~Cristian Lisandru: „Nocturnă“

Strada lungă, pavată cu piatră cubică, era pustie. Felinarele de modă veche, încă demne sub vopseaua scorojită, ofereau privirii conuri de lumină difuză printre care puteai juca de-a baba-oarba cu întunericul mătăsos, prelins peste gardurile de lemn şi peste tufele strânse unele în altele sub răcoarea nopţii de octombrie.  Dând senzaţia că se află într-un echilibru precar, în vârful unui stâlp de telegraf al cărui lemn suferea vizibil din cauza unor crăpături în care timpul îşi înfipsese fără milă o daltă nevăzută, luna întregea aproape literar decorul nocturn, invitând un eventual trecător  plictisit la neaşteptate momente de reflecţie. O pisică de o culoare incertă  traversă strada cu un evident aer de superioritate felină  apoi, din două salturi, escaladă  un gard care încerca să reziste asediului unei plante agăţătoare insistente. Ajunsă  la înălţime, pisica întoarse capul preţ de câteva secunde şi îl fixă cu ochii fosforescenţi, mânată parcă  de o curiozitate căreia nu i se putuse împotrivi. Bărbatul îşi scoase mâinile din buzunare şi ridică gulerul impermeabilului. O pală de vânt trimise în aer frunzele uscate, adunate lângă  bordură şi, după ce oferi o ironică iluzie a unui zbor dezordonat de scurtă durată, le împrăştie cu nepăsare pe caldarâmul umed. De undeva, din spatele său, se auzi zgomotul produs de o portieră trântită, iar o pasăre plană impetuoasă  pe deasupra copacilor care-şi înfigeau crengile pe jumătate dezgolite de frunze în noaptea indiferentă.  Lovi cu vârful pantofului o piatră  şi privi amuzat cum se rostogoleşte ameţită de-a lungul trotuarului, peste dalele mari  dintre care se iţeau firişoare de iarbă ca nişte prizoniere decise să ducă la bun sfârşit o paradoxală şi nesfârşită  evadare. Preţ de câteva minute merse ascultându-şi paşii, lăsând gândurile să zburde nestingherite dintr-o parte în alta, într-un du-te-vino deloc obositor care avea menirea de a-i permite un scurt intermezzo cerebral. Puse o ţigară între buze, însă  n-o aprinse, în pofida faptului că degetul mare al mâinii drepte rotea deja piatra brichetei, iar el trăia acea bucurie nedisimulată  a fumătorului înrăit care anticipează savoarea primului fum tras în piept. Strânse filtrul cu dinţii în timp ce trecu pe lângă  o cabină telefonică ale cărei geamuri fuseseră transformate, de-a lungul timpului, într-o adevărată frescă modernă  a anunţurilor de tot felul. Receptorul era scos din furcă, iar bărbatul îl apucă şi îl repuse la locul său. Nu încercă  să-şi explice gestul, ar fi putut foarte bine să treacă mai departe fără să dea dovadă de o astfel de implicare civică, dar imaginea acelui receptor spânzurat îi zgâriase retina şi acţionase sub imboldul unui impuls de moment. Mută ţigara în celălalt colţ al buzelor şi abia acum îşi spuse în gând „gata, domnule, ai amânat destul  momentul, poţi să o aprinzi, ce dracu` te fandoseşti atât?” Flacăra brichetei aruncă o lumină palidă peste obrajii nebărbieriţi. Îşi continuă drumul, pufăind, cu mâinile în buzunarele impermeabilului, lăsându-şi privirile să alunece leneşe peste zidurile caselor scufundate în întuneric. La jumătatea străzii se intersectă cu un individ care mergea clătinat, sprijinindu-se din când în când de gard pentru a-şi controla traiectoria. Se trase într-o parte, cu gând să-i facă loc, dar fu interpelat aproape instantaneu:

  • Meştere, n-ai o ţigară?

Omul mirosea a alcool  şi era deschis până la piept la cămaşa peste care aruncase un sacou cadrilat. Colţul din dreapta al gulerului cămăşii stătea tolănit peste haină, în vreme ce colţul stâng dădea senzaţia că doreşte să se ascundă  cât mai repede sub rever. Scoase o ţigară din pachet şi i-o întinse. Îi arătă bricheta, întrebându-l din priviri dacă  nu doreşte şi un foc. Celălalt dădu din cap afirmativ.

  • Bre, eşti un domn. Mai rar ca matale, zău aşa!

Se chinui să se menţină drept în vreme ce încerca să  nimerească flacăra brichetei. După ce reuşi, îl privi în ochi, satisfăcut.

  • Eu vin de la cârciumă, a fost paranghelie. Da` s-a terminat.

Plescăi din buze şi se rezemă de gard. Se scărpină după ceafă, apoi îşi continuă ideea:

  • Aş mai fi băut, da ` nu m-au lăsat ospătarii, cică e ora închiderii. Pe dracu`.  Nu-mi mai dai o ţigară? Să-ţi dea Dumnezeu sănătate şi dacă-mi dai şi dacă nu-mi dai, ete aşa!

Îi oferi două ţigări şi-i întoarse spatele. După câţiva metri auzi din nou vocea gâjîită:

  • Mă cheamă Radu, ca pe ăla din cântec, Radu mamii, Radule, nu se poate să nu-l ştii! Haiducul Radu, care bea şi chefuia… Te salut şi te respect! Potera mamii lor, că m-au dat afară din cârciumă!

Nu întoarse capul. Ridică doar o mână în aer, în semn de salut, apoi îşi continuă drumul. Lătră un câine în spatele său, dintr-o curte, iar vocea beţivului sfâşie penumbra ca o gheară:

  • Marş de-aici, potaie, eu sunt Radu mamii! Marş!

Surâse.  Şi se întrebă dacă legendarul haiduc Radu ar fi zâmbit la rândul său în cazul în care l-ar fi întâlnit pe acel petrecăreţ simpatic care sfida răcoarea nopţii prin cămaşa descheiată la trei nasturi. Nu-s muiereeeee cu năframăăăă să mă dau de bună seamăăăăă… Vocea beţivului dat afară din cârciumă de ospătari obosiţi tulbură liniştea străzii încă o dată, apoi se pierdu în întuneric împreună cu posesorul ei, urmată de o tuse straşnică.

Câinele începu să urle încetişor,  un bocet canin prelung şi neînţeles, ca şi cum ar fi deplâns astfel soarta ingrată a omului care urma să ajungă acasă pe trei cărări, la ore mari, cu mintea tulburată şi cu un chiştoc stins în colţul gurii…

CRISTIAN LISANDRU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou