~Adelaida Cristescu Isellin: „Un pas“

UN PAS

Într-o zi iubirea a murit,

lacrimile nu năşteau flori ca în poveşti,

oamenii nu zâmbeau, clipele nu se pierdeau,

inimile nu încetau să  îşi cânte versurile.

******

Un pas către moarte, un pas către viaţă,

alegeri,

speranţe şi vise.

******

Eu – o lumină,

tu – o depărtare

______________

EU SUNT

Eu sunt comediantul ce străbate lumea,

în căutarea unei iubiri de o vară.

******

Eu sunt comediantul care râde,

de lumea tot mai cenzurată

de setea de putere.

******

Eu sunt comediantul care moare,

în fiecare dimineaţă,

şi învie în fiecare noapte,

sperând că va găsi Iubirea.

________________

FLORI  DE TEI

Era vara şi noi eram singuri,

ne jucam de-a fericirea şi de-a viaţa,

unele gânduri se întâlneau printre stele.

******

Eu mă  îndrăgostisem de vise,

tu de emancipare,

eu mă  împiedicasem de stele,

tu de o dorinţă.

******

Suntem flori de tei,

dar nu ştim,

credem că suntem doar oameni, dar de fapt nu suntem decât

visul de vară

al iubirii.

******

ploua într-o zi de mai,

printre lacrimile mele se pierdeau

amintirile.

tu-un gând de tristeţe

eu-o spaima de viaţă

ei- singurătăţi printre stele

într-o zi vom fi iaraşi noi

sau poate că nu

cine ştie?

tu ştii?

******

ŞI DACĂ…

ŞI DACĂ LUMINA DIN MINE SE PIERDE,

ŞI DACĂ IUBIREA DIN TINE DISPARE,

EU DINCOLO DE MINE, TU DINCOLO DE TINE FERICIRE.

SUNT UN FLUTURE DE LUMINĂ, EŞTI O ARIPĂ DE ZBOR,

SUNT UN GÂND, EŞTI O MIŞCARE DE VIAŢĂ!

ŞI DINCOLO DE TOATE, IUBIREA MEA CA O FLOARE DE GHEAŢĂ

ÎNTR-O DIMINEAŢĂ DE IARNĂ !

______________
PENTRU CĂ  SUNT O ARIPĂ…

Pentru că  sunt o aripă

zdrobită de un val, pe un ţărm îndepărtat,

mă pierd printre lacrimi,

mă regăsesc printre zâmbete.

râd şi plâng,

cânt şi tac,sunt aici, sunt dincolo, sunt.

el e o frântura de cer,

într-o dimineaţă de mai,

eu o floare pierdută în grădinile iernii.

eu o speranţă,

el o sclipire de fulger,

eu fericire,

el fericire.

eu, tu,

tu, eu,

un joc de-a viaţa,

un joc de-a moartea,

şi în final,

noi.

_______________

PENTRU CĂ…

Pentru că era vară şi ne jucam de-a iubirea,

ne pierdeam printre lacrimi şi ne regăseam în lumină,

tu –îndrăgostit de emancipare,

eu – îndrăgostită de tine.

Lumea se învârtea în cercul ei strâmt şi sublim,

aruncând cu noroiul adânc al uitării de sine,

şi tu zâmbeai a iubire,

eu plângeam a uitare,

era prea multă  vară în ochii tăi de ascunsă  mirare.

Tu îndrăgostit de emancipare,

eu aripă  frântă de durerea zborului către tine,

ei lovindu-ne sufletele

cu noroiul din inimi,

Pentru că?

Pentru că  …

iubirea.

________________

SINGURĂTATE

Sunt cuvinte ce tac,

sunt cuvinte ce plâng,

sunt cuvinte ce mint şi se pierd printre rânduri.

******

Ascunse iubiri se strecoară  încet printre lacrimi,

obrajii devin oglinzi pentru clipe,

noi singuri privim cum se pierde lumina,

printre genele dulci ale morţii din noi.

******

Singurătatea ne macină  visele,

în nopţile lungi de iarnă,

zăpezile trecutului ne bântuie somnul,

aripile se ridică a zbor în fiecare dimineaţă

dar e prea multă singurătate în noi şi ne pierdem printre cuvinte ce dor.

_________________

TU…

Tu – nu eşti prima mea iubire,

şi n-o să te mint că eşti singura,

dar tu ştii foarte bine că  eşti ultima zbatere de aripă.

******

Dă-mi inima ta să îmi ascund teama de iubire şi să simt cum e să trăieşti

în lumea luminilor,

dă-mi sufletul tău să  îmi ascund lacrima care a curs şi acum o mie de ani,

din acelaşi gând.

******

Tu – nu eşti singura mea iubire, eşti ultima şi cea mai importantă,

acum în clipa de pe urmă,

când eu nu mai sunt eu,

ci altcineva, fără nume şi fără chip,

ca un vis de departe.

******

Eu – nu sunt ultima ta dragoste,

sunt prima şi cea mai sinceră, pentru că sunt ireal de adevărată,

aşa fără nume şi viaţă reală,

sunt mai concretă decât oricine pe lume,

sunt fata de vânt şi de sânge, sunt fata din visul iubirii

şi atât.

ADELAIDA CRISTESCU ISELLIN

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou