~George Călin: „Aripi de fluturi“

Fluturi albi colindă spasmodic prin visele mele, odihnindu-se din când în când îmbătaţi de zbor!

Neliniştea fluturilor albi mă alungă între şoldurile unduitoare şi pătate de patimi ale unei femei, întregite din frunzele îngălbenite ale toamnei…, sunt un pumn de nisip fluturat în vânt…, mă întrec în zbor cu fluturii îndoliaţi, îndepărtându-mă de Viaţă.

În venele mele de nisip umed se nasc fiori, pustiindu-mă, încrustându-mi aripi în adâncuri de ape, cotropind teritorii necunoscute…

E un Blestem…, e o bucurie de a avea aripi, precum fluturii albi?!

Aripile fluturilor dansează în apa somnului meu, mângâindu-mi visele, urcându-mi sufletul pe colinele singurătăţii…

Fluturi şi Om ne revărsăm în foc, destrămând Blestemul, înmugurind bucuria clipei, înnobilând zborul…>>>>