~Daniela Voiculescu: „Din decarul de carte… Latona196“

PĂTRIMI ŞI SFERE

oricât aş vrea să fug de adevăr, tot simt nodul din gât. oricât aş încerca să rămân cu visul care m-a adus până aici, nu se mai poate… trebuie să desluşesc durerea care mă fulgeră, tunetul care se apropie, topazul mystic pus să ţină locul curcubeului… sau să te iubesc în alt timp, cu fire din poeme, şoapte şi fotografii. să rămân acolo, închisă în zâmbet, ca şi cum sufletul ar fi un con de brad desfăcut pe neaşteptate de un sărut!

azi, ploaia naşte o înserare din urme de dor. nu ştiu dacă bănuieşti ce reci îmi sunt sânii, ce subţire mi-e somnul, ce ştanţată mi-e tăcerea… cerul are litere din psalmi, mir de nard şi cruci de argint lucrat în filigran. mă botează cu singurătate, ca să luminez ora de asfalt, pe care se strâng porumbeii să guste firimituri de oraş blestemat să treacă prin mersul indiferenţei, prin plictiseala afişată abuziv!

nu ştiu ce vei alege. scrisul lung, chinezesc, politica unui ciuline sau semnătura propriului proces-verbal… logica, psihologia sau filozofia… o frunză plângând, un anotimp suspinând sau o iubire cu dureri, numărând inimi de viori… nu ştiu ce vei alege. pe poteca mea sunt lucrurile simple, tainele unor sfere prin care se vede cum trece copilăria, rostogolind castanele fierbinţi ale dragostei!

5 septembrie 2009, 18:54

______________

DE-ATÂTA DOR!

______________

lacrimi lungi, suspine tăiate de foarfeca sufletului… şi ochi închişi – întunericul mă duce spre tăcere, unde se respiră concluzia disperării. cortina nu se mai ridică, actorii şi-au decapitat magia shakesperiană! timpul se înveleşte cu o pătură moale, de aprobări simple, după ce a rostit, golit de sânge: qui bono? e atât de plictisit, încât seamănă cu un director îmbătrânit de gălăgia recreaţiilor, care îi amăgesc tâmplele… cu el nu se joacă nimeni! ce va urma? capul aplecat pe o pernă, somnul carului ascuns printre pletele viselor – voi merge din felinar în felinar, din psalm în psalm, din nor în nor, la fel ca toamna semnată pe o inimă înţeleaptă… de-atâta dor, voi prinde ultimul tren spre Eden. de-abia atunci… îngerii muzicanţi mă vor striga pe nume, şi tot ce-ţi voi scrie va purta spirala unui pseudonim: Mira. voi locui pe-o stea, cu bunicul meu… luminând a Grădina Icoanei.

18 septembrie 2009, 15:07

______________
L‘INVENTORE

el m-a privit trist – venisem prea târziu! şi eram şi ciudată! mâncam pâine neagră cu migdale, beam suc de orz verde şi presimţeam cutremure! parcă eu aş fi fost prima toamnă în care nu crede… valsul oprit la jumătate, ca să nu-i ia minţile!

sufletul meu a ajuns la mal – finalul filmului se risipeşte ca o fantomă… nu trebuie să înţeleg nimic! apa s-a schimbat în nisip, paşii în numere, visele în ace de ceas… o iau când înainte, când înapoi, ocolind prezentul!

mi s-a luat dreptul de a trăi, ca şi cum simplitatea mea ar fi un lucru interzis, tăcerea, o nedreptate! mi s-a mototolit iubirea, la ambiţie! dar voi trece peste această pedeapsă… inventându-mi dragostea, doar suflând în pălărie! păpădia dorului!

30 septembrie 2009, 10:39

______________

LERUL LER

doar teiul iubirii tale se mai vede

prin pătratul înserării mele…

flori aurii, dulci, un alfabet întreg

de linişte… descifrându-mi inima!

şi timpul cântă, uşor, ca un greiere.

pare un semn. blânda aşteptare…

10 august 2009, 20:44

______________

STORMLIGHT

sunt legată de lacrima hai-hui

a teiului tău, a dorului tău.

moartea îşi scoate pietrele

la vânzare… amintirile.

jocul se prelungeşte.

şi drumurile se îneacă

la primele stele din paharul

cu lapte… ca şi cum ea,

Almateea, ar vedea locul

care a spânzurat provocarea!

ne locuim prin respirări,

prin versuri şoptite de Nichita.

fiecare fantomă a apusului

se transformă în miros

de pământ cu rădăcini,

în acceptare sacră

a cercului invizibil…

pe inelarul meu, pe inelarul tău.

suntem legaţi, tâmplă cu tâmplă,

înnodaţi de vânt…

călătorim spre infinit de cuvânt!

25 august 2009, 20:45

______________

TRIFOI CU ŞASE FOI

cuvântul lui navighează

prin lacrimile mele,

ce se împletesc cuminţi

cu albastrul de Sevillia,

arcuind trecerea dorului,

luminând cupola visului.

suntem precum silabele

îngerilor, perechi de nori,

asortate cu stilul aviator!

***********

ne prinde toamna iubind

tristeţea stranie şi dulce

a unei umbre de flamingo.

de fapt, aşteptarea ne stă,

ca o ploaie de safire roz…

pe bronzul verde, emotiv,

al unei decoraţii romane…

ne luminează doar bucuria

regăsirii, secretul victoriei!

28 septembrie 2009, 19:00

DANIELA VOICULESCU

Materialul face parte din decarul de carte… Latona1969, volum dedicat marelui Artur Silvestri.

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou