~Simona Maria Pop: „Un portret al exilului românesc

Călătoriile în străinătate au avut pentru Adrian Marino o semnificaţie majoră şi pentru că i-au înlesnit accesul la reprezentanţii exilului românesc. Pe baza întâlnirilor întâmplătoare sau organizate cu intelectuali români stabiliţi peste graniţe, se poate realiza un portret al exilului, aşa cum apare în însemnările contactelor pe care le-a avut cu acesta.

Evocarea exilului ar putea fi pusă sub semnul tristeţii, făcându-se o referire la gândurile pe care le-a nutrit autorul la mausoleul lui Commenius (monument naţional ceh în oraşul olandez Naarden): „Exilul este totdeauna trist, oricât de solemnă i-ar fi consacrarea postumă”[1] sau la însemnările asemănătoare pe care le presară în jurnalele de călătorie: „Multe gânduri, în avalanşă, despre statutul intelectualilor români din străinătate, despre profunda lor dramă interioară”.[2]

Tristeţe, dramă, mizerie intelectuală şi morală, complexe de inferioritate şi insecuritate materială permanentă, aceştia par a fi termenii în care caracterizează exilul oamenilor mediocri pe care i-a întâlnit în călătoriile sale. Situaţia din ţară cu toate compromisurile morale făcute pentru un trai mai bun este prezentă şi la acei români care au părăsit România din raţiuni strict practice, doar pentru a duce o viaţă mai lejeră, lipsită de orice răspundere naţională: „Românii fug, se salvează, atraşi de un mit, de un magnet, de o iluzie. Dar ajunşi aici, ei continuă aceeaşi psihologie cu care au plecat. Exilul nu este şi nu poate fi decât o imagine DEFORMATĂ a stării de spirit de acasă”.[3]

Această categorie umană este condamnată cu vehemenţă în jurnalul criticului, care a preferat mereu să lupte cu mizeria din ţară, decât să trăiască lipsit de griji în străinătate: „Speriaţi de a nu fi solicitaţi financiar, timoraţi, suspicioşi, trăind într-un ghetto moral absolut, complexaţi de eşecuri şi lipsuri, această categorie formează, fără îndoială, unul din deşeurile umane ale societăţii americane. Pentru cei mai mulţi, constatarea că poţi veni în America şi din alte motive, în spirit independent, fără dificultăţi şi ilegalităţi, cu existenţa asigurată, cu disponibilităţi şi iniţiative pe care viaţa lor, adesea mizerabilă, le refuză în permanenţă, este de-a dreptul insuportabilă. Tristeţe şi compătimire”.[4]

Imaginea de deşeu uman este amplificată prin demascarea celor mai grave păcate de care suferă exilul de această categorie: laşitatea, individualismul, lipsa sentimentului patriotic: „(…) exilul este imaginea ţării. Lipsa de spirit civic din ţară se reflectă inevitabil şi în atitudinea exilului. Românul se pune la adăpost, egoist şi individualist. Pielea odată salvată, restul nu mai contează”.[5] Pe aceşti reprezentanţi ai exilului îi consideră grav vinovaţi de promovarea unei imagini negative despre România, imagine care a reuşit să se impună peste hotare prin proporţiile destul de extinse ale acestui fenomen. Fugiţi din ţară clandestin, aceşti falşi compatrioţi încearcă să obţină favoruri materiale sau profesionale, provocând compasiunea occidentală prin relatări deformate despre excesele regimului totalitarist.

Adevărata imagine a exilului este însă furnizată de acei intelectuali care, ajunşi în afară, dau dovadă de emulaţie, competiţie, valoare recunoscută pe plan internaţional, cosmopolitism. În paralel cu atingerea performanţei pe plan personal, aceştia încearcă şi o afirmare a valorilor culturale româneşti peste hotare: „Nu cunosc bine reacţiunile tuturor scriitorilor români în străinătate. N-am întâlnit însă unul singur, de bună calitate, care să nu-şi asume – în felul său – destinul «internaţional» al culturii noastre. Solidarizare organică, fără îndoială. Dar şi spirit de emulaţie, confruntare şi competiţie cu realizările altora, din est şi vest, nu totdeauna strivitoare prin comparaţie. Reacţiune dublată de necesitatea unui anumit dialog, de conştiinţa afirmării personalităţii şi «mesajului» propriu”.[6]

Dovadă supremă de patriotism, aceşti compatrioţi promovează o imagine corectă despre ţara noastră, iar acţiunea lor este apreciată superlativ de Adrian Marino. Asumarea destinului de „a fi român” înseamnă a nu lăsa nici un complex de inferioritate să te determine să-ţi treci sub tăcere naţionalitatea, din contră, să expui peste tot pe unde mergi valorile ei autentice: „Cine se simte efectiv în Europa încearcă implicit şi nevoia participării la viaţa sa spirituală, la stabilirea, păstrarea şi intensificarea a cât mai multe legături intelectuale, de a fi prezent, activ, ca român, oriunde există posibilitatea obiectivă a dialogului şi afirmării culturale româneşti”.[7]

Cu aceşti reprezentanţi de calitate ai exilului românesc se pot stabili contacte directe, se pot pune bazele unei colaborări în numele apărării identităţii noastre naţionale, ameninţate din interior de comunism şi din exterior de indiferenţă. Dialogul cu aceşti intelectuali constituie, pentru Adrian Marino, în primul rând, o confirmare a legitimităţii acţiunii sale de frondă antitotalitară pe care o întreţine în ţară, prin refuzul de a se integra sistemului şi prin ideile liberale promovate în scrieri.

Mai mult decât o simplă confirmare a faptului că rezistenţa sa nu este zadarnică, se produce şi o solidarizare de idei, o comuniune intelectuală care îl ajută să-şi păstreze intacte convingerile. Schimbul acesta de informaţii, idei, discuţiile sincere despre situaţia din ţară şi posibilităţile sale de ameliorare sunt deosebit de importante pentru ideologul Adrian Marino şi sunt evidente în proiectele sale pragmatice de a schimba efectiv ceva în ţară.

Sunt menţionaţi în jurnalul său foarte mulţi intelectuali, transformaţi în prieteni dragi sau în tovarăşi de luptă pentru impunerea ideilor democratice: „Scriitorii, oamenii de cultură români realişti, şi care-şi iubesc efectiv literatura şi cultura, nu se pot înscrie decât în aceste coordonate; a salva, a apăra, în aceste condiţii date, cât mai multe din valorile culturale fundamentale, libere. Este o luptă grea, obscură, adesea neînţeleasă, care obligă – nu odată – la mici compromisuri, pur tactice, totdeauna riscante, adesea periculoase. Dar dacă totul are o motivare superioară, liberă, patriotică şi de perspectivă, unele mişcări sunt nu numai de înţeles, dar şi singurele efectiv constructive şi deci «politice»”.[8]

Dialogul deschis cu personalităţi valoroase, frecventarea mediilor culturale străine, observarea directă a modului de funcţionare a societăţii occidentale şi toate celelalte achiziţii spirituale pe care le-au adus vizitele în străinătate se reflectă în atitudinea sa patriotică, în special prin sensul modern pe care îl dă patriotismului: „Autorul acestui jurnal este un român pătruns de conştiinţa calităţii sale implicite de european. Mă simt român şi, în acelaşi timp european, intim solidar cu istoria, cultura şi destinul patriei mele, integrată istoric şi cultural unui ansamblu geopolitic şi spiritual care se numeşte «Europa»”.[9]

Adevăratul patriotism al autorului constă în faptul că nu s-a lăsat furat de mirajul Occidentului, nu a preferat să rămână în străinătate pentru a-şi facilita posibilităţile de creaţie şi a-şi clădi un renume internaţional, ci a preferat să contribuie, în maniera sa personală, la ridicarea nivelului cultural românesc la standardele celui european. Nelăsându-se descurajat de condiţiile antidemocratice din ţară, a pus în operele sale, la fel ca şi predecesorul său, Dinicu Golescu, toate ideile progresiste acumulate din experienţa descoperii Europei, sensibilizând conştiinţele românilor prin îndemnurile sale de accedere la cosmopolitism.

Descoperindu-le celor rămaşi în ţară cum trebuie să ajungă la performanţa de „a fi european”, Adrian Marino şi-a adus aportul său incontestabil la triumful democraţiei: „Pentru intelectualul şi omul de cultură român există două moduri de a fi «european»: a te expatria, a «intra» în Europa, a te aşeza deci la o masă întinsă, sau a aduce Europa la noi acasă, atât cât se poate, în condiţii de mare constrângere, în ciuda izolării culturale actuale. A gândi european, încă, la noi (cazul Noica este cel mai exemplar şi mai fecund), iată adevărata reuşită. A fi «european»: valori greco-latine, sisteme de referinţă clasice, a gândi cultura europeană ca o totalitate, mai ales”.[10]

Acţiunile sale îşi dublează valoarea prin faptul că promovarea tuturor acestor idei democratice s-a făcut într-o perioadă de cenzură, operele sale fiind scrise sub ceea ce autorul numeşte „mitul situaţiei ireversibile”: convingerea fermă că regimul comunist nu va putea fi înlăturat în condiţiile în care se pare că se extinde pe plan mondial, fapt ce transformă orice acţiune de rezistenţă într-un act zadarnic, salvarea acestor valori fiind inutilă din moment ce vor fi înghiţite nu peste multă vreme de totalitarism: „Problema esenţială pentru mine şi pentru toţi autorii în situaţia mea este următoarea: tot sensul acestei activităţi este de a salva ceva dintr-un dezastru cultural, a rezista unei revoluţii devastatoare, care distruge definitiv cultura română. Dar dacă totul este inutil, ireversibil, dacă în două-trei-patru decenii noţiunea însăşi de libertate spirituală devine abstractă sau o simplă amintire, prin extinderea puterii comuniste în întreaga lume, ce rost mai are acest efort, de pe acum donchişotesc, utopic? Şi totuşi are: nimic nu se pierde definitiv. Ceva totuşi se salvează. Din această imensă sforţare, aparent şi în parte efectiv inutilă, ceva se va păstra, va rodi, fără îndoială, undeva şi cândva”.[11]

Întreaga sa activitate îl îndreptăţeşte să se considere unul dintre acei români care au reuşit să iasă din provincialism făcând cunoscute Europei valorile noastre autentice, printr-o muncă intensă de promovare a lor peste hotare, întreprindere în care constă adevăratul său „eroism”. „Cine sunt adevăraţii «eroi», admiţând că noţiunea – mult prea uzată – mai are încă un sens? Cei ce «rămân» sau cei ce se «întorc», perfect conştienţi de faptul că vor suporta teroarea, foamea, frigul, o atmosferă fără ieşire şi fără perspectivă? Cred că răspunsul nu este greu de dat”[12]. Într-adevăr, nu este greu să identifici nobleţea de caracter a unui intelectual care a luptat toată viaţa pentru a-şi pune în practică ideologia mult prea avangardistă pentru ambiţiile ariviste sau conştiinţele excesiv îndoctrinate ale unor confraţi de litere: „(…) vreau să rămân autor «român», dar şi «european»; să realizeze un plan prin altul; să fac să circule idei, opere, în ambele sensuri; să fac să coopereze şi să se dezvolte reciproc atât scriitorii din vest cât şi din est”.[13]

SIMONA MARIA POP


[1] Adrian Marino, Carnete europene. „Însemnare a călătoriei mele făcută în anii 1969-1975”, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1976, p. 274.

[2] Adrian Marino, Evadări în lumea liberă, Iaşi, Institutul European, 1993, p. 15.

[3] Adrian Marino, Evadări în lumea liberă, Iaşi, Institutul European, 1993, p. 158.

[4] Adrian Marino, Evadări în lumea liberă, Iaşi, Institutul European, 1993, p. 225.

[5] Adrian Marino, Evadări în lumea liberă, Iaşi, Institutul European, 1993, p. 180.

[6] Adrian Marino, Carnete europene. „Însemnare a călătoriei mele făcută în anii 1969-1975”, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 1976, p. 191.

[7] Adrian Marino, Prezenţe româneşti şi realităţi europene. Jurnal intelectual, ediţia a II-a, Iaşi, Polirom, 2004, p. 35.

[8] Adrian Marino, Evadări în lumea liberă, Iaşi, Institutul European, 1993, p. 154.

[9] Adrian Marino, Prezenţe româneşti şi realităţi europene. Jurnal intelectual, ediţia a II-a, Iaşi, Polirom, 2004, p. 28.

[10] Adrian Marino, Evadări în lumea liberă, Iaşi, Institutul European, 1993, p. 155.

[11] Adrian Marino, Evadări în lumea liberă, Iaşi, Institutul European, 1993, p. 161.

[12] Adrian Marino, Evadări în lumea liberă, Iaşi, Institutul European, 1993, p. 162.

[13] Adrian Marino, Evadări în lumea liberă, Iaşi, Institutul European, 1993, p. 172.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • August 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou