~Adriana Vidroiu: „Urme pe zăpadă“

URME PE ZĂPADĂ

Ninge frumos

asemeni zâmbetului încolţit din propria-mi melancolie.

Cerul, coboară aplecat peste el însuşi

Alunecând fără contur spre pântecul amurgului.

Privesc fix ecranul memoriei,

Exişti pretudindeni

Peste scenarii şi personaje,

În toate paginile neliniştilor mele.

Ninge frumos,

Ca în acea dimineaţa de martie al primului ţipăt.

Orizontul se reflectă fragmentat

Într-o imposibilă îmbrăţişare a zilei de ieri,

Peste zdrenţele paşilor acoperiţi de omăt.

Ninge frumos, proporţional cu speranţele noastre

Cumpărate la preţ de ofertă, acum şapte ani,

De la agenţia de voiaj din cartier.
__________________

S-A NĂSCUT UN ÎNGER

Primăvara, cu aripi transparente şi gest solemn,

Mi-a plecat pe furiş de acasă,

Să caute râuri verzi şi dimineţi

În cercurile altui trunchi de copac.

Dincolo de calcule şi sfaturi viclene

Privesc cu coada ochiului orizontul

Ce mă așteaptă cu anotimpuri vesele,

Cu miros proaspăt de flori de tei.

Din mugurii pântecului meu s-a născut un înger

Candelă aprinsă şi rădăcină caldă

Legată pe fruntea unei lumi viitoare,

Certitudine a renaşterii mele definitive.

__________________

ALTĂ LUME

Prin mine, mai trec friguri şi ninsori,

Cresc codrii de pelin şi zburdă mioare,

Prin mine, se scriu muzici şi se trezesc culori,

Se nasc fântâni, ori muguri dau în floare.

Mi-e dor de tine mamă, de pâinea caldă, dulce

Şi la duminicile de demult, mă tot gândesc…

Prin mine, vine toamna să se culce

Şi rădăcini de plumb pe frunte-mi cresc.

Păşesc în goluri mari peste grădini,

Rotire-n cerc cu aripi de pământ,

Prin mine, spre deşerturi, trec regi şi beduini,

Prind glas istorii moarte şi ochiul nopţii sunt.

Vin dinspre mâine către ieri cu interstaţii

Să construiesc lumini din zdrenţe de vânt,

În portul meu, corăbii revin din alte spaţii

Şi cucii îşi fac cuibul din cioburi de cuvânt.

__________________

DOCUMENTE INTIME

Vin către mâine pe cărări uzate

Lecturând filă cu filă trecutul

Ancorat în adâncul faptelor mele

În care, uneori, nu mă recunosc.

A fost oare de ajuns

să traversez nişte munţi,

ori să învăţ a comunica în altă limbă

pentru a justifica liniştea

atât de trecătoare a surâsului?

Vin către mâine pe cărări uzate,

Aduc în geamantanul ros de anotimpuri

un alt Sistem Solar,

un ocean scufundat şi o vină.

Mâine mă aşteaptă

ascuns printre incertitudini

în contratimp cu documentele intime

ale speranţelor mele.

ADRIANA VIDROIU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • August 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou