Elena Stan: „Ioana din Anini“

Aerul este irespirabil. Femeia-copil, semi constientă zace pe pat. Alături stă găleata vârfuită cu fecale. Pe perna soioasă se răsfiră părul alb în care a pus mâinile murdare de excremente. Pe masa, un rest de pâine uscată si verde de atâta mucegai. Casa este golită de toate lucrurile utile, pentru că femeia plătită să aibă grijă de ei, pleacă mereu cu sacosele vârfuite, în curând nu vor mai avea nici clante la usă. Cu toate acestea, Aurică, cu buba sa imensă care-i devorează nasul si cu mintile rătăcite vine mereu cu saci negri, plini strânsi de prin gunoaie. Aduce pampersi folositi, săculete cu mizerie de câine, cartoane si sticle goale.

De – afară aninii, nucii si alunii se uită pe fereastră cu îngrijorare si milă. Când se stârneste vântul, gârla scoate sunete sinistre, iar dinspre păduri se aud sălbăticiunile. >>>>