe o bachanală şi ca pe o trezire a tuturor simţurilor.De fapt, marea căutare a scriitorului nu este doar ca la Proust timpul pierdut,el caută totodată identitatea sa slavă şi o IMAGO RUSIAE  adânc încastrată in sufletul său şi care se regăseşte adesea în leitmotivul fotografiei vechi care ascunde în ea o lume.Ruşii lui Makine ajung în Occident după ce l-au visat,imaginat şi iubit,dar naturalizaţi în el duc dorul stepei.Această pornire lăuntrică este mai mult decât un dor de emigrant,ţine tot de sufletul lor slav şi de o frustrarea mitică ,aceea că Rusia  secolului XX n-a fost demnă de potenţialul ei imanent.Cum altfel s-ar explica panteismul personajelor care se contopesc cu natura,comunică mai mult cu arborii decât cu semenii sau identifică prima zăpadă şi primii muguri ca pe o schimbare în plan personal?Aceşti emigranţi se revoltă interior împotriva Rusiei sovietice,dar niciodată împotriva măreţiei acestei ţări vaste,cu peisaje diverse şi cu diferenţe de climă extreme.In  iarna siberiană zăpezile îngroapă izbele iar primăvara înseamnă torente şi deversări care mută satele din loc,dar totuşi cum să nu iubeşti Rusia pentru acest spectacol al vieţii şi al morţii?

Cât despre iubire,ea are expresionismul adolescenţei în romanele lui Makine.Este constant o leoaică tânără care muşcă din suflet până ce dezvăluie locul cel mai secret ,cel mai instinctual ,acolo unde „L`amour,la mort et la beaute„sunt un singur principiu sau cel mult unul tricefalic.Acest crez estetic îl face pe narator să admire frumuseţea trupului unei femei scoase din apă ca o frumuseţe în sine,moartea nerăpindu-i nimic.Sau să vadă intensitatea unei iubiri ameninţate de moarte dusă pănă pe culmile incestului.De fapt,capacitatea de a iubi este la Makine un instinct;aşa cum se vede la cei trei camarazi din vremea fluviului Amur;când iubirea năvăleşte peste ei,ea trebuie exprimată şi consumată.Prostituata roşcată e la fel de demnă de dragoste ca o actriţă superbă de cinema căci pusă sub reflectorul dorinţei ea devine la fel de interesantă.Dacă pentru Esenin Moscova este o cârciumăreasă pentru Makine Rusia sovietică este o prostituată roşcată şi grasă dar care a fost o frumuseţe aşa cum o arată pozele dantelate deasupra cărora îşi plânge ea nefericirea.De dragul frumuseţii ei trecute,amanţii tineri nu încetează să o caute şi iubirea lor o purifică.

Iubirea pentru o femeie nedemnă,atracţia incestuoasă faţă de propriul fiu,relaţia complexă cu bunica adoptivă sunt doar câteva exemple că iubirea este o esenţă pură care nu suportă categorisiri sau judecăţi.Atracţia sexuală nu se separă de sentimentul dragostei la Makine,dacă dorinţa trupească este un instinct căruia nu i se poate rezista,atunci iubirea este esenţa fiinţei.Afecţiunea totală pentru femeie sau pentru locul natal,pentru prietenii din adolescenţă sau pentru bunica adoptivă sunt toate afluenţi în acelaşi fluviu năvalnic al uitării de sine.Nu se poate contesta că există o iubire rusească în literatura lumii dacă ar fi să-i pomenesc doar pe Dostoievski,Bulgakov,Pasternak sau Makine.Atunci când Rusia nu mai era demnă de iubirea poporului său, sufletul slav, iubirea şi literatura rusă au supravieţuit în superbe ficţiuni în care libertatea de a iubi după voia inimii n-a fost nicicând răpusă.Aşa după cum esenţele vegetale ale taigalei se recompun perfect în cană de ceai sorbită încet într-o izbă îngropată sub nămeţii Siberiei….

ANCA GIUREA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou