~Cristian Lisandru: „Şoarecele“

Îl auzise cum ronţăie imperturbabil cu o noapte în urmă. Încercase să adoarmă, trăsese pătura peste cap, pornise radioul… Degeaba. Ronţăitul era ca un sfredel care avansa încetul cu încetul în creier, provocându-i o stare de agitaţie care trimisese somnul la plimbare. Când sunetele obsedante încetaseră – şi şoarecii trebuie să doarmă, nu-i aşa? – ţipase ceasul sfâşietor. Ajunsese la birou cu ochii roşii, enervat de orice cuvânt şi orice gest al colegilor, ratase un proiect pe care ar fi trebuit să îl prezinte în şedinţă, apoi vărsase cafeaua de la automat pe pantaloni. Se împiedicase pe scări şi talpa pantofului se desprinsese. După terminarea programului, se duse în piaţă şi cumpără o cursă. Acum pândea. Aşezase caşcaval pe bucata de lemn, potrivise mecanismul ucigaş şi îşi frecase satisfăcut palmele. Acum să te văd, pe unde mai scoţi cămaşa? Vrei război, o să ai război! Numai că războiul va fi unul instantaneu. Apoi voi recupera orele de somn pierdute din cauza ta. Bestie! Privi ceasul. Jumătate din noapte se dusese. Iar fac noapte albă, dar merită efortul… Stătea lungit în pat, cu pătura trasă peste el. Doar ochii i se vedeau, strălucind în întuneric. Apoi îl simţi. Aha, vine, îi e foame… Vino, drăguţule, vino… Zgomotul unor gheruţe îl făcu să mijească ochii. E momentul… Parcurgea o stare vecină cu excitarea şi îşi spuse asta ar trebui să simtă un vănător atunci când intuieşte că vânatul va intra în bătaia puştii… Şoricelul înaintă către mijlocul încăperii, deplasându-se în două labe. Avea pantaloni scurţi şi un tricou fără mâneci. Nu, imposibil, m-a furat somnul, oboseala e de vină, visez şoareci bipezi, echipaţi sport ca şi cum s-ar pregăti să facă jogging… Îi mai lipsesc adidaşii şi căştile din urechi… Coada lungă i se mişca dintr-o parte înalta, iar ochişorii ca două mărgele negre îl fixează preţ de câteva secunde. Apoi se aude vocea piţăgăiată. Chiar ai luat-o razna?! Care-i problema cu tine, omule? Cursa fu împinsă într-o parte cu una dintre lăbuţe. Oamenii… Dezamăgitori, ca de fiecare dată… Mă conving pe zi ce trece de acest adevăr elementar. Aveam pretenţii. Chiar mari. Până şi felinele alea pline de purici au mai mult creier, spre deosebire de voi. Nu răspunzi? Aştept explicaţii, mister! Încercă să articuleze câteva cuvinte, dar nu reuşi. Cerul gurii i se uscase, limba părea umflată cu o pompă, avea o usturime sub pleoape, iar inima bubuia. Îi mai ţiuiau şi urechile, iar degetele de la picioare păreau prinse în gheaţă. Nu vorbeşti… Da, conform previziunilor… Luat la întrebări, un om are indecenţa de a lăsa liniştea să vorbească în locul lui. Nu-şi poate justifica gesturile criminale şi atunci cade în muţenie. Şoricelul se aşeză pe marginea cursei, picior peste picior. Scoase o pipă minusculă dintr-un buzunar al şortului, apoi o aprinse tacticos şi pufăi câteva secunde. Învăluit în rotocoalele albastre, părea doar o… părere, o apariţie fantasmagorică extrasă dintr-un vis prost. Se scărpină în cap, apoi îl ţintui din nou cu privirea. Şi zi-i aşa, vrei să declanşezi un conflict. Ai cumpărat şi cursă. Banal. Previzibil. Jignitor, aş putea spune… Duse încet mâna la ochi şi îi frecă pe rând. Doamne, sunt în pat, acoperit cu pătura, iar în faţa mea am un şoarece care stă lăbuţă peste lăbuţă, fumează pipă şi mă supune unui interogatoriu. Nu pot să mă ridic ca să-i dau un şut şi să-l lipesc de perete. Mai mult, mă simt prins cu musca pe căciulă, îmi simt vinovăţia pe umeri. Şoricelul desprinse cu grijă o bucăţică de caşcaval, gustă din ea, apoi o scuipă cât colo. Afumat, eram sigur, nasul meu nu mă înşeală niciodată, dar vroiam să am şi confirmarea papilelor gustative. Şi ieftin, pe deasupra… Aş fi apreciat măcar dorinţa de a pune la cale o crimă utilizând un produs de calitate. Jenant. Dar să trecem peste aceste amănunte nesemnificative, trebuie să sosească şi completul de judecată. Iar tu, stimabile, nedemn reprezentant al unei specii relativ interesantă, vei avea parte de un proces sumar. Îi veni să întrebe dacă Mickey Mouse şi Minnie fac parte din completul ăla afurisit, complet de judecată… şoricesc, dar se abţinu. În schimb spuse: Eu sunt proprietarul acestei casefenomenal, dau explicaţii unui şoarece! -, iar tu… Şoricelul pufni nemulţumit şi dădu dintr-o lăbuţă a lehamite. Pardon, dumneavoastră, domnule şoarece, sunteţi ceea ce aş putea să numesc fără teama de a greşi un intrus. Mi-aţi încălcat proprietatea. Nu aveţi nici măcar sensibilitatea de a păstra liniştea, mai ales pe timpul nopţii, atunci când oamenii au nevoie de odihnă. Musafirul nocturn se ridică din nou şi începu să se învârtească în jurul cursei, cu labele la spate. Ţinea pipa între dinţi şi pufăia din ea de fiecare dată când ajungea la un colţ. Proprietar? Aveţi şi tupeu, ceea ce nici nu mă miră, am studiat îndelungat această rasă. Tupeu, ipocrizie, violenţă, predispoziţie pentru autodistrugere… Fobii diverse, inexplicabile, frustrări permanente, adaptare artificială la mediu… Pe când noi… Mi-ar lua prea mult timp să-ţi explic. În lumea mea, certificatul dumneavoastră de proprietar nu valorează nici două parale. Politeţea mă împiedică să spun ce aş face cu  acel certificat… Îndreptă pipa către el. Aveţi 24 de ore să părăsiţi acest imobil, altfel voi lua toate măsurile care se impun. De fapt, ordinul de evacuare este deja semnat. Apăru – de unde, de nicăieri? – o masă de prezidiu, acoperită cu pânză roşie. Pe cele şase scaune se aşezară şoareci în robe, iar unul dintre ei lovi cu un ciocănel într-o bucată de lemn. Având în vedere datele prezentate, după studierea dosarului am ajuns la următorul verdict. Acuzatul trebuie să elibereze locuinţa în termen de 24 de ore. În caz contrar, el va fi condamnat la moarte şi executat. Sentinţa este definitivă şi irevocabilă. Completul de judecată se retrase, iar masa de prezidiu dispăru. Şoricelul în tricou scutură pipa – scutură pipa pe covorul meu, ca şi cum ar fi covorul lui… – apoi intră sub bibliotecă fără să mai privească înapoi. Îi auzi râsul, preţ de câteva secunde. Un şoarece râde? Dar poate exista un şoarece judecător? Bine că nu aveau şi şoricuţă care să stenodactilografieze… Ha, ha! Se ridică din pat, aprinse lumina şi se duse în bucătărie. Bău pe nerăsuflate o bere, apoi îşi turnă încă un pahar, din a doua sticlă… Azi umplu casa de curse…

Apelul de urgenţă fu înregistrat peste două nopţi,  la ora 01.07 pm. Ajunşi la faţa locului, poliţiştii au descoperit cadavrul unui bărbat de aproximativ 30 de ani, cu o expresie de mirare absolută întipărită  pe chip. Asezonată cu o posibilă grimasă care trăda frica teribilă. Medicul legist, după un control de rutină, stabili că a fost vorba despre un infarct. Detectivii plictisiţi, nedescoperind urmele vreunei… lupte, au concluzionat că individul eracu siguranţă deranjat la mansardă din moment ce ţipase în telefon că trupele regulate ale Armatei de Eliberare a Şoarecilor de sub Dominaţia Umană au declanşat asaltul final, iar lui i s-a terminat muniţia. Cum nu avea rude, casa ipotecată fu preluată de bancă şi vândută unui cuplu de tineri căsătoriţi. Erau încântaţi. Ceea ce îi mai deranja, dar numai uneori, era un ronţăit nocturn care le strica somnul. Aşa că bărbatul trecu în drum spre casă pe la piaţă şi cumpără o cursă
CRISTIAN LISANDRU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou