Elena Stan: „Leneşa“

Într-un sat binecuvântat de Dumnezeu locuia o familie de oameni săraci şi leneşi. Casa o moşteniseră din moşi strămoşi, avea peste o sută de ani şi era printre cele mai mici din câte s-au văzut vreodată! Cinci suflete trăiau în aceeaşi cameră, dormind în două paturi de lemn. Luau cina la o masă mică, hainele şi le agăţau în cuiele bătute în perete, iar singura mobilă din odaie era o sobă cu plită. Pe jos călcau pe pământul gol. În spate aveau o cămară, în care depozitau vasele, căci de provizii, nu putea fi vorba! Locuinţa era aşezată pe un deal, deasupra drumului. Traversai strada şi dădeai de râul care curgea neobosit tocmai din munte. Pe malul celălalt, pădurile se întindeau din belşug, iar pajiştile erau imense. Prin hărnicie, toţi săracii îşi procurau hrana cu efort. Bătrânele creşteau capre cu lapte, iar când le duceau la păscut se întorceau cu măcriş, păpădie şi bănişor, din care făceau salată. Vara conservau ciuperci, adunau plante medicinale, făceau dulceaţă din fructe de pădure. >>>>