~Adrian Amariei: Poeme

***

În cântec ce-ngână-al meu suflet pustiu
Te recunosc…
În lumină…
Iar luna şi stelele-al tău nume îl ştiu
Şi-ascultă un gând ce m-alină…
***

Când lacrimi răsar în nopţile-adânci
Şi stelele-ntunecă zarea
Cu stropii de aer în şoapte să-mi cânţi
Să-mi lumineze cărarea…
Să te ating uşor, ca pe un fulg în zbor
Ce moare-nainte s-atingă pământul,
S-adormi uşor îngânând al meu dor
Zălog să ne fie doar cântul…, sărutul…
Coboare lumina cu raze adânci
Pătrundă-ţi în suflet şi-n minte
De mine aminte în zori să-ţi aduci
De nopţile-n inimi răsfrânte…
Prin neguri să treci cu stihuri de-argint
Ce-n mine abisul născură
Iar părul ce-adie-ntr-o boare de vânt
M-ascundă de codrii de ură…

***

Sunt flori ce-n  mine răscolesc

Abisuri de lumină

Şi-aş vrea să pot să-ţi dăruiesc

Să auzi în surdină

Un singur glas, doar un cuvânt

Ce seamănă iubire

Şi-n roua ce-n păr ţi s-a stins

S-aştern a mea privire

Să mă cufund în ochii-adânci

Ce-abis trezesc în mine

S-adorm pe stâncile de-argint

Să fiu mereu cu tine

Să nasc din moarte viaţă vreau

S-o-mpart prin văi senine

Să-mi fii tu înger şi să stau

Pe aripi de iubire

Să-mi fii tu ceas de căpătâi

Să fii a mea speranţă

Din întunericul dintâi

Să pot primi credinţă

Din tot ce-a fost şi va mai fi

***

Mă doare

să fiu rece…

Să nu-ţi vorbesc

să nu te-ntreb

de tine…

Dar ţi-am promis…

Mă iartă…

Doar stihul

mai rămâne

între noi…

Doar el va mai

şopti

suspinele

sufletului

ce te caută…

De vrei să

mă găseşti

citeşte-mi

inima

şi vei şti că

arde

veşnic

pentru tine

şi se mistuie

cu durerea

ta…

Mă iartă…

Oare e

mai bine aşa?…

***

Îţi aminteşti

când sufletele

noastre

se-ngânau

unul pe altul

şi maci înroşiţi

de sângele

scurs din

inimă

îţi prindeam

în păr?

Mai ştii cum

trimiteam

vântul

să-ţi adie

prin păr

şi razele de

lumină

să-ţi împletească

gândurile

cu aripi de

speranţă?

Călătoream

pe undele

mării

şi stele

se nălţau

în calea

noastră…

Şi acum

cânt,

dar îţi aduc

în gânduri

zenitul

sau nadirul?…

***

M-ai întrebat

de primăvară

şi ţi-am răspuns

că boldul

iernii

încă îmi chinuie

degetele

şi gândurile tot

se înfioară

de hăurile

nopţii…

Mă-ntrebi de

mine

şi-ţi vorbesc

de puncte

cardinale

născute

de litere

şi stinse în

cenuşa

paşilor mei

îndreptaţi

către

tine…

Nu-ţi voi răspunde

când vei

rechema

iubirea…

Am s-o trimit

cu aripi de

argint

să-ţi cânte

visele,

să uiţi de

mine

pe când clipa-mi

te va îngâna

de-a pururi…

***

Privesc

cum negurile

năpădesc

un soare

însângerat

şi încerc

să-mi amintesc

versurile

care te-au

chemat astăzi

spre mine,

dar nu le găsesc

în nici un

colţişor

de suflet…

Că te iubesc,

mai ştii?

Dar nu am voie

nici să ţi-o

spun

şi nici să caut

alinarea

în vocea ta

ce-mi mângâia

odată

sufletul…

Să nu te uiţi

şi să nu-ţi laşi

fiinţa

să se piardă

în neguri de

clipe

ci să-mi uiţi

numele şi

chipul

iar gândul să-ţi

îngâne

stihul ce mi

l-ai născut…

***

Ia-mă la

Tine!

Te rog,

Doamne!

Nu vreau să

privesc

clipa

care ne desparte…

Mă doare

nenăscutul

fiindcă îl

cunosc:

l-am plămădit

celulă cu

celulă

şi pas cu pas

l-am regândit

orbit parcă

de sine,

de Ego-ul meu

necuprins de

nici o galaxie…

Ia-mă la

Tine

şi ţine-mă

la pieptul Tău

căci m-a ales

abisul

în loc de-azur

şi aripa-mi

s-a transformat

în gheară,

iar gheara

sângerează

literele

nopţii…

Ia-mă la

Tine…

***

Păstrez încă

într-un sertar,

acolo,

bine ascuns

sub sulurile

de papirus

ale sufletului,

numele tău

şi-adresa

unde aş putea

să te găsesc…

Şi vreau să

le citesc

dar literele

îmi ştiu

jurământul

şi s-au amestecat

şi-acum

acolo scrie

doar

IUBIRE…

A mai rămas

în schimb

un număr:

12…

Oare acela

mi-este ceasul

în care mă vei

aminti?

Aceea-mi este

clipa care

va plăsmui din

două suflete

doar unul?

Aştept în

liniştea serii

ca adierea

să te-aducă-n

gând…

***

S-a săvârşit…

Liniile

au fugit

de sub litere

şi cerneala

s-a ascuns

din faţa degetelor

ce-au mai

terminat

de răstignit

aceleaşi gânduri

pe sufletul

răpus

de liniştea

abisului…

Am să te caut…

şi poate voi

găsi

cândva

lumina

stinsă în

cenuşa stihurilor

îmbrăcate cu

lacrimile

atâtor

nopţi

părăsite de

îmbrăţişarea

ta…

Am să te

caut

şi când îţi voi

atinge

sufletul

somnul se va

aşterne

lin

pe inima

sângerândă…

Am să te caut…

ADRIAN AMARIEI

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou