~Ioana Voicilă Dobre: „Omagiind pe Adrian Păunescu“

AM CRESCUT

 Lui Adrian Păunescu

Am crescut în umbra unui gând din copilărie.
M-am hrănit din lacrimile tuturor,
culese de poetul neobosit.
Cartea lui, scripetele fântânii la care vin visătorii.
Ciutura încă se mai miră:

Cum stă cruzimea ascunsă de toleranţă!

___________

A FOST ODATĂ UN OM

Tu vezi acum, poetul ne-a iubit.
În fiecare vers stă mărturie,
inima lui, care avea să fie
proiecţie a noastră-n infinit.
Şi simţi din nou cum iremediabil
şi de neconsolat rămâne hăul.
Pe umăr stau reproşuri mari cât tăul
că nu ai fost măcar, un pic amabil.
Şi-a fost un Om atât de mare-n toate
de nu-l încape o eternitate!

___________

CEREREA DE VESNICIE

Lui Adrian Păunescu

Nu mai ştiu de câte ori
Serile ,,m-am sinucis,,
Şi în somnul de-o secundă,
TU îmi apăreai în vis!
****
,,Miile de morţi,, din viaţă
Mult mai viguros mă fac
Şi renaşterile toate
Cu moartea am să le-mpac!
****
Am s-o convertesc în stele
Şi-am s-o luminez fictiv!
Cu renaşterile mele
Am s-o-nving, definitiv!
****
Timpului, audienţă
I-am cerut dar ea nu ştie
C-a semnat patronul vieţii,
Cererea de veşnicie!
___________

POETULUI LA MOARTEA SA

 Lui Adrian Păunescu

,,Zăpezile postume,, au început să cadă
Şi lumea, adevărul a început să-l vadă.
Cum la nevreme iarna în vară, azi începe
La fel plecarea ta, eu nu o pot pricepe.
****
În vene îmi îngheaţă cuvântul de iubire.
Cum te-am iubit o viaţă, poete, în neştire!
Cum m-am rugat la stele, mereu să lumineze
Suişul vieţii tale, mereu pe metereze.
****
Sărac şi fără vlagă mă laşi acum, o pradă,
Să duc ,,lămpaşul tău,, în lumea de paradă.
,,Biet lampagiu,, se duse într-o audienţă
La însuşi Dumnezeu, să ceară-acum clemenţă.
(pentru poporul său).
****
Să stăm în rugăciune şi să luăm aminte
Că viaţa-i trecătoare şi trece prin morminte!
Să nu uiţi niciodată, popor înstrăinat
Cum, către Dumnezeu, poetul te-a-nălţat
___________

ÎNTOARCE-TE!

Lui Adrian Păunescu

Acolo unde ai plecat nu e nici soare, nici păcat.
Nici n-or să poată ochii tăi să vadă negrul din scântei!
****
Acolo unde mi te-au dus ursitele într-un apus
Nu e nici rouă şi nici stea, nici uriaşă, Umbra ta!
****
Acolo unde drumul tău s-a frânt ca inima de Zeu
Nu e nimic, nici timp nu e, nici vise şi nici dragoste!
****
Şi dacă-atât de multe-ai fost, şi dragoste şi adăpost
Pentru un munte de bărbat cu vocea care a tunat
****
Pentru doi ochi de stele vii, dacă nu poţi să reînvii
Mirajul ce-ai trăit cu noi în lacrimă şi în nevoi,
****
Tu, suflete împărătesc te-ntoarce-n spirit românesc!

IOANA VOICILĂ DOBRE

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • August 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     123456
    78910111213
    14151617181920
    21222324252627
    28293031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou