~Anca Negru: „Îngerul“

Le văd chipurile, dar nu îi recunosc. Le văd ochii, îi privesc îndelung în ei, dar nu îi recunosc. Le simt mirosul de stârv şi pucioasă şi simt că se apropie ca să înjunghie Dumnezeirea din Om. Îmi doresc un înger, un înger diafan şi puternic, orbitor în tărie şi în rugă, strălucitor şi aprig în lupta cu demonii, demonii mei. Albul revigorant şi viu de Suflet divin înflorind pur în candelabre de lumină. O rază dalbă, transfigurată în miliarde de licurici, în tonuri de căldură armonioasă şi translucidă. O speranţă cu nimb de sfinţenie în viforuri şi-n crivăţ, un far în furtună, iubire celestă şi omniprezentă pe câmpii şi în munţi de nobleţe umană. Contururi imateriale se îmbină într-un suspin de dor de omenie, aş vrea să mă pot ruga cu toată fiinţa mea pentru o tuşă de culoare angelică, să simt privirea aspră, dar mângâietoare de gardian de spirite şi paznic de suflete. Cum să îmi trimită mie o suavă dantelă de bine, un scut dârz de văzduhuri? În cioburi mi-e inima, sticla în nisip se preschimbă şi cade pe maluri udate de ape. E dus şi purtat de vânt sufletul meu, spiritul luptă o bătălie ce o va pierde, plin de temeri şi tumefiat de vânătăile coşmarurilor, se divide în cristale de gânduri şi oftate de cuvinte. Cum să învingă fără Tine, cum să respire fără Tine? Adumbreşte-mă Doamne în fâlfâit molcolm de aripi, în melodia stelelor rătăcitoare, în sunet de trâmbiţe, trimite-mă la luptă, în picturi vii adoarme-mă, ajută-mi dorul de Nemărginit, preschimbă-l în infinituri de gândire şi simţire adânci, sublimul arată-mi-l în nori şi ploi şi grindini! Îngerul Tău se apropie de mintea-mi coborâtă în infernuri şi în abisuri de întuneric. O simt cum se înalţă încetişor, apăsarea se înmoaie şi cedează, viforul nu mai şuieră atât de ascuţit, se îndulceşte furtuna cu miresme de aer curat şi liber, cioburile se adună şi se încheagă în simfonii şi concordanţe. Rămân doar cicatrici, urme ale rănilor ce au fost şi au să fie în îmbinări de nisip şi sticlă, în silicii şi cristale. Iubeşte cicatricile, îmi şopteşte Îngerul. Văi se coboară în sufletul meu, dealuri şi munţi se înalţă, amprenta delicată şi transparentă de jar se domoleşte, dar persistă domol înlăuntru-mi printre urme de răni şi cicatrici, printre închegări şi îmbinări în dragoste de ceruri şi eteruri.

ANCA NEGRU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou