Angela Bîrsan: „Dincolo de antiteze – Călătorie în Ţara Sfântă“

Uneori vedem lumea mai clar in antiteze. Nu-i asa ca totul pare mai simplu daca gandim in alb-negru, lumina-intuneric, desert-ape? Ma gandesc la doua tari ca spatiu al antitetezelor. Fac o incercare.

ISRAEL. O tara de piatra de culoarea unei  toamne tarzii , un desert aramiu in toate nuantele pamantului ars, stors de soare. Marea Galileii, un imens, lac din care pleaca asemeni unor artere , conducte de apa, in intregul tarii. In inima desertului sute de hectare de solarii cu legume. Plantatii imense de banani acoperite cu plasa impotriva insectelor, oaze cu cateva zeci de palmieri pe care le strabati, in zece minute pe jos de-a lungul si de-a latul. Sute de kilometri de bretele gri, sosele sau autostrazi impecabile care, oricat de cald ar fi nu arata niciodata ca ciocolata topita .. Cateva sute ( poate?) de localitati care atrana doar de maretia naturii dar nu si de darnicia ei. Care depind de forta oamenilor de a infrunta temperaturi inimaginabile de peste 40 de grade in aer si peste 80 la sol. Cu aerul care danseaza bezmetic de arsita. Orase cu arhitecturi in care geometriile moderne , curajoase, impulsive, extreme sunt inconjurate de ziduri antice, pline inca de viata cotidiana sau ruine protejate asemeni unor comori. Grote in care au stat candva, vreme de mii de ani, pustnici,apoi sinagogi, biserici de toate riturile, moschei, gradini bahai. Parcuri industriale, tehnologie inalta, armament. Numarul turistilor, cam jumatate din populatia tarii. Trei mari. Mediterana, blanda, insidioasa asemeni unei amante capricioase, Marea Moarta, un vast luciu de apa de culoarea smaraldului, nemiscata, stralucitoare, muta, aspra, imparatie a sarii si a lipsei de viata. Marea Rosie, un spectacol grandios, un acvariu urias, limpede, stapanit de extotism marin, ca un tablou care nu poate fi reprodus, unic , in care autorul parca ar fi muscat flamand din toate culorile. Corali si pesti care par a fi rupti dintr-un curcubeu. Sate de beduini, stapanii desertului, o ciurda de camile si caini slabanogi. Deasupra, cerul brazdat de un alt timp, tehnologic, avioane F 17 stealth care le sperie caprele. Bum sonic. Un bidon de doi litri de apa in Israel, un kilogram de carne in Romania. O tara bogata prin oamenii ei, care au infrant caldurile toride,desertul, pamantul pietrificat , un contrast perfect in a face din mai nimic un paradis cotidian care pulseaza intr-un aproape faantastic existential.

ROMANIA. Paduri imense. Mii de izvoare de apa, paraie, rauri.Drumuri napadite de gropi si cirezi de vaci la lasatul serii. Pamanturi roditoare lasate parloaga. Tarani care inca mai ara cu plugul de fier obositi de lume in spatele vreunui animal de povara la fel de ostenit. Autoturisme sfidatoare care costa intr-atat incat daca proprietarii le-ar vinde ar scoate atatia bani incat `ar putea cumpara si taranul si satul si calul si pamantul pe care-l ara. Case aproape bordeie sau asemeni celor din Beverly Hills unde lenevesc super bogatii unui intreg continent. Disperarea de a trai dorind cu ardoare sa moara si capra vecinului si a sta seara, fara grija lucrurilor netereminate , nefacute si chiar negandite, dupa o zi muncita cu sudoare dar fara nici un rod. Pace, tihna, linsite, roata norocului, loto-prono, big brother, da-mi si mie zece lei sa-mi iau o paine, Brancusi, Mircea Eliade, Ellie Wiesel, Eugen Ionescu, Henri Coanda. Socratici prin definitie, lenesi filosofi de cartier sau de sat, balcanici pana in maduva oaselor, mie ce bacsis imi dai ?… Lefuri asemeni unor ironii grosolane, capsunari tot mai multi si iar sa moara capra vecinului doar avem campii roditoare si o leg pe-a mea de gardul lui ca tot ii lipsesc doua scanduri si poate trece pe iarba lui la pascut. Micul Paris, strada Mantuleasa, un sac de euro pe metru patrat, Ferentari, Otopeni, Boeinguri, Air-bus-uri, veceul puturos din spatele casei, cotetele cu rate gaini si porci. Straturi de craite si condurasi, Voronet, Moldovita, Eminescu Becali, Marko Bela, Vadim Tudor, cafea, seminte scuipate in statia de tramvai, talk-show-uri, Cristoiu, CT.Popescu, Andreea Marin, iar au venit cheltuielile de intretinere si factura de la electrica fir-ar mama lor. O tara intre apocalipsa cotodianului si paradisul viitorului. Romania , o poezie existentiala ca doar de aia romanul s-a nascut poet

« Lumea noastra »

Israelul nu este o tara ci o stare de spirit care incepe cu un salut “shalom” adica pace. Exista locuri pe care ne dorim sa le vedem sau la care  macar visam sa ajungem. Israel  e pamantul pe care a calcat Iisus. E leaganul unei culturi care se numeste ,pe buna dreptate, iudeo-europeana. Nu cred sa existe un roman crestin care sa nu-si fi dorit sa ajunga in Tara Sfanta. E o calatorie cu parfum mistic, initiatic de care avem nevoie pentru a intelege lumea in care traim.  Asadar , primul pas, la Telaviv.  Un aeroport modern, construit din piatra  de culoarea mierii din flori de camp. Suntem vreo 30 de romani aduncati de prin toata tara.  Urcam intr-un autocar unde aerul e aproape rece si abia ce ma bucurasem de caldura Mediteranei . Ghidul nostru vorbeste o limba romana plina de savoare. Il cheama Tomer si ne explica ce-i de-a dreapta si de-a stanga unei autostrazi construite impecabil, cu adaos de praf de sticla, nu de alta dar altfel  s-ar prinde asfaltul de roti la cele 80 de grade cate sunt vara la sol. Parasim Tel-avivul plin de verdeata, de palmieri si flori multicolore. Incet incet ajung sa imi spun ca Israelul e o tara de piatra de culoarea untului amestecata cu cu pete de rugina. Imi aduc aminte de stirile din jurnalele tv despre razboaie, arme, distrugeri. Privesc atent sa descopar urmele lui Ares, zeul razboiului,  dar oricat as fi de carcotasa nu descopar nimic. Ne indreptam spre Cezareea, trecem prin sate peste care troneaza varfurile moscheielor musulmane sau cupolele sinagogilor. Casele arabe sunt colorate vesel, pentru ca, ne spune ghidul nostru, in traditia locului se crede ca duhurile rele fug de stralucirea culorilor. Pamantul rosu pare stors de soare dar oamenii se incapatzaneaza sa cultive banani si legume in solarii uriase iar apa este adusa prin conducte zrci si sute de kilometri din Marea Galileii. Ajungem in fata intrarii unui sit arheologic imens, intins pe 80 de hectare,  situat pe malul mediteranei . Este vestita cetate a Cezareii, port al mediteranei antice  al carei nume este legat de Caesar Augustus. A fost cel mai mare oras in zona din perioada romana care includea amfiteatre, hipodromuri, statui si  apeducte uriase. Specatculosul plonjarii in istoria locului nu tine, insa  atat de ruinele vechii cetati cit de sistemul modern de a reinvia acele timpuri prin filme si efecte ultramoderne  de imagine care te coboara pana in perioada antica, intr-un dialog holografic cu personaje istorice care povestesc despre viata in acele timpuri. Doar marea mediterana e la fel de albastra, poate ca in acele timpuri de glorie. Se insereaza iar ghidul ne zoreste sa ajungem din nou la Tel Aviv unde vom innopta. Noptile din Tel Aviv sunt insa , o alta poveste.

Din avion, Tel-Avivul pare a fi o mana de coji de oaua sfaramate care stralucesc in soare pe  un covor caramiziu. Avionul face un ocol lin deasupra orasului. Pe masura ce ne apropiem de aeroport pe blocuri se vad adevarate gradini multicolore , cu palmieri si accacia. Cladirea aeroportului e de culoarea untului topit. Aflu ca e facut din piatra de Iersualim, adica o marca ce exprima calitatea in constructii. Dupa ce mergem cateva sute de metri pe benzi rulante, silentioase, undeva, pe un perete vertical, un mozaic urias, antic, ce se integreaza prefect in structura moderna a aeroportului. Retin acest lucru pentru ca abia dupa cateva zile aveam sa realizez ca intreg Israelul este un amestec apropae ireal de armonios intre vechi si ultramodern. Ghidul nostru, Tomer David, ne atrage atentia  intr-o limba romana plina de savoare si presarata cu glume asupra cartierelor luxoase cu zeci de blocuri cu 20 de etaje care par mai degraba bijuterii. Ne spune ca daca ne bate gandul sa avem o locuinta de vacanta, un apartament intr-un astfel de bloc ne costa  undeva intre 4-800 de mii de dolari. Ce-i drept fiecare arhitect a incercat sa se distinga printr-un design care mai de care mai pretentios si mai pretios.   Ochii imi fug mai ales la balcoanele spatioase unde pot face plaja linsitit sase  persoane pe sezlong mai ales ca aici cel mai potrivit timp sa te arati la soare e in lunile de iarna, cand noi zbarnaim de frig in Romania. Soselele sunt impecabile iar marginea drumului e si ea o opera de arta. In pamantul pietros, ars de soare, zeci de ronduri de arbusti infloriti, palmieri, pietre albe asezate minutios. Ma uimeste ca nu vad nici o urma de razboi, totul e la locul sau. Hotelul in care suntem cazati e undeva pe malul Mediteranei care e, intr-adevar albastra si linistita intocmai ca in ilustrate. Cobor iute sa-mi trec mana prin apa calda. Nisipul de pe plaja este parca cernut, auriu si  nici urma de gunoaie. Pe strada, oamenii au chipuri destinse desi ceva anume ma face sa ridic din spranceana. Vad mai multi tineri cu arme pe umar si ma intreb de ce. Explicatia e simpla. Fete sau baieti, intre 18 si 20 de ani fac servicul militar timp in care au obligatia sa poarte arma cu ei. Nici vorba de glont pe teava. O alta uimire ma izbeste; in orice supermarket sau restaurant mai rasarit stau de paza oameni inarmati. Nimeni nu pare sa se sinchiseasca de prezenta lor, nici de controlul bagajelor. E o practica unanim acceptata, e pentru siguranta cetateanului , nimic mai mult. Ca tot am vorbit de restaurante, peste tot esti asteptat cu humus, o pasta cam ca fasolea noastra batuta dar facuta din naut, stropita bogat  cu ulei de masline condimentat. Dimineata nu se servesc decat branzeturi, peste si salate care ar putea zapaci un vegetarian prin diversitate iar carnea, doar la pranz si seara. Nimeresc in suk, o piata uriasa de legume , fructe si fleacuri de la margele la condimente, de la haine la tot felul de ciuperci si suveniruri. Cumva imi aminteste de atmosfera de acasa. Un prieten din Israel mi-a spus insa ca Tel-avivul este si un oras al noptii. Ca noaptea pe cer e ploaie doar de  stele. Ii dau dreptate.  Constructiile  de 60 de etaje prind parca  viata sub stralucirea luminilor multicolore iar faleza e asemeni unui joc de artificii. Tavernele sunt pline, plajele asisderea iar in pravalii totul se negociaza, e ca un fel se sport national pe care trebuie sa-l deprinzi iute. La cate razboaie au fost ma asteptam sa ma lovesc tot pasul la monumente memoriale  dar acestea sunt discrete. Aflu insa ca institutiile au preferat sa-i cinsteasca pe cei care au murit pentru tara lor sau in atentate plantand arbori.  Intr-un mod paradoxal in Israel poti descoperi  cat de frumoasa este linistea si poate tocmai de aceea salutul favorit este shalom adica pace.

ANGELA BÎRSAN

Anunțuri
  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou