~Marian Dragomir: „Momente“

MOMENTE
aerul trece prin mine

desparte carnea de vise
o mână dezmorțește somnul de cer

––––––

ne uităm în întuneric
plini de praf
înlănțuiți de fericirea delăsării

pare uşor să mori
te naşti din nou

____________

NEPUTINŢĂ

poţi să desenezi tânguirile
să damnezi uşa pământului
să arunci zarurile sufletului

––––––

poţi să te răzgândeşti

să regreţi insomniile
și cumpătul ierbii

––––––

poţi să ceri păduriii mâini dibace
să zdrobești zâmbetul
palmele să simtă întunericul

––––––
nu căuta ochii în agonie
acoperă sufletul cu răbdare
lasă-te să arzi

______________

NIMENI

fantâna nu mai respiră stihuri
în casă se prăbuşește focul

––––––
mortarul

scutul emoțiilor
cutremur de simțire
––––––

sub moloz
degetele tale

năruiesc emoții
viața digeră cuvinte
––––––

ce se petrece cu secundele
cocoțate sub hornuri
secundele au nevoie de ore
să ticăie vindecarea

––––––

nimeni nu mai respiră stihuri
în casa ta e iarnă

_____________

NEAJUNSURI

soarbem măcriş
huiduim fluturii
găleţile pline de spasme
deșert în  vorba noastră

 

zăngănim clopotele
cerul foşneaște

existența e cearşaful oboist

––––––

în urmă  – sunetul gândului smulse
se ridică din fluide nebănuite
intră în soare
desculţ de semene

––––––

soarbem măcriş
rugina curge din mâini
trecem cu lumânările din coaste
prin faţa creștetului

––––––

viața se închide în viață

______________

ASTĂZI

privirea  străfulgeră albul printr-o aripă mirată
soarele zămislește abatoare albastre
apune în așteptarea cerului

––––––

gândul e pielea  turnată perpetuu
peste venele uitate
în memoria sângelui

––––––

în apărarea ta

ai ziduri acasă

––––––

învăţă astăzi să respire în tine

____________

M-am îndrăgostit de sunetul aplauzelor. Aplauzele înseamnă fericire, laudă, respect, bucurie…. Când oamenii aplaudă, toți trăiesc aceeași emoție, se gândesc la același lucru.

Am înțeles de ce nu îmi place să port ochelari. Nu-i suport pentru ca mă împiedică să văd ce se poate vedea, îmi deformează realitatea, totul e privit în aparență.

Mi s-a făcut dor de prietena mea… marea, de scoică, prietena mării, de nisip, prietenul amândurora, de soarele la răsarit, care știu că mă așteaptă să mă surprindă.

Îmi doresc un tovarăș de călătorie: un fluturaș, un puf, o adiere, o rază de soare, o melodie, un zâmbet, o voce… care să mă poate înțelege și astepta.

_______________

TOAMNA ÎN GENE

văd în pe geam o frunză de piatră
verdele curge printre dorințe
––––––
toamna ascunsă pe sub poduri

curăță covorul de iarba din gene

––––––
capete de grâu pe câmpii

gură cu nori arămii

––––––

degradare

____________

TOAMNA ÎN ORAŞ

o  femeie vinde ilustrate cu mătănii
oraşul cu frunze înguste
cruci de minuni

plânsete ale vremii

pe altarul timpului

––––––
acasă

sub avele amoțite
adormim

râurile se îmbibă
în pupilele de sare

ale toamnei

____________

ASFINŢIT

am așternut covoare pe frunze
am descoperit sânul ierii
––––––
se deschide anotimpul

inspir furgere în gânduri
––––––
mă dedic asfințitului

____________

TÂRZIU

să gândești calea bocetului
să simți gura secundei
să fredonezi batjocora
să  plângi  moartea
totul este viață

––––––

să vorbești norilor
cu mirosul păpădiei
să zbori păsări

cu pana gliei
să topești munții

cu dezmierdarea zâmbetului

totul este melodie

––––––
e târziu

lasă genunchiul să pască rădăcinile

––––––

e târziu

lasă inima să alerge pe trup

––––––

iubești întunericul

____________

MEMORIE CU GENE

smulg o rană din râu
dureri între vorbe

azvârl pleoapele în ape

uitări și sânge în stihuri

––––––
decojesc bulbii gândirii
privirea se rotește între mine și tine

acopăr pielea cu țărmuri

trădez

––––––
adaugă o petală cu buze
să stăvilesc somnul

––––––

revin dintr-un felinar

șoapta amenință cu buciumul

adap aripile nectarifere

mâini luminate

vorbe îngânate

––––––

iubire

MARIAN DRAGOMIR

 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou