~Ana Urma: „E vară şi grâul miroase a pâine“

Iubeşte-ţi aproapele ca pe tine însuţi-“

E vară şi grâul miroase a pâine
şi lutul mă cheamă cu aburii noi,
smerit să-mi descopăr în tainice ploi
urcioare de slavă, să am pentru mâine.
****
E vatra pătată de lacrimi fierbinţi
ochi planşi au sare în cute perechi,
din trupul naturii cu rane mai vechi
curg lacrimi amare cu urme de dinţi.
****
Sapă noi vaduri şi diguri dărâmă,
herghelia ploii strivind sub copită
case şi oameni , o jertfa cumplită,
când cer răvăşit de pământ se fărâmă…
****
Aceiaşi ce ară şi lucră pământul
şi timpul măsoară cu palma la ochi,
tăcuţi cum o pată din macii deochi
ştiu gustul ţărânii, au hrană cuvântul,
****
Aceiaşi, rămaşi în răscrucele vieţii
mai singuri, mai trişti şi mai goi,
aceiaşi ce cheamă în secetă ploi,
acuma. … îşi mută în cer bogăţii.
****
Cândva şi ei foc au furat de la zei
cu-albastrul răbdarii ţesând lăicer
vreunui dor tainic ales cu fire de cer,
orizonturi tăind cu forţă de zmei…
****
Mă iartă Părinte şi iartă-i pe ei,
că atunci când stihiile fi-vor în frâu,
altă casă zidi-vor mai la vale pe râu
cu glastre-nflorite din ai inimii stei.
****
E lecţia lor, e lecţia noastră trăită,
amestec de lacrimi şi magme zăcute,
la clopotul tras de mâini nevăzute
pe toţi să ne-adune în rugă spăşită …
****
E vară şi las mărturie în strofele planse
o parte din mine ce cântă şi plange
sămânţa durută cu urme de sânge
arzândă fluid, prin doruri ascunse.

GAND DE ODIHNA…

La o margine de ape,

Printre frunze ruginite,

Printre flori întârziate

Cu petale scuturate,

Un surâs de toamnă bland,

Mă găsi pe mine stand,

Plâns de ape ascultând!

Ochiul apei mă priveste

Si albastru îmi clipeste,

Din oglinga ce-i luceste,

Mângâindu-mi lung privirea,

De la ochii-mi, două stele,

Calzi de lacrimile mele!

tot privind la apa mută,

Ca o trestie aplecată,

Sub fuioarele de vânt,

Melancolic si tăcut,

Las o lacrimă să cadă,

Scuturând a apei undă!

Ea tresare speriată,

Mici inele tremurate,

Ce în raze siderate,

Îi strică oglinda pură,

O dezmiardă si tulbură,

Răscolită ca de-o bură!

Si-n amurgul ce se varsă,

Printre falduri de mătasă,

Care curg din salcii joase,

Maluri sărutând cu sete,

****

Înflorind sub ape lutul,

Gându-mi zboară spre Înaltul!

La hodină-n sus mă duce,

tainic tresărind si dulce,

Chiar de-i firea lumii rece,

În picioare de mă calcă,

De-i făptura-n două frântă,

Ca o trestie de vânturi;

Chiar cu inima prădată,

De nelinisti ce scapătă,

Printre grijuri ce mă poartă,

Se înaltă gându-mi falnic,

Pe al vietii val abrupt,

Drept ca un catarg în vânt:

Din unimea mea cu Domnul,

Nimenea nu-mi rupe rostul,

Să-mi dărâme adăpostul!

Iară pacea ce mă prinde ,

De cuvinte mai departe

Nimenea nu-mi poate pierde!

Încurcat în arbori goi,

Printre frunze, printre flori

Pete ruginii, culori,

Plânsul apei ascultând,

Mă găsesc pe mine stând,

Marea toamnei admirând!

La o margine de ape,

Sub aripa blândei toamne,

Aflu clipe de hodină,

Mai bogat în simtăminte,

****

Mai smerit în a mea minte,

Cu cât sunt mai jos plecat,

Cu atât gândul mi-e înalt!

Îmi e prieten anotimpul,

Cerul, apa si cu vântul

Si nădejde mi-e Cuvântul!

Rugul rugii mă cuprinde,

traista-mi umple cu merinde,

Si mă duce la …Iisus,

tot mai sus, tot mai sus!

_____________

LA VREME DE SEARĂ…

La vreme de seară răsună noi cânturi,

Susur de greieri, soapte de vânturi,

trimise de ceruri la vreme de toamnă,

Vechi de când lumea taine destramă.

Ziua topită se scurge-n apus,

Amurgul o soarbe în soare aprins,

O pace de schituri auzul alintă,

Doru-i în suflet si-ncepe să cânte!

Cu ochi de tăciune noaptea sărută,

Răni de amurg rămase pe boltă,

În bezna adâncă, negru văl vesnic,

Podoabă de stele îsi pune în sfesnic.

Vin câte una lumini pe cerul imens,

Unele cad răpuse de focul intens,

Duse-n abisuri spre lumi nepătrunse,

Sensul si-l au în taine ascunse…

Cum o fi fost un loc fără de plâns,

Vesnic seninul peste răsărit si-apus

Stăpân, si-ntâiul om si paradisul??

Fiorul din ce-uri răpeste si visul!

Mă-nchin în tăcere în noaptea senină,

La cereri si rugi răspunsuri să vină…

Las zilei de mâine, de visuri o mare,

Păstrez doar pe-acela ce-aduce putere.

Bolnav de iubire, te rog să îngădui,

Să-mi scutur în toamnă podoaba de gând,

La poarta visării cu stele în palmă,

La vreme de seară… astept să te văd !

ANA URMA

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • August 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou