~Aurel Avram Stănescu: „Petrecerea I (fragment din «Anii mei apocaliptici»)“

Când Edy, cârlionţatul, mi-a propus în seara asta să mergem la Peştera, din Piaţa Rosetti, mi s-au ciulit urechile ca unui  iepuraş  curios, fără să-mi ceară voie.

Este un restaurant pe placul meu,  cu băuturi spirtoase de toate soiurile iar mâncăruri… de care îţi  trec prin minte!

Amplasat într-un demisol elegant, echipat, dotat şi împodobit cu mochete înflorate şi ospătari stilaţi, mai mult lung decât lat, totuşi  nu era de nasul unor studenţi amărâţi ca noi, dar Edy, tocmai primise bani de acasă şi ţinea neapărat să o cunoască mai bine pe Giulia, verişoara altui amic, Doru.

De fapt o cunoştea, dar ţinea morţiş să o cunoască  şi …mai bine!

Totul fusese pus la punct telefonic şi stabiliseră amândoi detaliile; ei aveau obligaţia să ne facă cunoştinţă, pe urmă era treaba noastră să ne descurcăm, doar eram majori şi vaccinaţi încă din copilărie;  sperau în urma acestor demersuri să le fim recunoscători pe vecie, deci cum se spune… oficiau rolul  de naşi.

Seara, când am plecat din Voievod nu se deschisese cantina, unde luam masa pe blat şi simţeam imperios pofta de a servi ceva lichid, însă Edy, îmi spuse sigur pe el:

– Ai răbdare, în seara asta vom bea şi vom mânca pentru o lună! Oricum, alţi bani nu voi mai vedea, dar am cartelă şi ştii bine că nu mă interesează arhivarea lor.

Mă  calmă astfel, cu promisiunea unei cine copioase. Am trecut pe la poştă să scoatem banii şi ne-am continuat drumul.

Îmi era simpatic acest băiat, nu că era tot constănţean, ci fiindcă semăna cu mine… nu ca înfăţişare, el fiind brun-negru, iar eu spălăcit, dar  aveam bani o dată pe lună, când îi primeam de acasă. În rest umblam zilnic, bezmetici pe străzi cu speranţa că ne vom îmbogăţi odată pentru totdeauna, însă deocamdată ne ajungeau infimele sume lunare primite de acasă.

Speram că într-un viitor foarte apropiat se va ivi alt amic cu disponibilităţi  financiare nelimitate.

Aşa ne petreceam timpul împreună, câţiva visători, din căminul Voievod… din lună în lună!

Luna, cea adevărată, din văzduh, ca un colac plin de pofte îşi aruncase un fular de nori peste obrazul zdrenţuit de frigul unui noiembrie păcătos, ascunzându-şi faţa vizibilă şi ochiul plângăcios care-i rămăsese de la ultima eclipsă.

Vântul deja ameţise răscolind frunzele rămase de la florăreasa localului, care-şi făcea aprovizionarea de unde putea, iar acum seara se zorea înfrigurată la intrarea restaurantului să-şi  întâmpine preferenţial clienţii obişnuiţi ai casei.      Buchetele erau ornate cu ferigi… în funcţie de obraz, avea pregătiţi câte trei şi cinci trandafiri selectaţi cu greu.

S-a orientat fără greş când ne-a văzut coborând dintr-un troleu… ne-a îmbiat cu un buchet subţire, dar Edy generos a împins-o şoptindu-i :

– Dacă vrei, lasă-mi amintire o floare… poate îmi impulsionez chiar impresionez prietena!

Vino pe la masa noastră  peste vreo 10 ore şi n-o să ne mai prinzi, dar ţine cont…  ai cont deschis la mine, în buzunarul ăsta gol!

Femeia, uitându-se scurt la noi şi evaluând corect buzunarele noastre plate, i se făcu milă şi îi dărui un fir anemic, amintind de o garoafă pleoştită şi parţial cheală, pe care Edy imediat şi-a agăţat-o cu mândrie la butonieră.

Felinarele pe bulevard luminau spasmodic refugiul, unde ne adăpostisem. Aşteptam nerăbdători fetele în colţul rotund, vineţii, rebegiţi de frig, clănţănind din măsele şi privind cum cucoanele îşi fâţâie tropăind zgomotos pantofii cu capişoane de metal la tocuri.

Giulia avea deci, misiunea ingrată să vină cu prietena şi .. au apărut amândouă! Au ajuns direct de la serviciu la ora aceea târzie, grăbite, ţopăind vesele, fiind cam fomiste, după  mesele feliate de care aveau parte. Când s-au apropiat, am crezut că mi-a pus mâna în cap cineva, nu spun cine că este un personaj însemnat.

Arătau perfect, exact ca-n filme… splendide, una brunetă şi cealaltă  blondă, amândouă aveau haine lungi de blană până  aproape de pământ, nu se începuse campania împotriva vânatului, iar când şi le-au lăsat la garderobă, pe dedesubt purtau două cârpuliţe denumite pretenţios fustiţă şi bluziţă; pe deasupra ascundeau sau mai exact, îşi arătau picioarele băgate în cizme înalte şi piepţii care ieşeau din graniţele obişnuite ale ţării noastre, Europa actuală.

Contrariile se atrag ca polii opuşi ai magneţilor! Singura deosebire dintre ele era că una se aranjase la alt coafor şi acum făceau o pereche  de platinate şi permanentizate, după care se uitau toţi care se nimereau în calea lor şi nu se dădeau imediat la o parte.

Aveau mersul semeţ al unor regine ce pot tranşa orice bătălie în favoarea lor, pot  îngenunchea orice bărbat fără discuţii…  eram pierduţi şi supuşi din start!

Am stârnit ilaritate în local.

– Ce caută asemenea exemplare, simulacru de bărbaţi, adevărate caricaturi umane cu minunăţiile astea de femei?! – se întrebau nedumeriţi, destul de tare, clienţii invidioşi şi tot localul zumzăia, dar nu i-am prea băgat în seamă, mai ales ca se purtau la costume!

Până şi Edy arăta elegant, purta sacou şi cravată, numai eu parcă eram un pui de bogdaproste în pulover, nepieptănat, şifonat şi nedus la biserică!

Le-am cântărit cu ochiul meu stâng, de specialist… şi ajunsesem tot atât de repede nehotărât ca-ntotdeauna; mă interesa, culmea… blonda Giulia, cu toate că Edy era peste ea cu atenţiile. Îmi curgeau ochii asemeni unui crocodil aiurit de cele mai feminine, seducătoare şi atrăgătoare fiinţe pe care le întâlnisem!

Privirea îmi rămăsese o clipă nesfârşită, agăţată în decolteul fetelor şi cu greu am ridicat-o până la înălţimea aşteptărilor, dar prin străduinţe repetate am reuşit totuşi să o atârn de chipul lor.. mă uitam admirativ şi alternativ în mod egal să nu nasc suspiciuni între ele!

Cealaltă, destinata, nu mă atrăgea în mod deosebit, cu toate că  ea era mobilul aducerii mele în seara aceasta.

Nu aveam nici un pretext, dar mă îndrăgostisem subit!

Deci, ca de obicei, făceam invers decât fusesem programat, dar m-a cuprins mirarea! Şi  Giulia se uita surprinsă. Asemenea slăbătură simpatică nu mai întâlnise! A fost ceva reciproc, o atracţie neînţeleasă din care am ghicit  că umblasem aiurea până atunci.

Aş  fi dorit să le fi schimbat planificarea, dar Edy nici nu se gândea la altă posibilitate, chiar şi falsă! El era mort după Giulia, declarat… în condiţii normale aş fi fost încântat cu Mimi, însă Giulia eclipsa pe oricine; nu numai fizic ne domina, comportamentul ei ireproşabil mă îndemna să îi atrag atenţia cu orice chip… prezenţa ei mă impulsiona şi-mi crea numai idei năstruşnice!

Existau deosebiri majore între cele două fete; lucrau în secţii diferite; prietena Mimi era puţin măritată, nici ea nu ştia de ce; avea ochi închişi la culoare, cât de închişi, Dumnezeu mai ştie;  prima dată, în repezeala prezentărilor n-am înţeles prea bine.. soţul, ori era plecat, ori dat afară din casă, iar asemănările… că erau libere în seara asta şi dispuse la prietenii, cu amărâţi ca noi, iar ce m-a terminat, Giulia avea ochii ca ai mei, gri şi în plus era golancă ca şi mine.

Adevărul este că de cum am zărit-o i-am pus gând rău sau bun, nu ştiu cum se spune, însă şi ea a fost inspirată de acelaşi gând, bun sau rău,trăgând mereu cu coada ochilor spre mine; asta presupune că au şi ochii un trup, fără suflet… că tărtăcuţă nu găseai în nici un caz la mine.

Mimi era mulţumită de cum mă prezentam; corespundeam pretenţiilor unei femei cu cap… o fiinţă neobservabilă, nesemnificativă  şi de cum m-am comportat de la început, plin de ifose, insignifiant, ignifug, insipid, inodor, incolor şi tot restul… adică imperceptibil, insesizabil, într-un cuvânt, de nebăgat în seamă însă plin de fasoane şi pretenţii.

Când  Edy s-a dus afară, nu ştiu ce căuta, aer probabil, ne-am apropiat căpăţânile toţi trei si le-am spus adevărul că nu îmi plăcea să mint:

– Fetelor, Edy, prietenul meu e un inconştient, nu ne prea ajung banii, deşi am vrea să mai rămânem… eu mă simt ca în ,,sânul lui Adam şi mai ales al Evei,, cu atâta băutură, dar trebuie să plecăm… astea sunt posibilităţile noastre!

Mimi, mă linişteşte strângându-mă de mână, peste masă, încântată  că vorbesc din inimă.

– Cine a spus că trebuie să plătiţi numai voi? Eu am la ora actuală bani în exces şi trebuie

să fac o balanţă  între venituri şi cheltuieli!

Iar Giulia, că de aceea m-am îndrăgostit de ea, a declarat:

– Eu nu am nici o leţcaie, mi-am cumpărat bluza astăzi, însă,  Mimi, dacă ai atât de mulţi… să mergem înainte!

Şi ne-am pupat toţi trei în semn de înţelegere… le-am oferit pe loc un buchet de flori, desfăcut, la amândouă, dând impresia unui mahăr plin de bani! În orice caz, a trebuit să umble zdravăn în poşetuţă să putem pleca liniştiţi acasă!

Muzica de cafe-concert nu ne deranja şi convorbirea noastră aluneca printre idei odată cu paharele.. eram încântat de cum defilau diferendele; sportul lipsea din discuţii, doar partea amuzantă a vieţii avea prioritate, spectacolele de la care nu lipseam când aveam bani şi cazurile speciale pline de haz, de care eram plin!

Eram în vervă! Nu se dansa în seara aceea, deşi ne-am fi bâţâit puţin cu ele…

Banii lui Edy s-au evaporat din primul foc tras de cineva, căruia nu i-au plăcut mutrele noastre şi a început să se milogească  în stilul lui caracteristic, cu apropouri directe şi declaraţii diluate:

– Ce aş mai bea, măcar o baterie.. două… şi aş mânca o friptură ca lumea!

Începuseră  să ni se răscolească maţele şi scoteau nişte ghiorțăituri de s-au speriat şi ospătarii, specie…. specială care nu se sperie aşa uşor; el nu ştia că aranjasem treaba!

În orice caz, a rămas cu gura căscată când a văzut portofelul bine garnisit al prietenei Guliei, care mi-a şoptit când a putut,

– Ai grijă, poartă-te frumos cu Mimi…are bani, nu ca mine sau ca voi!

Cu asta m-a terminat! Mi-am dat seama că este de partea mea… pe sub masă! Îşi sprijinea argumentaţia şi cizmuliţa în piciorul meu, îi suportam cu stoicism greutatea mai ales că îmi trăgea peste ţurloaie, când mai exageram puţin! Mă simţeam în largul meu deşi căldura localului şi gălăgia urcaseră spre limita greu suportabilă odată cu vinul prezent în creierul celor de la alte mese.

Edy şi Mimi au băut puţin, Giulia moderat, hai să recunosc, puţin mai mult; o îndemnam cu precădere la fiecare ocheadă, să  guste cabernet, să nu mai consume atâta Pepsi, că e scump… am avut confirmarea că sunt singurul care-şi pune băutura-n cap fără să se cunoască şi nu m-am abţinut… le-am demonstrat dând gata câteva coniace şi sticle de trei sferturi asemănătoare popicelor, mai ales că însemnau… încă un moca fabulos pentru mine.

Totuşi ieşeam din comun, în timp ce toţi se prosteau cu ţigările, eu refuzam din răsputeri să intru în rândul lumii… să o afum.

– De banii ăştia mai bine îmi luaţi o baterie în plus! Începusem să-i văd triplu, că atâţia păream în atmosfera încinsă din cramă; mă simţeam completat şi saturat pentru două luni calendaristice!

Când am ieşit afară din Peşteră, Mimi a propus simplu, direct, cum prefer eu discuţia între oameni:

– Haideţi la mine, bărbată-miu vine peste un an acasă, timp în care putem dansa! Am muzică bună, în surdină şi pereţi izolaţi la orice descărcare fonică neaşteptată… tocmai ce ne trebuie! Apartamentul este aproape… colea în Drumul Taberei la marginea şi prin hârtoapele Bucureştilor; luăm un taxi, mai am nişte bani rămaşi, ascunşi de ochii vigilenţi ai ospătarilor !

– Nu! – hotărăşte Giulia, spre surprinderea mea, mergem la mine, stau lângă Cişmigiu, ne rămân astfel banii; mai luăm ceva… poate te văd săturat odată de alcool; ne şi plimbăm puţin pe jos, luăm tot aerul fiindcă o să avem mare nevoie, am cămăruţa mică. Nu uita Mimi, că dimineaţă trebuie să ne trezim la 5,30… să ajungem la serviciu şi nu ştiu dacă ne-a rămas prea mult timp pentru odihnă!

S-a uitat la mine cu subînţeles… părerea celorlalţi n-a mai contat, mi-am dat seama că nu vroia să mă scape de sub supraveghere!

Am luat de pe traseu Wiborova, eu vroiam cu suc de roşii şi piper, dar Giulia mi-a ordonat:

– Taci şi bea sec, că  banii s-au risipit pe cabernet cu pepsi! Şi a luat-o înainte să ne arate drumul.

Aerul curat m-a înviorat şi am realizat că soarta îmi aruncase într-o mână pe Mimi şi în cealaltă… votca, de care am avut grijă ca de ochii din cap! Oraşul zăcea, adormise de mult, nu mai bătea vântul, gerul uscase străzile pustii… aparent, bulevardul luminat simetric se îngusta  în depărtare spre piaţa Operei, blocurile parcă veneau peste mine.

M-am concentrat asupra fetei de lângă mine şi a sticlei! Alunecam fără zgomot, Mimi m-a prins de mână şi am ascuns-o imediat printre blănuri, descheind-o la haină… începusem să tremurăm, scria pe noi fragil; ne-am învelit amândoi în veşmântul ei… frigul tot încerca să ne pătrundă; până pe Brezoianu era cale lungă, dar nu ne grăbeam… ne încălzisem!

Timpul se subţiase în mine… n-am mai observat cerul! A vrut să  vadă dacă-s băiat, în vreme ce mă săruta cu buzele umede şi fierbinţi, iar eu, până nu m-am convins că are doi sâni minunaţi în stare să mă facă să  uit orice Giulie, nu m-am urnit din loc cu toate că ne striga Edy de zor… ei deja ajunseseră unde trebuia, la intrarea oficială a unui bloc somptuos, fără portar.

Ne-am grăbit cu Mimi alergând de mâini, veseli ca doi popândăi. Giulia chemă liftul care numai ei îi răspundea la comenzi; a venit cu opinteli, cu staţionări nejustificate, destul de repede. Am urcat la ultimul nivel.

– Până  aici aţi plătit! – ne spuse ascensorul, după ce a oprit…  culmea, destul de lin, având mişcarea asemănătoare cu a unui asteroid înfuriat, aterizând pe o planetă necunoscută. Ne-a abandonat într-un hol întunecos.

Giulia, şi mai ales Edy, înfriguraţi se grăbeau nejustificat… cunoşteau zona. Îi văd că ies afară pe o uşă camuflată de-un intrând. Am rămas o clipă în urmă… vroiam să gândesc, trăgeam adânc aer curat în plămâni… eram fericit.

– Am ajuns pe acoperişul lumii! Visul oricărui alpinist spre culmi!

Alcoolul îmi sclipea prin ascunzişuri, luna răsărea din vârful unor blocuri , atât de jos că puteam să o întorc ca pe-un ceas deşteptător  şi-mi fredona în ritmuri ştiute numai de mine arpegii multicolore.

Trăiam trauma unui îndrăgostit, beţiv cum aveam să fiu multă  vreme de aici înainte… muza care mă inspira ne-a condus încă 2 etaje într-un foişor, pe scările cele mai înguste şi abrupte, ce mi le puteam imagina. Giulia scoase victorioasă o cheie din mormanul de mărunţişuri.

Erau cele mai vechi, yală  şi uşă din lume… s-au deschis aproape concomitent; yala atârna într-un cui, iar uşa, aproape zbură când se dădu la o parte, invitându-ne înăuntru cu un scârţâit misterios.

Trebuia să pătrundem într-un dormitor mic fără nicio fereastră. O veioză pitică întreţinea obscuritatea camerei. După ce am intrat pe rând, nu ştiu cum a reuşit Giulia să  închidă uşa.

Edy sărise în pat, deja se dezbrăcase din mers cu nivelul politic ridicat şi a hotărât:

– Costumul lui Adam nu îl dau jos în ruptul capului! – întinzându-se la perete ca un motan în aşteptarea desertului la conservă.

Giulia, uimită, mai mult amuzată de ţinuta de oraş a lui Edy, îşi lăsase nişte chiloţei, un furou minuscul şi îl urmă; venea rândul meu, pletos, slăbănog într-un chilot rupt şi culmea, curat, să-mi ocup locul; Mimi neplăcându-i  cămăşuţa s-au nevrând s-o mototolească,  şi-a lăsat chiloţelul să o apere de frig şi încercă să mă sărute, pregătită şi dispusă să continuăm cercetările ştiinţifice.

Se întinse spre mine însă… deodată îmi veni un damf insuportabil. Emana izuri de caberneturi şi nu-mi priia combinaţia … eu, făcusem gargară prelungită cu ultimul gât din codaşa picătură de votcă, aparţinând sticlei pe care o lăsasem în stradă; acum nu suportam să amestec băuturile, mai ales că înţelesesem definitiv şi îmi fixasem o idee pregnantă care curând deveni obsesie.

– Trebuie  s-o sărut pe Giulia, negreşit şi imediat!

Din nepotriveală şi grabă, am încurcat părţile de care să  mă sprijin! Nu mai aveam votca să stau în echilibru.

Giulia, în înghesuială îşi fixase spatele frumos la Edy,  patinase spre mine şi îşi eliberase sânii exact, cu precizia unui metronom în mâinile mele. Aşa potriveală n-am mai întâlnit… nici nu ne-am mai sinchisit de ceilalţi şi-am început să o ling pe buze… erau moi şi dulci cu aroma piersicilor prea coapte. Ne-am luat în braţe fără să ne mai intereseze nimic.

Mimi, a înţeles… s-a întors cu fundul la mine, fericită că o las să mediteze şi începu imediat să zbârnâie în somn …

Eram ca patru piese dintr-un puzzle uriaş.. cele din mijloc se îmbinau perfect, iar cele de pe margini prisoseau.

În timpul acesta Giulia şoptea enervată să audă vecinii, deşi Edy nu avea curaj să mişte un deget… o fi încercat şi el, ca băieţii să o atingă, dar Giulia era intransigentă.

– Edy nu te mai mişca! Patul nu era atât de mare şi se hâţâna la orice respiraţie dar noi, nu băgam în seamă toate fleacurile şi ne studiam înflăcăraţi.

Giulia când îşi aducea aminte să răsufle iar o apucau nervii,

– Edy, nu te mai foii atâta!

Şi iarăşi ne mângâiam decupând părţi din noi ! Giulia îşi aminti de bluză şi îmi şopti tare, fără să se ferească… trăiam cu certitudinea, că suntem singuri, toată lumea se evaporase la 100 de grade.

– Stai să  o dau jos că ne încurcă!  Şi îşi azvârli bluza în capul lui Edy, de care uitase. Edy nu  făcea în continuare nici o mişcare… înlemnise, nici nu mai respira ca nu cumva să ne incomodeze şi să supere gazda, dar mai ales, că nu mergea nici un troleu pe care putea face blatul până la cămin.. într-o pauză, Giulia îşi aminti mânioasă:

–  Edy, de ce te mişti atâta!? Şi iar ajutam patul să ajungă în ritm de mambo!

Edy, exasperat de atâtea îndemnuri îşi despleti cârlionţii din tunica Ilenei, se ridică greoi, amorţit sau ameţit din pat, trecu peste noi, se îmbrăcă pe bâjbâite şi îşi luă tălpăşiţa fără comentarii; era foarte târziu sau mai degrabă devreme.

Bine că plecase… aveam acum loc să ne înghesuim!

Nu ne-am obosit să tragem yala şi ne-am potolit încolăcirile. I-am şoptit:

– Ai scăpat de Edy… poţi să nu mă mai săruţi!

–  Eşti nebun! Ce treabă  am eu cu Edy?

Ne-am văzut înainte de ale noastre! Nimic… nu mai era între noi! Eram în sfârşit singuri. Însă liniştea nu ne învăluise când a sunat  deşteptătorul. Mimi s-a ridicat şi a făcut tărăboi inventariind boarfele cu care o învelisem. Ea nu-şi dădea seama că o protejasem de curent, deşi în cameră ziceai că te sufoci; era ca la baia comunală unde mă îmbăiam când eram puştan.

Mi-a trecut prin minte să-i propun Giuliei un schimb de lenjerii intime, însă îmi cădeau; avea fundul mai mare decât al meu, dar cât trebuie, şi am renunţat repede la această idee, deşi nu erau rupţi ca ai mei, ci fini şi regretam nespus.

– Dacă vrei poţi rămâne să dormi, dar nu te mişti din casă până  deseară la 19.30 când ajung înapoi; n-am decât o cheie şi nu ţi-o dau, fiindcă nu am chef să te caut prin Bucureşti, să nu te găsesc, să sparg uşa şi pe urmă să-mi fie teamă că nu pot să o încui! Îmi spuse Giulia înţelegătoare.

Nu aveam poftă de sechestrarea mea, benevolă, aşa că ne-am luat picioarele în spinare şi le-am condus la staţie. Lor le convenea să-şi care picioarele, erau frumoase dar mie îmi tremurau mai mult de furie decât frig, şi care erau ale unui băiat obişnuit, adică puţin crăcănate, păroase şi cu golul inerent al tinereţii. Să nu vă închipuiţi că eram un Brad Pitt sau cine ştie ce star din lumea sexi – porno, dar aveam tăria, că pot deveni dacă insistam, aşa că am pupat-o pe Giulia care mi-a şoptit:

– Deseară am treabă! Pe mâine sau… când o fi! Pa!

M-a îmbrăţişat la despărţire… când o priveam am simţit-o cum vibrează… ştiam că am cucerit-o!

Eu pe ea sau ea pe mine?! Au dispărut într-o maşină mică  care tocmai oprise să le ia. Am înţeles… nu cumva să  o caut !

Cel mai mult m-a deranjat Mimi; făcea fiţe şi o singură privire nu mi-a aruncat, sunt sigur că aş fi înduioşat-o…  parcă aseară sau de dimineaţă, nu se pupa de mama focului cu mine. Aş fi prins-o imediat, aveam nişte reflexe rapide şi mă gândeam că Giulia, fiind ocupată aş putea  să mă adăpostesc la ea, mai ales că se lăudase cu apartamentul acela ispititor.

Mă  consideram nevinovat; numai Giulia, cu ochişorii aceia copilăroşi băgase fitiluri; în sfârşit aşa sunt unii, ghinionişti în dragoste!

N-a mai vrut să mă vadă niciodată… nu ştiu de ce! Dar eu…?

Aerul rarefiat al dimineţii era neobişnuit de rece şi limpede însă eu acumulasem căldură, poate sufletească; mergeam descheiat la haină şi nu-mi păsa… de la staţie, din Mătăsari am trecut pe  lângă o curte unde un câine hămesit, pândea tăcut să mă sperie; îl ştiam!

Era prietenul meu!

Clădirea căminului mă aştepta nemişcată ca un monstru diluvian cu mai multe capete, cu intrări-ieşiri şi două aripi înfoiate.

Edy nu avea de gând să se supere însă mă aştepta nerăbdător să-mi spună:

– Tot o să te prind eu odată, Giulia!

În gândul meu am prezis ziua exact… poimarţi, dar l-am lăsat să spere că asta o putea face pe gratis.

Ea nu l-a înghiţit, că prea repede şi-a dat slipul jos, doar eu ştiam… avea justificare, era împuţit şi vroia să scape cât mai repede de el, să se mai aerisească, însă  ea a interpretat gestul altfel.

– Ce crede părosul, că  sunt o golancă şi la întâiul semn trebuie să-i cedez!

Eu ştiam că dacă unui om îi intră un fix, este imposibil să  îl mai mişti, nici cu tancul nu-l poţi  urni.

De la început i-a fost indiferent, numai Doru tot insista mereu pe lângă ea să îl găzduiască… vroia să îl căpătuiască, dar aici am intervenit eu, fără nici o scuză… m-am îndrăgostit!

Totul e relativ.. ca şi timpul probabil!

Întors în cameră mi-am gonit colegii la cursuri, să meditez în linişte… am coborât la cantină şi-am luat o porţie de ceai. Fetele care strângeau mesele mi-au adus două porţii complete, cu solniţa la discreţie.

Culoarele uriaşe erau întunecate şi pustii. Am urcat încet scările până  în cameră şi am aţipit în patul meu dublu, suprapus, fără cearceafuri, de blatist.

Luna îşi pierduse contururile într-un cer de purpură, soarele topea bruma de pe acoperişurile caselor.

– poate va urma –

STĂNESCU AUREL AVRAM

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou