~Valentina Becart: „Bocetul din hume“

BOCETUL DIN HUME

Prin lanuri fremătând

de grâne,

cu greu…

ei îşi târau picioarele de lut.

n-aveau un nume

şi nici istorie de făurit.

**********

erau doar…

întâmplarea devenirii…

**********

Şi-n urma lor,

timpul se-nălţa – ca o floare rară –

unic parfum,

şi doar nostalgică amintire,

când rodul pârguit,

ca un clopot de seară

ademenea la cules

sânge netrudit…

**********

Şi-atunci a fost ales

cel ce va purta un nume:

„stăpân!”

peste răul istoric, peste bocetul

din hume…

**********

Şi timpul

n-a mai fost o – floare rară –

ci doar spinoasă amăgire,

cântec de-ntinare şi robie,

şi lanţuri

purtate cu statornicie…

**********

de cei ce-au devenit o „lume”,

o „lume”…

din ciclul (poeme becartiene)

29 martie 2010

_____________

AMURG GRĂBIT…

Şi trupul mi-am înfăşurat

în aşteptări

în frunze moarte

şi fluturi obosiţi

de zboruri

şi m-am rugat…

**********

Şi cerul l-am adus aproape

ţinându-l strâns

sub pleoape

şi sufletul supus s-a arcuit

ca un vis pe-o ramură

albastră

ce-o va purta un porumbel

spre Lumea Nouă…

**********

Şi-n braţe am adunat

iubiri pierdute

şi flori liliachii ne-dăruite

şi zbaterea cuvintelor

ce n-au putut să ardă

la vreme de ploi,

de vânturi…

**********

Şi-am aşteptat în cărare

să vii – amurg grăbit –

eliberându-mă

cu ultima suflare

de ruga stinsă

şi amintirea unui vis ce-a rătăcit

cătând

culoarea împăcării,

împăcării…

din ciclul (poeme becartiene)

VALENTINA BECART

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou