Anca Negru: „Binecuvântare“

Brâu de cleştar, acoperă-ne cu mila ta care cade peste noi ca ploaia în vreme de secetă aspră, revino printre noi şi uimeşte-ne cu dorinţa ta de Înalt,cu nedumerirea ta de Profund, cu mirarea ta neîntreruptă de Înalt şi Profund, adâncime neîngrădită şi neostoită de mister şi taină de neînlăturat, tridimensional creată cu zbuciumul unui Fluture, cu apetenţa pentru joacă a unui copil, cu milostenia în credinţă a unui nebun în puterea şi omniscienţa Credo-ului. Iubeşte cu dragul şi imanenţa unui Înger contopit cu Universul în Locuri de lumină lăuntrică, iubeşte serafimic şi cu greutatea de nemaiîntâlnit a lui în toată plenitudinea fiinţării tale, iubeşte întreit ca aurul cel înmiresmat al Cunoaşterii Divine, iubeşte tenace cu constanţa şi eficienţa unei albine robotind întruna pentru binele comun, sacrificându-se în lupta şi vijelia pentru Celălalt, continuu vorbind cu sine însăşi despre matca în care va veni, va reveni şi se va întoarce, iubeşte ca floarea de liliac însorită şi înrourată de căldură angelică emanând parfumuri şi izuri de contemplaţie, de supunere şi obedienţă, de extaz şi libertate. >>>>