~Monica Sumalan: „Nufărul“

POEZIA LACRIMII

E greu să cuprinzi în cuvinte,tot ceea ce inseamnă omul si lucrarea sa pe acest pămant.

Sa aşterni cuvinte care să alcatuiască acel întreg simetric plin de semnificaţii,purtator de valori.

Există o poezie perfectă a omului  care vindecă privirea veninoasă a vecinului printr-un zâmbet,care răspunde urii cu iubire.

Sunt lacrimi incatuşate care aşa vor rămâne pe vecie.

E greu sa te înalţi deasupra durerii  să fii mai puernică decat ea,să uiţi de efemeritatea ta şi  a clipei  care ţi-a dăruit viaţa.

Zâmbetul e al Mântuitorului.

Poezia  se înfăptuieşte sub ochii  celor care privesc  zăpezile care  acoperă piscurile munţilor.

Ştim să iubim ?Ştim să iertăm?

Am învăţat să ne comparăm cu fiinţele acelea minuscule care fac nişte lucruri grandioase?

E a  noastră suferinţa pentru că ea ne-a învăţat să ne coborâm privirea şi să ne întoarcem la origini ,inocenţi  invăluiţi în dorinţa de a visa.

Sinceri deloc înrobiţi de patimi distrugătoare.

E greu să cuprinzi în cuvinte destoinicia unui om  care a ştiut să dăruiască în momente de cumpană toata acea alinare sufletească unică ,sublimă.

E greu să îi cuprinzi infinitul în albastrul ochilor.

Există o poezie perfectă a omului care s-a ridicat deasupra condiţiei sale ,există o poezie a sufletului care are puterea de a  deschide uşile raiului  cu lacrima sa.

Grăitoare rămâne fapta,năzuinţa,bucuria cugetarii  intr-un univers care aparţine creaţiei si aspiratiei spre absolut.

Omul trăieşte atâta timp cand inima sa vibrează in acordurile dorintei de a plasmui ceva irepetabil ,atat de minunat prin rezonanţă.

_________________
NUFĂRUL
O alcătuire   diafană ,pe care nici vântul  în deznădejdea sa nu o poate clinti.

În oglinda apei îşi priveşte pleoapele obosite de atâta zbatere.

Credea  în iubire  şi  inima lui bătea atât de aprig  pentru fiecare suflet răpus  ,pentru fiecare  necredinţă omenească.

Se gândea mereu la Dumnezeu  ,se ruga cu lacrimi  pe care le păstrase  undeva în adâncurile fiinţei lui.

Nufărul acela   avea revelaţia nopţii şi raza dimineţii.

În oglinda apei trupul sau plutea  tăcut dar puternic.

Il dureau  gândurile   umanităţii,acelea meschine. se roteau asemeni păsarilor hulpave,le simţea amărâciunea şi pelinul.

Auzea suspinul păsării din înalturi indiferenţa barbară a omului  trecător…..

Şi toate astea  îl măcinau clipă de clipă.

Dacă ar fi putut schimba ceva,ar fi luat asupra sa totul.

Dar el  era un nufăr imaculat,întrupat din glasul Maicii Domnului.

El era doar atât cat putea sa fie.

Tăcut,resemnat  sublim,de-o puritate desăvârşită.

Ar fi fost o fiinţă omenescă pe cinste.

Un ocrotitor fidel al voinţei divine,un suflet  smerit  înzestrat cu harul  iubirii. Harul iubirii pe care numai lucrurile cele dintâi şi sufletele alese îl pot avea.
___________________

CÂND

Când se va prăbuşi totul

În regatul zeilor,

zăpada nu va mai avea aceeşi culoare

albă ca o iubire  ,

strălucitoare ca o himeră.

Când totul se va îndeparta,

pădurea şi copacii vor acoperi cu braţele lor

cerul   în toamnă.

MONICA SUMALAN

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou