~Cristian Lisandru: „Minuni“

MINUNI

minunile nu apar în fiecare zi
poţi depune o cerere dacă vrei
va avea număr de înregistrare în gândurile tale
aşteptarea aruncă mănuşa
te duelezi cu ea pierzi lupta de fiecare dată
e răbdarea o invitaţie pentru uluirile viitoare
aşa te întrebi dar nu dai răspuns
poate nădăjduieşti că eşti chiar tu o minune
nu-ţi mai trebuie nimic
pocneşti din degete întinzi fir de gând peste abis
echilibristica permanentă te-a învăţat să nu priveşti în jos
ameţeala strigă lasă baltă aşteptările la ce bun
e mai bine să plonjezi cu capul înainte prin canion de trăiri

păsările au aripi
tu ai mâini cu degete acoperite de fulgii bătăturilor
zborul cuvintelor protest cotidian neauzit
fiindcă minunile nu apar în fiecare zi
sunt capricioase
trăiesc cu dopuri de vată în urechi
spre a nu mai auzi cum hrăneşti iluziile
cu felii tăiate din tine
dimineaţa la prânz şi seara

__________________

CEARCĂNE

Închid ochii, neglijez durerile

Atârnate pe ziduri,

Merg pipăind traumatismele cotidiene

Aşezate pe două  rânduri în faţa cabinetelor medicale închise

Şi trimit constrângerile în şomaj tehnic,

Interzicându-le până şi ideea de grevă.

Sunt parte integrantă  dintr-o fotografie alb-negru

Lăsată  să cadă dintr-un buzunar rupt,

În jurul meu ţopăie măşti,

Ele mai sunt numite şi oameni,

Strigă  într-un singur glas că e bine, se poate şi mai rău,

Speranţa moare ultima, de ce să ne fie frică?

Poate că  frica s-a mutat în noi,

Ne-am contopit, suntem un singur trup,

Facem front comun pândindu-ne reciproc

Izolându-ne de scenariul absurd prin dezertare.

Joc în picioare trotuarele, cu măştile după  mine,

Iar liniştea are chipul tău şi aşteaptă după colţ,

Abia atunci când îţi sărut cearcănele

Înţeleg cât bine strângi în tine

Într-o lume cu măşti

Obişnuite să  râdă strâmb,

La oră  fixă…
______________

SUB LOBUL URECHII

miroase-a revenire de la linia orizontului

acolo unde ajungi când ascunzi mâinile

în buzunarele prea largi şi fluieri a pagubă

mirosul descântecului de iubire murmurat

sub lobul urechii

te joci cu şuviţele de păr

le răsuceşti pe degete

nu ţi-ar părea rău dacă ai lega sufletul cu ele

miroase a patimă

a freamăt de trupuri scufundate în licoarea epidermei

contactul exploziv al simţurilor ameţite

provoacă  vâltoare nebună

pluteşti pe secunde şi minute

dansezi cu acele ceasoricului

strigi că  miroase a revenire de la linia orizontului

şi răsuceşti pe degete

şuviţe de păr

şuviţe de viaţă

în descântec de iubire

ascund sub lobul urechii

___________

PALMELE  TALE

O să arunc disperarea departe
Prin strigăt sfâşiat de zbuciumul interior
Şi-mi voi lovi tâmpla în colţul cerului
Până la învineţirea gândurilor.
Am să bat cu pumnii în toate uşile închise,
Zgâriind indiferenţa anonimilor ce sapă constant
În temelia firii,
Am să strâng din dinţi până la crăpare de smalţ,
Pregătit pentru o îndelungată cădere în genunchi
Şi voi linge rănile sufletului
Presărând deasupra sare grunjoasă.
Întors cu spatele la lume voi alege
tăcerea ca mod de viaţă,
Îmi voi reaşeza în ordine firească priorităţile,
Apoi îţi voi strânge palmele-bandaje
Implorând mumificarea modernă.
Ştiu că dorinţa mea nu va fi îndeplinită,
Palmele tale bandajează tulburări din care şiroieşte
Sângele dezamăgirii
Şi mângâie trupul bărbatului rănit de vorbe grele.
Fiindcă ai nevoie de mine pulsând de viaţă
Mă acoperi cu sărutări smulse de pe buze înfocate
Aruncând şi disperarea ta
În cazanul clocotitor al neantului…

_________________

FÂNTÂNĂ

Mi-am săpat o fântână cu ciutură în suflet
Ca să poţi scoate din mine toate sentimentele,
Să le bei reci şi să-ţi răcoreşti gândurile
Potolind temporar şi setea de iubire
Nemăsurată.
Sunt o fântână care nu va seca niciodată,
Nu mă sperie
adâncimea sufletului
Şi nici nu îmi provoacă insomnii
Nisipul ce mi-ar putea afecta
Pânza freatică.
Prăbuşeşti în mine privire înlănţuită cu dorinţă,
Iar eu îţi ofer propria imagine
Reflectată în sufletul meu.
Pentru a-mi proteja puritatea sentimentelor
Mă sleieşti la diferite intervale de timp
Şi îmi cureţi adâncul de toate impurităţile vieţii
Pentru a mă redescoperi
Izvor de trăire lăuntrică pură,
Cu apă proaspătă
Şiroind a dragoste
La colţurile gurii tale…

_____________

VULTUR

ochi de vultur scrutează  peisajul dezolant

aripile răcoresc atmosfera încinsă

dedesubt se ciocnesc destine

răstignite pe scoarţa pământului

se merge la program opt ore zadarnice

celelalte şaisprezece vor alege sinuciderea

prin înghiţirea roţilor dinţate ale orologiilor

pasărea mândră  survolează circumvoluţiunile lumii

şi eliberează  ţipăt într-un limbaj indescifrabil

mă  târăsc către tine croindu-mi drum

prin mărăciniş  de statui triste

vreau să  te răpesc şi să te ţin prizonieră a interiorului meu

te adun gând cu gând spălând în mii de ape neputinţa

sunt căutător de gânduri bune în teritorii cerebrale ostile

văd prin ochii de vultur neafectaţi de cataractă

şi desfăşor mâinile obosite ca pe nişte aripi

ce doresc să-ţi răcorească  infinitul fierbinte…

CRISTIAN LISANDRU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou