~Anca Negru: Artur Silvestri şi spiritul cercetării în „Istoria apocrifă a literaturilor“

Artur Silvestri creionează în eseul „Istoria apocrifă a literaturilor“ un ideal de spirit al cercetării literare, o schiţă nuanţată subtil, dar şi vehement a „stratului apocrif“ existent în literatura universală, ca şi în cea autohtonă.

Artur Silvestri suprapune cu acuitate idealul istoric tacitian, „sine ira et studio“, cercetării literare. Există, în perspectiva scriitorului, o cerinţă universală şi absolută de obiectivitate în studiul literar, o absenţă intenţionată şi asumată, în mod ideal şi ideatic, pentru critici, a arbitrarului, a „comerţului“ sau „negoţului de indulgenţe“, o căutare şi o analiză profundă universalizantă a tendinţelor, curentelor, autorilor individuali. (p.38 „Lipsesc voci, cărţi, nume şi şcoli, direcţii şi tendinţe, ori, când acestea apar au loc mărunt şi simplă menţiune nesemnificativă. Procesul însuşi de recapitulare de fenomen istoric pare a porni, astfel, de la o reducere voluntară de material practicând selecţii care – în loc să aibă în vedere desfăşurări complexe – tind către versiunea elementară şi la rezumatul ‚firului roşu’ sau al ‚cursului scurt’ de uz ideologic“.)

Artur Silvestri critică „atitudinea comună“ de reducere arbitrară realizată de istoriile şi sintezele literare curente, o lipsă de raţional şi luciditate în cercetarea de acest tip, un puternic „comerţ cu nume“ (p.39 „’comerţul cu nume’ se observă în proporţii diverse mai la tot pasul şi în toate chipurile de exprimare artistică umană“.)

Soluţia scriitorului este o revenire la surse, la izvoare, o documentare exhaustivă, un plus de obiectivitate, o luptă pentru a nu pierde sau uita valorile ascunse ale literaturii, o cercetare atentă şi sagace a vechiului în toate nuanţele şi variantele sale pentru o mai sigură, semnificativă şi esenţială înţelegere a noului sau pentru o reinvestire a lui cu sensuri inedite sau arhetipale (p.40 „Vechiul rămâne izolat şi înmormântat de fapt inactiv şi, până la urmă, privat de capacităţile încă vii de a crea descendenţă. Tot ce se poate realiza se înfăptuieşte numai cu reazem moral şi din idealism genuin“.)

Autorul pledează pentru „acţiune radicală“, revenirea la surse cu tenacitate şi privirea mereu îndreptată spre valori adesea pierdute, spre meditaţie şi lectură asidue, doar astfel se va putea reuşi în a reda ansamblul sau, mai degrabă, „tabloul“ universalizant al scriiturii şi scriitorilor fără prejudecată, în deplină obiectivitate.

Scriitorul conchide că tocmai acest demers cu toate eforturile mai înainte menţionate reprezintă unica soluţie pentru aprofundarea exprimării subiective a autorilor particulari şi a contribuţiilor lor individuale (p.40 „În evoluţia lor organică, singura posibilă în absolut, abia aceasta este soluţia în a afla adevărata libertate ce îngăduie exprimarea persoanei irepetabile şi a urmei trecerii ei pe Pământ“.).

ANCA NEGRU