Anca Scarlat: „Slavici – Universul Zânelor“

Cu toate că prima scriere literară publicată de Ioan Slavici a fost o comedie se pare că drumul pe care a păşit mai întâi spre literatura românească a fost cel al basmului. Dintr-o lucrare către I. Negruzzi , se poate observa că el începuse să-şi scrie prima poveste încă la sfârşitul anului 1870, iar aceasta era „Zâna Zorilor”. Atât Slavici , cât şi Eminescu cunoşteau foarte bine atât structura fixă a basmului folcloric, cât şi mecanismul său de creaţie, în nenumărate variante. „O poveste e totdeauna amestecul mai multora – spune prozatorul- omul combină ce-i place. Partea fixă e un schelet foarte sărac , atât în gânduri cât şi în fapte.” Ambii se înscriu pe lo linie junimistă , aceea de a înălţa basmul la nivelul unei mari creaţii artistice printr-o prelucrare cultă. Scriitorul trebuie , după părerea sa , să combine din toate variantele un întreg cât mai reuşit . Povestea concepută în acest mod va fi „un capriciu al individualităţii” lui, dacă respectă o condiţie – aceea de a nu se îndepărta prea mult de limba şi gândirea poporului , de modul cum acesta vede lumea basmelor. Acesta este motivul pentru care ,înainte de a scrie , Ioan Slavici se străduieşte să cunoască cât mai bine variantele folclorice.

Producţia folclorizantă a lui Slavici devine o constantă a operei :18 basme şi poveşti dispuse cronologic în trei perioade . Prima , cuprinsă între anii 1872-1887,este şi cea mai prolifică; a doua , între 1907-1908 şi ultima , acoperind ultimii ani ai creaţiei 1921-1923, deloc întâmplător , asadar povesti scrise la vârsta când autorul retrăieşte povestind în „amintiri” despre „lumea prin care a trecut”.

În scrisoarea – prefaţă la „Zâna Zorilor” – pentru apariţia ei în „Convorbiri ” – Slavici spunea: „cât am fost în casa părinţilor mei am ascultat , cât am fost departe de ea am spus poveşti ; povestea a fost fondul plăcerilor mele din copilărie .” Prozatorul afirmă totodată că impulsul scrierii acestui basm îi venise de la Eminescu . Citind „Făt- Frumos din lacrimă” , apărut în noiembrie 1870 , Ioan Slavici găsise „frumoasă” povestea , dar considera că Eminescu „n-o scrisese bine„. Aparenta contradicţie între cele două afirmaţii se clarifică în scrisoarea – prefaţă . Ca scriitor de poveşti , Slavici se punea în postura culegătorului de folclor de tipul lui Vasile Alecsandri . Mutând basmul din tiparele lui tradiţionale – în care finalitatea etică organiza întreaga structură artistică – în lumea plină de fantezie a epicii romantismului , realizase o operă profund originală şi personală. Astfel depăşise – după părerea lui Slavici – limitele libertăţii permise faţă de creaţia populară. Eminescu îl îndeamnă să scrie şi el o poveste.

„Zâna Zorilor” e citită la „Junimea” , în două şedinte la rând: în seara de 23 februarie 1872, prima parte a lecturii s-a desfăşurat într-o competiţie desăvârşită , întrucât Alecsandri îşi prezentase „Dumbrava Roşie ” , apoi legenda în versuri „Răzbunarea lui Statu – palmă”. Povestea lui Slavici este „ascultată cu cea mai mare plăcere” şi se hotărăşte publicarea ei. „Zâna Zorilor” e caracterizată ca „încântătoare” , fiind publicată în iunie 1872. În acelaşi an îi apar în „Convorbiri ” , pe rând , „Ileana cea şireată”, ” Peştele pe brazdă” şi „Floriţa din codru”. Abia în 1874 va scrie „Doi feţi cu stea în frunte”. Adună material despre Păcală şi Tândală şi „Pepelea al nostru” , observând că „e greu a afla un povestitor bun”.

Slavici a aplicat basmului popular unele procedee şi mijloace culte în măsură potrivită , încât fuziunea dintre ele se face cu destulă uşurinţă , spre a le da o structurare organică. Împletirea elementului cult cu cel popular imprimă poveştilor trăsături caracteristice personalităţii scriitorului: o atitudine dură în manifestarea personajelor , o preţuire şi o urmărire continuă a unor valori morale , un optimism generos şi totdeauna vigilent.

În multe privinţe , influenţa poveştilor a fost hotărâtoare pentru opera lui, basmele constituind un bogat izvor de învăţăminte pentru scriitor. În primul rând în privinţa limbii şi a stilului. Basmul, cules şi mai ales prelucrat de el , l-a ajutat să înlăture greutăţile vieţii ; prin contactul cu universul lui , Slavici şi-a purificat limba şi şi-a dezvoltat gustul pentru virtutile expresive ale limbii române. Basmul a împrumutat stilului său oralitatea . Opera sa e o expresie puternică a felului de a fi al omului din popor ; în ea se regăseşte , ca şi la Creangă , atmosfera caracteristică a lumii rurale. Redarea specificului acesteia i-a fost insuflată şi de pătrunderea în lumea folclorului şi a basmului. „Zâna Zorilor” este o creaţie care pune o problemă fundamentală legată de viaţa fiecărui om: îmbogăţirea spirituală prin actiune, cunoaştere , dar şi o călătorie în scopul dobândirii conştiinţei propriului destin.

Împăratul unei împărăţii nemărginite , râde cu un ochi şi lăcrimează cu celălalt , fiind nesigur de descendenţă. S-ar vindeca dacă i s-ar aduce apă de la fântâna Zânei Zorilor. Doi feciori mai mari , porniţi în competiţia pentru succesiune , nu se mai întorc . După ce obţine calul şi armele din tinereţe ale tatălui său , Petru , cel mai mic fecior al împăratului , învinge , pe rând piedicile, luptându-se cu vâlvele din pădurile de aramă, de argint şi de aur, care se prefac în cai şi-l urmează pe erou. Străbătând tărâmurile circulate ale sfintelor şi câstigându-le bunăvoinţa , primeşte sfaturi şi daruri fabuloase : o casetă vrăjită omnişcientă , o năframă a nemuririi, un fluier cu puteri adormitoare . Cu fluierul, Petru adoarme întreaga lume edenică din Împărăţia zorilor , păzită de un uriaş şi de multe lighioane. Fură apa , după ce bea de trei ori din paharul cu vin rubiniu , mănâncă trei bucăţi din colacul de pe masă şi o sărută pe zână. Cu ajutorul sfintelor scapă de urmăritori; fraţii ,invidioşi îl omoară , dar sunt orbiţi de Zâna Zorilor care doreşte să-l găsească pe voinicul care i-a luat apa. Este descoperit cu ajutorul vântului blând de primăvară ,în fântâna în care-l aruncaseră fraţii , apoi înviat prin magie. Totul este îmbrăcat în lumină prin căsătoria lui Făt – Frumos cu Zâna Zorilor, în timp ce fraţii mai mari sunt pedepsiţi prin a putea vedea fericirea noului împărat.

Universul basmelor lui Slavici este ţărănesc , chiar şi atunci când acţiunea este strămutată în lumea citadină: casa împăratului are „prispă” ; sfintele cu nume de zile locuiesc în „colibe”; casa Zânei Zorilor e „ca şi o biserică din cele mai frumoase„. De asemenea poveştile sale utilizează procedeele comune de evoluţie a acţiunii şi de rezolvare a conflictului . Astfel ,în „Zâna Zorilor” se întâlnesc obiecte cu putere miraculoasă: cutia dată eroului de Sfânta Miercuri spre a afla prin ea ştiri din ţara sa, fluieraşul fermecat dat aceluiaşi de Sfânta Vineri pentru a adormi toţi paznicii Zânei, pe ea însăşi apoi, cu scopul umplerii ulcioarelor cu apă din fântâna cu apă fermecată.

Sunt întâlnite frecventele figuri mitologice: Sfânta Miercuri , Sfânta Joi , Sfânta Vineri, precum şi fiinţe mărunte care răsplătesc binefacerile făcute de erou, ajutându-l să ducă la îndeplinire sarcina asumată. Tot din creaţia populară preia Slavici şi formulele iniţiale şi pe cele finale şi, exact ca şi acolo, pregăteşte într-o manieră hazlie atmosfera pentru trecerea cititorului în lumea închipuirii şi pentru a-l readuce apoi în realitatea imediată: A fost ce-a fost: dacă n-ar fi fost nici nu s-ar povesti. A fost odată un împărat, – un împărat mare şi puternic; împărăţia lui era atât de mare, încât nici nu se ştia unde se începe şi unde se sfârşeşte” sau „Petru a trăit şi a împărăţit cu pace şi cu bunătate”.

Tocmai pentru a spori imaginaţia , Slavici reţine din basmul popular şi procedeul impreciziei noţiunii de timp şi de spaţiu: „Câtă vreme a răbdat voinicul nostru la ger şi la frig , nici nu se poate spune , căci fiecare ştie că împărătia Sfintei Miercuri nu e de o azvârlitură de băţ” sau „După mult mers şi lungă călătorie , Petru văzu zărindu-se ceva alb prin roşeaţa cerului … Asta era cetatea.”

Oralitatea stilului îl ajută pe prozator să întreţină sfătoşenia povestitorului şi să redea lumina limpede a raporturilor dintre personaje. Deseori se întâlnesc exclamaţia şi interogatia subliniind ori comentând întâmplările . Văzând zânele adormite , Petru se miră şi se întreabă: „Frumoase erau , Doamne! Cum putea apoi să fie Zâna Zorilor?”

Numele personajelor sunt cele obişnuite în popor: Florea, Costan, Petru şi sunt înzestrate cu atâta bunătate şi înălţime morală , sunt capabile de atâta dăruire de sine în speranţa de a alina o durere ori de a înlătura o nedreptate, încât aceste calităţi ale lor sporesc şi mai mult farmecul basmului. Acelaşi fond de bunătate dictează o îndulcire a pedepsirii personajelor negative. Lui Florea şi lui Costan , care au provocat moartea fratelui lor, Petru, din invidie, deoarece acesta s-a dovedit mai vrednic decât ei , li s-a dat lumina ochilor , ca să vadă şi ei fericirea acestuia, după ce , înviat , s-a căsătorit cu Zâna Zorilor.

O caracteristică proprie creaţiei lui Ioan Slavici – puţinele descrieri – este întâlnită şi în acest basm , fie că este vorba de portrete , fie că este vorba de peisaje. În creionarea personajelor , în mod obisnuit , el prezintă din câteva trăsături figurile acestora cu intenţie destul de palidă de portretizare. Asa cum apar cei trei feciori de împărat din „Zâna Zorilor” , el depăşeşte liniile sumare şi tipice ale eroilor din basmele populare. Rareori se întâlnesc şi descrieri mai bogate din care să se închege tablouri bine conturate: descrierea cetăţii Zânei Zorilor, în atmosfera fantastică , a căreia, e probabil , însă , că şi-a adus contribuţia lui „discretă” Eminescu , căci contrastează prea puternic cu felul realist şi sumar de a descrie al lui Slavici.

Autorul observă cu multă siguranţă mişcările sufleteşti ale personajelor . Zâna Zorilor , trezită de somnul provocat de fluieraşul fermecat al lui Petru , este surprinsă legănându-se între nedumerire şi întristare ,între teamă şi durere , întrucât paza a slăbit şi cineva a intrat neobservat în palatal ei : „…Zâna Zorilor îşi veni în ori , (fire) deschise ochii , ridică capul şi privi în toate laturile , căutând nici ea singură nu ştie ce… Ce a fost? întrebă pe jumătate încă prin vis. Cine?

I se părea cum că a văzut ceva prin vis , ba că chiar aieve , ceva dulce, plăcut , o fiinţă , ca şi când ar fi omenească , însă mai puternică în privire , mai altfel decât ceea ce a fost văzut până atunci…

– Nu ştiţi voi ce a fost? Aţi văzut voi?… Sau aţi dormit ?… aţi visat? Aşa le întreabă Zâna Zorilor pe zâne şi se întreabă pe sine însăşi … Îi părea că de când a văzut ce a văzut chiar nici sufletul său nu mai e tot acela…” . Iar după ce nici urmărirea celui ce a pătruns în palat n-a dat rezultat şi Zâna Zorilor a poruncit soarelui să-şi înceteze călătoria pe cer şi să lase în întuneric , scriitorul constată discret: „Aşa rămase lumea întreagă oarbă de dragul ochilor unui împărat.

Procedeului folcloric de a invoca indirect frumuseţea , Slavici îi adaugă subtilităţi şi profunzimi specifice psihicului romantic ,eminesciene.– Când nu era încă ce este, începu Sfânta Vineri vorba, când lumea încă nu era lume, atunci m-am născut eu, şi eram atât de frumoasă ca copilă, încât părinţii mei au lăsat să fie lume, ca să fie cine să se minuneze de frumuseţea mea… Când s-a făcut apoi lumea, eu eram fată mare, şi de minunat ce s-a minunat de frumuseţea mea, lumea m-a deochiat… De atunci se face pe toată suta de ani câte o creţătură pe faţa mea… Şi acuma-s bătrână.” Stările de frică iau proporţii cosmice : „Lui Petru îi părea , cum că a luat cineva lumea în spate şi a încărcat-o la fugă cu ea, aşa se cutremura pământul sub el„. Alături apare comentariul în stil popular : „Grozav ce era şi înfricoşat şi …să ferească Dumnezeu.” Tenebrosul romantic apare şi el în stil folcloric : „Se duseră cum se ducea năluca când umblă vântoasele şi gonesc în miezul nopţii pricolicii.” Şi totuşi Petru – Făt-Frumos al lui Slavici – are ceva din firea lui chibzuită : „Să mergem tot una dup alta, nici prea tare să nu ne obosim , nici peste măsură să nu ne întârziem.”

Într-o pagină literară de o reală valoare , Slavici creionează cu mijloace literare adevărate ivirea şi dezvoltarea sentimentului iubirii în sufletul Zânei Zorilor. Totodată personajele sunt supuse unor încercări primejdioase , sunt confruntate la fiecare pas cu alte şi alte greutăţi pe care ele nu le pot învinge decât cu sprijin dinafară. Deznodământul fericit care aduce mirul birunţei este aşteptat ,după ce depănarea întâmplărilor decurge greoi şi împreună cu ameninţările ce plutesc asupra vieţii eroilor dau naştere atmosferei apăsătoare în care se ascunde totul.

ANCA SCARLAT

Anunțuri

Un răspuns to “Anca Scarlat: „Slavici – Universul Zânelor“”

  1. este cam mare si nu mia fost de folos

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou