~Cristian Lisandru: „Adăpost“

ADĂPOST

sunt neobosit

pun cărămidă  peste cărămidă

cu gesturi studiate

vreau să  clădesc adăpost pentru viaţă

am respins ofertele unor firme care promiteau castele în  leasing

cu termopane fosă  septică antene satelit

cărămizile se scumpesc pe măsură ce le aşez

mă  voi rezuma la chirpici

înfig în pământ patru pereţi

acoperiş  va fi cerul

în felul acesta ne vor lumina stelele întunericul

nu-l vom mai tăia cu o lamă tocită

va scăpa de tortură

o să  ştergem de pe listă candelabrele de cristal

centrale electrice îşi vor asfixia turbinele în lacuri de acumulare

ca nişte pseudoveneţii renegate

iar noi ne vom iubi la lumina opaiţului

incendiind în mijlocul camerei

ultimele hârtii prin care eram somaţi să achităm

factura la electricitate

____________

ALFABET

reînvăţ alfabetul iubirii literă cu literă

sunt un elev conştiincios răsfoiesc file de viaţă

liniuţele şi bastonaşele se aştern în dans caligrafic

iar sala de curs are la ferestre genele tale lungi

atunci când clipeşti sunt transportat în altă lume

lecturile obligatorii miros permanent a dragoste mare

nici nu cad picături de cerneală pe ea

rămâne imaculată  ca la începuturile lumii

ce-am avut de pregătit pentru azi?

întrebarea ta mă ia prin surprindere

dar ridic două  degete pentru a vorbi despre iubirea

analizată  cu subiectivismul inevitabil al îndrăgostitului

nu există  o iubire perfectă

tocmai imperfecţiunea sentimentală face toţi banii

eu cred că  există

e protejată  de genele tale lungi care clipesc tandru

oferind atingere delicată sufletului pregătit

să  reînveţe alfabetul iubirii

literă  cu literă

____________

POTOP

atunci când se rup zăgazurile gândurilor

torentele de idei se avântă  nemiloase

sunt smulse din rădăcini

ipoteze planuri dorinţe ascunse

concluziile se ciocnesc unele de altele cerşind îndurare

digurile cutumelor explodează  în fracţiuni de secundă

visăm la o arcă  a lui Noe care să plutească  departe

cât mai departe către o altă insulă

pe care cresc ideile din piatră seacă

spre neliniştirea cugetului văduvit de odihnă

stăm amândoi sub potop fără umbrelă

cum e să  fii murat de şuvoiul rece al ideilor?

avantajul este că  nu răceşti niciodată

ceaiul fierbinte îşi abureşte inutilitatea

şi nu trebuie să introduci picioarele în apă cu sare

ideile nu dor

ideile înspăimântă numai atunci când stai pe margine

au şi chibiţii viaţa lor veţi spune

hai să  înotăm în torentul de idei

să  visăm cu ochii deschişi

că  vom deveni rădăcini de nesmuls

înfipte cu patimă feroce în viaţă

CRISTIAN LISANDRU

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • August 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou