~Ioana Voicilă Dobre: „Versuri la timp de iarnă“

POEM DE IARNĂ

Implor

ninsoarea

şi iubirea,
cerului

e parcă a uitat,
să-şi cearnă

iarăşi

strălucirea
înaltului,

mereu

mai depărtat.

____________

DOAMNE,

Nu mi-ai spus

cât  să urc,
când

ai pus în mine

zborul
şi nici câte râuri

voi naşte,
când mi-ai dăruit

lacrima!
Darurile tale

mi-au împletit
drum

spre mine,
Liniştea sufletului,
TU

mi-ai dat-o

odată cu ele!

____________

TAINĂ SFÂNTĂ A IUBIRII

Taina ta,

taina mea,
taina vieţii
au cântat-o

minunat,
poeţii
înălţând-o-n

apogeu,
asceţii.
DAR din cer,
viu păstrată,
taina cea minunată
va-nflori vesel

pământul
încă-odată

şi-încă-odată…

___________

JOC DE IARNĂ

Repetai într-una

că suntem ,,nebuni,,.

În jur,

zăpada neobişnuit de albă,

te contrazicea.

,,Suntem nebuni,,

nebuni, spuneai!

Nu, iubitule, suntem liberi!

______________

ÎNGERUL PĂZITOR

Sunt un vultur

rotindu-se deasupra munţilor

iar teama fuge-n trecut, speriată.

Alături, zâmbeşti enigmatic

ascunzând scara sub aripă.

Rămâi, cu mine, pasăre rară

şi nu voi mai privi, niciodată în abis

ci numai cerul, casa mea şi a ta!

_____________

DEVENIRE

Am fost floare de măr,
într-o copilărie frumoasă,
prinţesa cu rochia roz.
Visam să devin un măr de aur.
Lumea-şi vedea încă de ale sale
când sămânţa mărului
a încolţit miraculos.
Şi, cum Dumnezeu ne împlineşte
mereu visele,
azi mă regăsesc întreit.
Pe cea mai tânără ramură,
o floare nouă
cântă soarelui de ,,ziua bună!,,.

_______________

PUTEREA TRANDAFIRULUI

Cu singura-mi torţă
am venit să te însoţesc
pe scările ce urcau în lumină.
–––––
În urmă, grota
pe care o pregătiseră pentru tine
a explodat de furie.
–––––
La gura ei,
un boboc de trandafir
ţi-a tăiat calea
–––––
şi l-ai cules într-un gest
atât de evlavios
încât m-am topit odată cu torţa.

_____________

TIMPUL-CIOPLITOR

Trece timpul-cioplitor
când iute,

când rabdător.
–––––
Tu păstrează

ritmul tău
de nimic nu-ţi pară rău!
–––––
Tinereţea

dacă-ai vrea
ai păstra-n inima ta,
–––––
Ce pare

că s-a-mpietrit!
dar şi piatra-i din iubit.
–––––
Tot,

de Dumnezeu, lăsată,
tot un foc e şi în piatră!

_______________

ZVON DE IARNA

S-a-ntristat deodată, toamna. Şuiera vântul prin crengi
Spulberând la întâmplare toate frunzele slăbite.
S-a ascuns deodată, prinţul, după nori şi a lăsat-o
Vântului, s-o ameţească în tristeţi învârtejite.
–––––
S-a zvonit că mâine-n zori, sora-şi cheamă-n ajutor
Ca să-şi cearnă fulguirea în covor după covor.
Simt că peste-acestea toate: vară, toamnă, primăvară,
Soarele, din raza-i sfântă, doar dreptate va împarte
–––––
Dându-i iernii cât doreşte, primăverii ce-a visat,
Verii, dragostea lui toată, toamnei, rodul cel bogat!
____________
FLACARA TREMURANDA

Privesc în adâncul luminii din şemineu.

Ceaiul s-a răcit. Gândurile m-au purtat departe…

Mireasma mentei răzbate în încăpere.

Privesc fascinată, flacăra tremurândă

Ca dragostea mea, pentru tine!

____________

NOAPTE DE IARNA

Afară, în albul zăpezii,

Se cern vise mari din înalt

Şi parcă te simt mai aproape

Iar dorul se vrea alinat.

–––––

O vrajă e totul în jur

Şi iarna la foc mi-o petrec

Când stelele nopţii devin

Minuni pentru clipe ce trec…

–––––

E sfântă această pace!

Copiii mi se odihnesc.

Mă rog, cu smerenie, Doamne,

Ai grijă de cei, ce-i iubesc!

___________

TABLOU DE TOAMNA

S-a stârnit afară vântul
şi am căutat cuvântul
printre ramuri scrijelite
şi frunze îngălbenite.
–––––
S-a stârnit apoi o ploaie,
păsările alungând
de pe ramul ce se-ndoaie
cu tristeţe la pământ.
–––––
Printre picurii de ploaie
care repezi se abat
toamna-mi pare-o ghionoaie
alungată din palat.
–––––
Răzvrătită şi geloasă
tună, fulgeră de zor
pe o soră luminoasă
care doarme somn uşor.

____________

TAINA SFANTA A IUBIRII

Taina ta, taina mea,
taina noastră,
iubirea Lui ne-a înalţat
pe scara albastră.
Taina ta, taina mea,
taina vieţii
au cântat-o minunat,
poeţii
înălţând-o-n apogeu,
asceţii.
DAR din cer,
viu păstrată,
taina cea minunată
va-nflori vesel pământul
încă-odată şi-încă-odată…

____________

BINE AI VENIT!

Bună seara, glas de liră
Ce mă-ncânţi şi mă descânţi!
Din a nopţii feerie
Numai tu mă mai încânţi!
–––––
Tu îmi eşti acum colinda,
Darul inimii râvnit!
În parfum de levănţică
Şi de mirt, eu te-am primit!
–––––
Ţi-ntind galbena gutuie,
Te alint cu busuioc,
Dulce dar şi amăruie
Să-mi fii viaţă în noroc!
–––––
Mă-nsoţeşti, mă iei de mână
Şi îmi aperi al meu pas
Când, cu dulcea ta cântare,
Dar de suflet, mi-ai rămas!

_______________

PUTEREA CUVÂNTULUI SCRIS

Pe când, pe tăbliţă scriam,
Scrijelind, cu-n condei ascuţit
Mirată, îmi descopeream
Numele ce mi-l port smerit.
–––––
Bătrâna, ce mi-a pus în mâini,
Tăbliţa cu ramă de lemn
Mi-a dat toată dragostea sa
Şi cel mai cuminte îndemn.
–––––
Şi, parcă-mi dădea o icoană,
Un odor al său, mult iubit.
Mi-a rămas, în suflet, o mamă
Ce-o plânge azi, gândul cernit.
–––––
N-a prins, să vadă-n-sfârşit,
Din mâna ce-odată-a condus
Pe-o mică tăbliţă de scris:
Omagiul, din suflet adus.

_____________

RĂSCRUCEA

Viaţa ei -cărare lină, un fir de mătase fină,
Ghem de dor neînăsprit, pe pământ rostogolit.

–––––
Viaţa lui -drum însorit, venind dinspre răsărit,
Strălucind mereu în soare, plin de floare şi candoare!

–––––
La răscruce s-au găsit cărarea şi-un drum bătut.
Au tot stat şi s-au privit… Nemilos, timpu-a trecut

Ca şi soarele zorit, de nori grei, spre asfinţit.

____________

PE ALTARUL POEZIEI

Ai semănat cuvinte-flori,

Dumnezeiesc deschise-n zori

Şi-ndrăgostite doar de soare

Precum iubirea roditoare!

–––––

Din coşul inimii, fierbinte

Ai semănat mii de cuvinte!

Divine muzici împletind

Din lacrima pură de gând.

–––––

Preaplinul lor l-ai revărsat,

Peste un univers curat,

Peste un suflet de iubită

De seva lor, îndrăgostită!

–––––

La templu a venit sfioasă,

Aducând inima-i voioasă

Legată de-un cuvânt de jar,

Să ardă calm lângă altar.

IOANA VOICILĂ DOBRE

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou