Anca Negru: „Îngerul“

Le văd chipurile, dar nu îi recunosc. Le văd ochii, îi privesc îndelung în ei, dar nu îi recunosc. Le simt mirosul de stârv şi pucioasă şi simt că se apropie ca să înjunghie Dumnezeirea din Om. Îmi doresc un înger, un înger diafan şi puternic, orbitor în tărie şi în rugă, strălucitor şi aprig în lupta cu demonii, demonii mei. Albul revigorant şi viu de Suflet divin înflorind pur în candelabre de lumină. O rază dalbă, transfigurată în miliarde de licurici, în tonuri de căldură armonioasă şi translucidă. O speranţă cu nimb de sfinţenie în viforuri şi-n crivăţ, un far în furtună, iubire celestă şi omniprezentă pe câmpii şi în munţi de nobleţe umană. Contururi imateriale se îmbină într-un suspin de dor de omenie, aş vrea să mă pot ruga cu toată fiinţa mea pentru o tuşă de culoare angelică, să simt privirea aspră, dar mângâietoare de gardian de spirite şi paznic de suflete. Cum să îmi trimită mie o suavă dantelă de bine, un scut dârz de văzduhuri? În cioburi mi-e inima, sticla în nisip se preschimbă şi cade pe maluri udate de ape. E dus şi purtat de vânt sufletul meu, spiritul luptă o bătălie ce o va pierde, plin de temeri şi tumefiat de vânătăile coşmarurilor, se divide în cristale de gânduri şi oftate de cuvinte. >>>>