~Baubec Izzet: Meditaţie

MEDITAŢIE

Îmi pare

că totu-n lume e

visare,

că cerul

străvechilor daci e

eterul,

în care mă scufund,

în marea

de sunet blând,

în lumina

Creatorului sfânt.

O picătură de zenit,

mi se strecoară

în sufletul meu

mântuit.

Stropi dulci

de visare

mă scaldă-n

amintiri amare.

Şi tot ne-nţelesul,

se-nţelege pe sine,

îmi curge mister

prin vine.

Lumina din umbre

devine contur,

în tenebre sumbre,

se-aude un murmur

de voci şi şoapte,

din străfundu-mi

abis

de noapte.

Taine de stâncă

Întâlnesc,

ce vibrează-ndelung

şi şoptesc,

nu pot privi

dar pot auzi,

mesaj indescifrabil

din hău de tării.

Un lotus

cu-o mie de petale,

mă-mpresoară

cu fulgerele sale,

tresalt la unison

în eul meu,

pierdut în lumină

şi-n Dumnezeu.

Trezit din visare

lumina soarelui

rază sfântă-mi

pare,

se oglindeşte-n mine

ca-ntr-un lac limpede

ce se revelează

pe sine.

Sunt una cu pământul,

una cu cerul,

mereu mă cuprinde

veşnic, Eterul.

___________________
CEVA

O lumină revărsată dintr-un curcubeu de raze,

Se poleieşte pe aripile mele

Şi-mi dă suflu de zbor şi glas

să cânt,

Cu un nai din pulbere de stele.

Şi o simt ca o taină răsărită din stranii

Adâncuri,

Străpungând adâncimea mea,

Şi o simt ca un izvor cu vrajă nespusă

Şoptind molcolm, un dulce ceva.

Un ceva mângâietor şi sfâşietor ca o

Năpastă,

Frământându-mă nesfârşit,

Cu fâşii albastre palpabile ca un

Vers,

Coloană de infinit!
În spiritu-mi sunt trei lumini,

Trei jerbe de scântei,

Fulgerându-mă în templul

Celor trei zei.

Şi tainice înlănţuiri se întrepătrund,

Infinitic născându-se una iar dintr-una,

În templul candelei cuvinte-arzând

Pentru care plătit-am cu osândă arvuna.

Dar toate cele trei lumini o lumină sunt,

Învolburându-mă cu graiuri nerostite,

Trei jerbe de scântei, în templul celor trei zei,

Şi lumină şi duh şi roză sunt în cifra trei.

___________________

SĂLAŞUL NEGRU, SĂLAŞUL ALB

Deşi aş vrea să fiu integru

Respir mereu între:

Sălaşul alb, sălaşul negru.

Mă-nvârt mereu în cercu

Când alb, când negru al:

Sălaşului alb, sălaşului negru.

Şi când se scutură-n mine mărul dalb,

Florile lui se ofilesc,

Sălaşul negru,sălaşul alb.

Vino nemărginit codalb

Să mă înalţi dincolo de:

Sălaşul negru, sălaşul alb…

___________________
EXORCISTUL

Exorcistul s-a scos pe sine din sine

Şi a răspuns la marea întrebare:”Eu sunt,

Pe-un altar de raze ce se-ntrepătrund,

Tăcerea sfinxului, ţipătul karmei.”

Cu dor, a voit să se topească-n soare,

Dar a înţeles: arhanghelul îi va sta în cale

Într-o mână cu 3, în cealaltă cu mister,

Într-un ochi cu timpul, în celălalt dogoare.

Dezamăgit s-a îngropat în crusta-i de gheaţă

Şi şi-a pus întrebarea: „ De ce aici? „

Lovindu-se în creştet cu al morţii bici,

Cu încleştare ţinându-se de lucruri, de gânduri.

În urletul zării la-nfiorat o voce:

„ Eu sunt în sine, cu sine, pentru sine,

Doar eu ştiu ce e rău, ce e bine,

Tu eşti doar fiinţa ce-şi caută negândul.”

___________________
ZEU

Ai sădit lumina în ochii zărilor,

Ai săpat veşnic la rădăcina lunii,

Curgând, rugând, visând amarul

Ce se revarsă acolo şi te-neacă aici.

Ai vrea să parcurgi calea ce nu se mai întoarce,

Şi să te-afunzi în cerul păsărilor moarte,

Sau să zbori cu sete din sinele tău astmatic

Şi să nu te-ngropi mereu, sub semnul întrebării.

Dar ştii că nu eşti dincolo de suflul ăstei lumi,

Şi ştii că disperarea-ţi e rodul cărnii flasce,

De-ai putea să spargi oglinda ce te-acoperă

Şi să cobori alene în seva plămădirii.

Zaci undeva între rugă şi mirare,

Te apleci umil în faţa poftelor,

Ţi-ai zdrelit genunchii de-atâta umilinţă.

Şi totuşi, eşti eu, eşti tu, eşti ze…?
___________________
INFINIT

El este alfa şi omega,

Eu nu sunt alfa şi omega

Dar în mine nasc începutul şi sfârşitul,

El este cel ce este şi totuşi nu este;

Eu sunt cel ce nu sunt şi totuşi sunt.
___________________
NEANTUL NEVROZEI

Dumnezeu mi-aruncă neantul orb,

Ce-l sorb nesimţind decât gust de praf cosmic,

Ce infim sunt, ce necurat ca rana Pământului,

Ce zeu neputincios, înlănţuit în valurile clipei surde.

Mă simt ca un vierme târându-mi leşul

Printre crepuscurile stelare ale Domnului,

Înlănţuindu-mi subconştientul cu oase,

Cu plăgi, cu neant avid de mine, de umbra-mi.

Cine e el? El e uitarea, ochii închişi, capul plecat.

Cine sunt eu? Eu sunt cărarea, spinii, aghiazma,

Sunt marea ce se zbuciumă nestinsă,

Sunt carnea ce se descompune-n rătăciri.
___________________

MISTER

Frânturi de clipe

Se isc călăuzitoare,

Între soare şi mare.

Bătăi de aripe

Între tâmplele grele

Mă poartă spre stele.

Senin mă înalţ,

Cu fulgerele-n picioare

Spre-a cerului splendoare.

Îmi pare

Că mă descopăr pe sine

În raze de Soare.

Dar razele-i haine

Mă-nlănţuie,

În lut şi suspine

Şi aceleaşi raze

Pătrund în finit,

Spulberându-l uşor

Transformându-l în mit.

Iar ranile ce dor

Mi le-ncheagă cu vers

Şi cu aripi de Univers.

Ah, dac-aş putea

Cu aripi de cer

Să te străpung, mister!

Dar când te prind

Te-ngropi în plumb,

Sau te-arunci în vid.

Pentru tine sunt,

Pentru tine zbor,

Pentru tine mor,

Mă jertfesc pe altar

Mă cobor amar

În chinuri de iad,

Dar tainic jad

Şlefuit de cer,

Pentru tine trăiesc

Pentru tine, mister!

___________________

MĂ CHEAMĂ MORMINTELE

Mă cheamă mormintele

Cu cuvintele,

Cu un foc de suflet

Ca un fior transcendent.

Mă simt şi nu mă simt,

Mă cuprind şi nu mă cuprind,

Mă-nfăşor cu un gând

Mă desfăşor cu un vers,

Din cupa veşniciei bând

Mă arunc în Univers.

Şi mâna o împlânt în cer

Şi piciorul în pământ,

Să-mi eliberez piciorul în eter

Sau să-mi las mâna pe pământ?

Nu ştiu, totuşi e cert,

Că sufletul mi-e inert.

___________________
SUNETUL TĂCERII

În valea disperării

Chemările zării:

Un sunet de jale

Peste-a mea cale.

Simt sunetul tăcerii

Pe aripile serii

În umbrele ei

O, tăcere de miei!

Şi simt cum mă învăluie

În ceaţa-mi stăruie

Veşnice şoapte

Şoapte, neşoapte…

Şi totul din tăcere

Se naşte şi piere,

Piere şi se naşte

Ca lumina de Paşte.
___________________
ŞI TU NU VII

Munţii în zare sărută poala cerului,

Norii întunecaţi împung zările,

Şi eu stau la marginea eterului

Visând codrii, izvoarele şi mările.

La marginea lumii bombele zguduie

Acest tavan ancestral şi rece,

Păsările rănite tăcute cad

Şi sufletul meu se pregăteşte să plece.

Umbra mea, agăţată de perete,

Împleteşte o pânză transparentă,

Afară oameni în cete

Se dezlănţuie în hora dementă.

Şi tu nu vii, mare de culori,

Să mă scalzi în valurile-ţi firave,

Eu zac undeva eşuat la ţărm

Cu sufletele mele, nebune şi grave.
___________________

CUM MĂ SIMT

Cineva mi-a spus că sunt frumos,

Dar nu mă simt aşa,

Mă simt ca o mumie aurită

pe dinăuntru,

Cu buze mecanice îngânând cântu,

venind din centrul piramidei.

Îngropat în nisip cu comorile mele,

Scheletic mai interpretez vreo scenă,

Fluturând o eşarfă albastră

spre bolta rece

Din care sună vocile metalice.

E-atât de rece în acest mormânt,

Încât mă încălzesc suflându-mi la ureche,

Cuvinte care se îndreaptă spre-o cale

Străină de mine, de văzduh, de păsări.

Mă simt ca o goarnă adormind pustiul.
___________________

BACOVIANĂ

Plouă, plouă, plouă monoton,

Cordul mi-e deschis,

Nici de-al păsărilor zvon,

Nici-un dulce vis.

Picuri de nevroză cad în minte,

Sufletul se-ndoaie,

O vagă disperare parcă mă cuprinde

Sub picurii de ploaie.

Noaptea, afară, prea devreme a venit,

Tăcere de mormânt

Şi trupu-mi mult prea ostenit:

O mână de pământ.

Lumina difuză străpunsă-i de noapte,

Ce-n suflet coboară.

Se-aude un ison groaznic de şoapte

Şi nu vor să moară.

Iar eu închid ochii dar gânduri răsună,

Fantome de groază…

Afară iar ploaie şi nori care tună,

Peste-a liniştii oază.

Încerc să adorm şi ploaia mă adoarme,

Iad şi vise,

În somn simt cum ploaia vrea să toarne

Otravă-n răni deschise.

Îmi deschid ochii, afară e soare,

Sufletul se-ndoaie

Şi simt iarăşi rana care doare,

Sub picurii de ploaie.
___________________
EU BEAT

Din rănile pământului tresare o mireasmă,

Pierdută ca un zvon pe scoarţele arborilor,

Acolo unde dintre fagi, ţâşneşte-o căprioară,

Sufletul meu se spovedeşte zărilor.

Din lacul alb de spoleiala lunii,

Aburii sufletului plutesc ca fecioare,

Aşteptând, tresărind zorii

Cu acorduri bete de tainice vioare.

Tăcerea se adapă din roşul zenit,

Din eul meu sedus de-o adiere.

Din spiritul de viscol îngheţat,

Cetatea albastră o clipă-mi mai cere.

S-au adunat îngerii deasupra zării,

Căutându-mi fereastra cerului deschis,

Dar au găsit un fag în azurul porţii

Desfăşurându-şi frunzele de vis.

A adormit şi pustnicul sub stele

Cu toiagul său cel ancestral

Şi pare, că barba-i ninsă de-asfinţit,

E spălată de valuri de coral.

A mai rămas şi-un pui de cerb,

Adulmecând urme apuse,

Părându-i că sub un morman de frunze

Ar zace un corp inert.
___________________

UN PAS SPRE INFINIT

Un pas spre infinit, mic ca o năpastă,

Curgerea clipei spre spaţiile inexistente,

Şi, oboseala sufletului ce-şi caută marginile.

Eşti beat de adânc şi te trezeşti în sudoarea cunoaşterii,

Părând că moartea se preschimbă în aripi.

Totul se răsfrânge în gânduri curgătoare

Spre neantul ideii de-a fi şi de Eu.

Te proiectezi în Absolut, necunoscându-i izvorul

Şi macini pietrele aceleiaşi înţelegeri.

Sarea luminii îţi îneacă irisul,

Aceeaşi lumină care ţi-a întors capul spre cer,

Ea care ţi-a cerut totul şi tu te-ai salvat prin cuvinte.

Te-au înfierat cu sânge, te-au adormit cu viduri

Pe care mereu ai încercat să le umpli, minţindu-te.

N-ai încercat vreodată să te trezeşti, nici să sapi la rădăcina muntelui.

Ţi-e totuna dacă dincolo de vis e imateria,

Sau doar mormintele suficiente sieşi.

Ţi-e rău de atâta somn, bătut în cuiele durerii

Şi-ai vrea, să nu mai priveşti acelaşi chip brăzdat

De zare, acelaşi trup plutind în inerţie.

Deja eşti palid şi n-ai mai vegheat demult

La poarta întredeschisă, la scoarţa însângerată

Cu care erai cândva învelit.

Deja cobori pe treptele renegării şi urei,

Să te închini amurgului oceanului

Ce, atunci, te purta, neschimbat la liman.
___________________

COBORÂRE

Păşesc pe clipe,

Iar clipele se impregnează în talpă,

Duhoarea timpului mă face să vărs versuri.

Foc fără aripi,

Arzându-mi carnea de fildeş

Şi iluminându-mă, cu frânturi de zbor.

Rănesc mişcarea

Fiecărei particule din glasul meu.

Nu mai sunt în stare s-adorm durerea.

Şi zace infinitul,

Nepăsându-i de somnul meu scrântit,

De urmele mele dispărute, de voi care vă pierdeţi umbra.
___________________

INCONŞTIENT

Paşi de pisică mieunând a clipe stoarse,

Pe chipuri proslăvite, chipuri întoarse,

Luciri de nălucă în prăpăstii de sentimente,

Iată ce văd, ce spaţii demente!

Copacii se scutură de promoroaca neputinţei,

Culeg cu ochii fructele fiinţei,

Cu nările simt miros de stânci,

Mă târăsc în suflet pe brânci.

Aştern şi ultima picătură de vlagă,

Mă transform în coajă de plagă

Şi-mi acopăr trupul stâlcit,

Cu un sărut albastru, închipuit.

Inconştientul m-a îmbrăţişat cu crengi

Şi mă sufocă cu frunze întregi!?
___________________

CHIBRITURI DE LUT

Chibrituri de lut ard trupul meu

Şi sufletul se-ngroapă cu ochii,

Dar răsuflarea zării mă adapă,

Cu aripi de frunze, cu şoapte de ramuri.

Pe rănile mele păşesc iar îngeri

Şi-n vedere au răsărit piramide,

Triunghiul s-a dezmembrat în spaţiu,

Din nou adorm şi ating morminte.

Orice abis s-a închis în sine

Şi urletul s-a pierdut sub trepte,

Ah, departele mă-nşfacă cu ruguri,

Eul se sparge în tunele de timp.

Universul se contractă în chakre.

Ce văpaie mă mistuie-n rază,

Ce rugă a glasurilor de taină?

Păstrează-mă clipă, zboară-mă foc.
___________________

IARNĂ

Pe urmele de nea coboară zborul

Şi fulgi de nisip planează în nări,

Sideful mă sufocă şi iarba fiinţei

Se-mpiedică de gheaţa de albastru.

Şi lupii gândului alunecă pe stârvuri,

Corbii cu aripile frânte mă ciugulesc,

Palmele îmi mângâie fruntea

Golită de sensuri, ce nu se mai zbat.

Turlele bisericilor mă-mpung în piept,

Aud clopotele chemării în adâncuri

Şi cad imens în negru şi Eu,

Unde nu mai răspund mirării mele.

De sub zăpada pământului,

De sub pământul zăpezii,

Rostesc o singură-ntrebare:

Sunt eu cel ce nu sunt?
___________________
MĂ AGĂŢ

Un drum neştiut

Se-nchide-n urmă,

Se deschide-n faţă

Şi sufletul meu se agaţă

De piramide, triunghi şi izvor,

De-un arbore la margine de drum.

Şi ştiu că focul meu

Se face rece scrum,

Şi că ochii mei se tulbură,

Că visarea-mi nu mai murmură

Ceva ambiguu, rece, sideral,

Dar ştiu că încă mă agăţ.
___________________

ROŞU

De aş ştii de ce cerul şi-a coborât mantaua de ceară,

Sau de ce plouă cu rouă de plumb,

De n-aş cunoaşte lacul de sare al minţii,

M-aş înfăşura cu lacrimile tale, iubito.

Dar încă mai caut, mă caut, te caut,

S-au aşezat pe irişi îngerii sărutului tău,

Nisipul depărtării mă inundă înecând

Senzaţia nesfârşitei tale mângâieri.

Cine eşti tu? Cine sunt eu? Tu şi eu?

În urechi, în cochilie, în arbore

Aud aceste întrebări, zgârâindu-mi căderea

În ochii tăi, în carnea ta, în sângele tău.

Mă afund în roşu, în vulturul roşu,

În lava roşie, în soarele roşu

Şi roşu e totul şi totul e roşu.
___________________

MACABRU

Pe străzi zac îngropate cadavre

Şi paşii se afundă în carnea descompusă,

Miroase a sânge şi a moarte fetidă

Şi parcă plouă cu lavă acidă.

Îmi pare că înebunim cu toţii,

Îmbrăţişaţi de năluci galbene, cleioase,

Sau umblând fără ţintă cu pumnalul în creştet,

Fără braţe, fără mână sau deget.

E atât de încins soarele astăzi

Încât razele ne topesc pân’ la oase,

Scheletic ne îndreptăm spre morminte

Fără lacrimi de chemările sfinte.

Ce senzaţie de sfârşeală, de luptă vană

Cu lupii ce-şi înfig colţii în răni,

Sau cu porumbeii ce-ţi sfâşie suflarea

Şi tu n-auzi, albastră, chemarea.

E totul o farsă cu oameni rahitici,

Cu minţile duse, cu gânduri răsturnate,

E totul o joacă într-o mlaştină falsă

Unde firea se sparge în carnea arsă.
___________________

RĂSTIGNIREA

Sorbeam văzduhul misterului adânc,

Îngenuncheat în faţa răstignirii tale

Tu, cel care ne-ai străpuns în pilde

Şi ne-ai împins pe strania-ţi cale.

Doream lumina aurei din trei

Şi înţelegeam de ce sudoarea-ţi era sânge,

Acum nu ştiu dacă din rănile din palme

Mai ţâşneşte duhul celui ce nu plânge.

Nu ştiu de ce, nesfârşitul meu calvar,

Îmi pare mai presus de suferinţa ta,

Pentru că pe tine te-au ţintuit în cuie,

Pe mine-n spini din carnea mea.

Aş vrea să urlu către tine,

Să mă auzi, să simţi ce simt şi eu,

Să-mi spui de ce palide cuvinte

O, Doamne mă răstignesc mereu?
___________________

IUBITO, CE STRANIE ŢI-E ADORMIREA

Iubito, ce stranie ţi-e adormirea,

Tu adormi cu ochii deschişi spre marea depărtare

Din sinele meu cufundat în propria-i suficienţă.

Ciudat te iubesc, vid ambiguu al fiinţei mele.

De m-ai atinge cu foc, cu jar, cu cenuşă,

De m-ar spulbera jocul tău fecund

În mii şi mii de cioburi din privirea ta,

Te-aş putea întreba: Eşti ceva-ul din care sunt plămădit?

Aş vrea să-ţi spun: Eşti durerea pe care-o vreau stinsă.

Dar nu pot decât să mă-nfăşor cu simţirile-ţi plate

Şi să îndrug cuvinte săgetate de ruguri

Pe care arzi tu, atât de goală, atât de fadă.

De-ai fi nisip, te-aş lăsa s-aluneci printre degete,

De-ai fi gheaţă aş fi soarele ce te-aş ucide,

Dar eşti femeie, inutilă ca sens, mister al adoraţiei mele,

Deci mă-nchin ţie, metaforă magică a disperării.
___________________

NELINIŞTEA CHEMĂRII

Ce bate azi vântul în fereastră?

Şi parcă tresare fiinţa din mine.

Ce reci sunt pereţii sufletului meu

Şi parcă somnul e neliniştea chemării!

Aud zvonul glasului ce-mi tace,

Iubirea-ncolăcită hipnotic mă cutremură,

Şi-aş vrea să întreb fagul din faţa casei:

De ce atinge cerul îngropat în terestru.

Ce greu mi-e suflul răsărit din cuvinte,

Şi parcă străină mi-e truda mea bolnavă,

Ce avidă mi-e ruga după reflexele luminii,

Şi parcă văzduhul mă apasă cu aripi.

Sar peste mine însumi în sinele tău,

Univers înroşit de asfinţitul vulcanic.

Aş vrea să zac petrecându-mi veşnicia

În sicriu săpat în imateria celestă.

BAUBEC IZZET

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Decembrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123
    45678910
    11121314151617
    18192021222324
    25262728293031
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou