~Oana Oţelea: „Continui“

Nu e nimic ciudat în a purta văl pe cap şi aţi respecta religia şi obiceiurile. Dar e interesant să vezi pentru prima oară  o astfel de femeie mergând liniştită prin dreptul magazinelor.

Îmi târâi picioarele pe acelaşi drum obositor de la liceu acasă.

Sper să trec cât mai neobservată.

Ziua de ieri a fost îngrozitoare, iar noaptea nu am reuşit să dorm prea bine. M-am trezit tot obosită şi cu o durere ce m-a chinuit jumătate de zi.

E premierea. I-au premiul I.

Nu-mi pasă.

În unele zile de şcoală mă mai aranjam un pic, dar acum nu am de gând.

Nu-mi pasă.

Sunt prea extenuată de viaţă.

Aseară  a fost o vreme urâtă. Oare acum e cald sau frig?

Mă  uit pe geam. Simt aerul… Nu ştiu.

Toate simţurile îmi sunt amorţite. Mă uit după lume pe stradă… Nimeni. Oare cum să mă îmbrac?

Îmi iau până la urmă pantalonii negri lungi şi subţiri. Dar în sus?

Nu ştiu.

Am pantaloni negri, mă voi încălţa cu balerinii albi. Mă  uit în dulap după un tricou. Amândouă tricourile pe care le văd sunt roşii. Hmmm…. atunci îmi zăresc bluziţa mea preferată. E albă, subţire, cu mâneci lungi.

Nimic deosebit.

M-am decis. E posibil să mor de cald, dar nu contează.

Papuci albi, pantaloni negri, bluză albă…

Simplu şi şters.

Alb şi negru.

E de ajuns, încă prea mult !

Certurile sunt îngrozitoare.

Lipsa unor anumite persoane şi mai şi.

E ciudat.

Trăim de câţiva ani, dar nu vedem nimic.

Înţelegem cât e de grea viaţa şi câte se pot întâmpla. Dar…

Când ne întâlnim faţă în faţă cu problemele… e altfel. Abia atunci vedem totul cu alţi ochi.

Realizăm că suntem înconjuraţi de suferinţă şi nu putem evada.

Credem că suntem liberi. Dar nu e aşa.

Trăim într-o celulă cu 4 pereţi, ermetică. Iar aceşti pereţi sunt cuprinşi de : durere, certuri, neîmpliniri (boli, vicii, neînţelegeri, suferinţă) etc.

Probleme.

Probleme care ne conduc la lacrimi.

Indiferent de tăria sufletului nostru, cu toţii ajungem la un moment dat la plânset.

Dar lucrurile acestea se regăsesc doar pe cei 3 pereţi ai celulei.

Da.

Iar pe al 4-lea se regăseşte altceva. Total opus: fericire, iubire, înţelegere, miracole (zâmbete, îmbrăţişări, sărutări, mângâieri) etc.

De fiecare dată după ce privim un loc de pe unul din cei 3 pereţi, ne aruncăm ochii şi pe al 4-lea.

Dar uneori uităm.

Privim la primul perete, la al 2-lea, apoi la al 3-lea şi aproape uităm de existenţa celui de al 4-lea.

El ne impulsionează de fiecare dată să continuăm.

Zâmbete şi flori.

Toată  lumea e aranjată în ţinutele de vară.

Nu-mi pasă.

Încerc să fiu cât mai ştearsă. Să dispar cât mai repede cu putinţă.

Ghinion.

Am ajuns mult prea devreme.

Încerc să stau cât mai departe de toată lumea.

De asemenea, să nu-mi amintesc de momentele din ziua precedentă.  Şi nici de alte situaţii ce îmi provoacă destulă suferinţă.

E trist.

Aşteptarea e tristă.

Nu vi se pare că uneori lucrurile se întâmplă mult prea devreme?

Că  nu sunteţi pregătiţi, dar sunteţi luaţi de valul vieţii? Că  sunteţi supuşi să faceţi faţă unor situaţii pe care nu ştiţi cum să le rezolvaţi?

Sau că lumea pur şi simplu vă împiedică să ajungeţi la fericire?

Viaţa ne oferă atât de multe situaţii încântătoare, dar în acelaşi timp ne împiedică să profităm de ele.

E ciudat.

E cald.

Aşa cum am presupus. Îmi este cald.

Îmi îndrept paşii repezi pe acelaşi drum monotom.

Bucuria mea că e ultimul din acest an şcolar.

Fug pentru a descoperi că atunci când aproape am ajuns distanţa e aceeaşi.

Şi trebuie să mai fug.

Nu mă opresc.

Fac doar pauze şi privesc.

Câteodată  la femeia de vreo 30 de ani acoperită cu un văl de un galben-murdar ce se plimbă liniştită; la căţelul înfometat de pe stradă ce aleargă, şi nici el nu ştie unde; la oamenii preocupaţi de pe stradă; la râsetele ce se aud de pe terase…

Şi apoi provesc în altă parte.

La bolile ce îmi acaparează persoanele dragi, la viciile la care nu renunţă persoanele iubite, la certurile prosteşti, la depărtarea ce nu se mai apropie…

La tot ce se dărâmă în jurul meu, al tău, al nostru.

Şi continui să fug.

Sper să găsesc altceva.

Dar nu ştiu.

Nu ştiu.

Probabil că nu voi găsi nimic.

Dar continui.

Continui.

Să  fug.

Să  fug de viaţă.

OANA OTELEA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • August 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou