~Oana Oţelea: „Un lucru simplu“

Un aer rece îmi atinge obrazul roşu şi ud de lacrimile căzute… Privesc fără ţintă şi tot ce văd e un întuneric distorsionat de nişte puncte luminoase ce sunt aţintite asupră-mi. Mâinile îmi sunt înţepenite… şi strâng cu o putere atât de mare încât nu le pot controla. Picioarele parcă îmi tremură, însă totul pare atât de clar… atât de normal şi de corect. Tot ce se întâmplă este ceva previzibil… nimic nu-mi distrage atenţia… Ochii îmi sunt aţintiţi spre golul acela, un gol ce are un sfârşit… dar pe care nu-l pot zări din cauza beznei… Totuşi… acum câteva zile… l-am văzut, şi era foarte aproape de mine, de tot ce mă înconjura… Atunci mi-a trecut prin minte un gând:”Dacă e prea jos? Dacă nu voi reuşi…”… dar am întors privirea şi am înţeles… „Mai bine aşa, decât…”

Totul se rezumă la cât de puternic eşti pentru a trece peste anumite lucruri. Nu toţi oamenii pot găsi mângâierea în alte lucruri sau pur şi simplu nu reuşesc să-şi îndeplinească dorinţele… Visurile pe care le-au avut într-o perioadă lungă de timp, vise cu care au adormit în gând, vise care i-au ajutat să se trezească a doua zi, vise care le-au trezit zâmbete pe feţe…

Aerul e din ce în ce mai rece şi tremurul apare încet încet, dar hotărârea nu-mi piere. Aceasta este cea mai importantă decizie din viaţa mea, dar şi cea mai simplă în acelaşi timp. Anumite gânduri nu-mi dau pace totuşi… dar  e absurd.

O dată ce începi un lucru îl duci până la capăt, mai ales unul care va schimba totul radical… Lucrurile importante nu sunt gândite, deoarece cu cât le analizezi mai mult, cu atât te afunzi mai mult…

Sentimentele pe care le simt îmi reflectă anumite dorinţe… momente pe care le-am vrut numai pentru mine, ca oricine altcineva. Dar, din motive directe sau indirecte nu au reuşit să devină adevărate… aşa că…

…privirea mi se ridică uşor spre cer… dar nu văd decât luminiţele acelea mici, care se uită întrebător la mine şi-mi analizează fiecare mişcare şi vor să vadă dacă sunt în stare să duc până la capăt ceea ce mi-am propus… de parcă până acum nu am reuşit nimic… de parcă am lăsat în urmă numai lucruri începute ce trebuiau să aibă un sfârşit fericit… care probabil s-a pierdut pe drum… rătăcind pe drumuri drepte şi fără curbe periculoase ce uneori îţi provoacă moartea…

…apoi îmi arunc privirea într-o parte ca să scap de urmăritori şi dau de o altă lumină… dar mult mai apăsătoare şi ciudată… care parcă tocmai mi-a înfipt un cuţit în piept… şi-l apasă încet, pentru a roade fiecare strat din corpul meu, iar sângele îmi curge şi-l simt..dar fiorii mă trezesc…

…şi-mi arunc privirea în cealaltă parte şi văd două lumini ce se mişcă şi-mi fac semne, de parcă m-ar fi observat… toată atenţia lor se îndreaptă spre mine şi încearcă să mă oprească, dar…

…îmi arunc privirea în jos… în întuneric… aici nu mai este nici o lumină… totul e calm… şi mă simt eu… îmi simt adevărata faţă… e pace şi dorinţa mi se poate îndeplini, dar e rece…şi aerul mi se împotriveşte…iar un ţipăt se propagă printre toate luminile spre golul cu…sfârşit…

OANA OŢELEA

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou