~Daniela Voiculescu: Poeme în proză

PLAYMATE

aş putea spune că te-am aşteptat ca pe o lumină, că fiecare vis mi s-a părut prea real…şi aş începe să zbor ca tăcerea unui condor, în cercuri ample, în culori senine, călătoare… doar vorbind despre iubirea pe care ţi-o port!

nu mă cunoşti, tu doar mă compari… dar eu te duc în sângele meu şi aştept să te coci, ca gutuile, şi să mă sorbi în cel mai pufos galben! şi vântul să sufle… să ne spulbere puţin, doar puţin, ca să ne dăm seama că totul e un joc!

21 iulie 2008, 21:43
_____________

BOTTLENECK

ce preţ trebuie să plătim în viaţă… cum ne minţim… doar lacrimile pe care le varsă ochiul sufletului, ştiu! ce sfâşietor, ce alergare fără rost! şi aripile ni se smolesc, uită să zboare, ne încolţesc în friguri, în blesteme… cum să mai scapi, cum să te mai regăseşti? prin ce minune? şi te întrebi, şi te întrebi, şi te întrebi… rămâi să numeri întrebările, rămâi în aşteptare, visând iubirea cea adevărată, chiar dacă e departe!

24 iulie 2008, 03:27
_____________

INIMA DE PIATRĂ

de câte ori am auzit… calmantul universal – timpul! şi am zâmbit lung… până am ajuns la tine! urmărindu-ţi mişcările, clepsidrele vechi ale ochilor… nerostirea care scrie jurnalul omului pierdut în diapozitivele filozofice…

28 iulie 2008, 12:25
_____________

BIBLIOTECA MAGULUI

bere cu aromă de lămâie. vis cu aromă de lămâie. vrei să-l uiţi şi nu poţi… te ameţeşte ca un scris chinezesc, te tulbură! şi-n fiecare noapte… ar trebui să ghiceşti stelele dintr-un pahar cu lapte! şi să accepţi prima şi ultima culoare…

2 august 2008, 23:53
_____________

O ALEE DIN ATENA

de câte ori trebuie să mai pierd? iubitule, de câte ori trebuie să te mai strig? cum să-mi mai păcălesc nopţile sfioase, care cresc o lună plină? cum să-mi mai mângâi răspunsurile, care ştiu că moare iubirea? mă fac toamnă şi nu ştiu cine mă va mai recunoaşte printre atâtea frunze galbene, de dor… cum să fac, să te mai aştept, iubire veche?

15 august 2008, 00:08
_____________

DORA

te iubesc… dar altfel… ca o toamnă înţeleaptă… pierzându-te! ştiind că moartea ta este scrisă de alte legi… eu nu pot fi a nimănui! sunt anotimpul care şuieră şi aleargă cu nostalgiile. ajung mereu la o casă rotundă. acolo stă bătrânul cu pleată şi barbă albă. noi avem suflete de copii. plângem şi râdem. ne mângâiem din priviri. şi magia asta vine dintr-un drum care iubeşte… dar altfel…

ai să mă găseşti la o masă din lemn, ce poartă patina timpului, o candelă mov şi flori de liliac… ai să mă găseşti printre versuri, cu ochii după soare, floare de cicoare… ai să mă găseşti printre cântece, cu busuioc în păr… ai să mă găseşti pe coperta unei cărţi, cu inima… o frunză ruginie, fluture de vis într-o casă rotundă, doinind: „spune, spune, pui de cuc…/ spune, unde să mă duc?”.

23 septembrie 2008, 14:41

DANIELA VOICULESCU

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s

  • REFERINŢE / click pentru tema preferată

  • Serie noua, an VI, nr. 9 / 2011 o sumar

  • RSS Revista literara TANARUL SCRIITOR

    • A apărut o eroare; probabil fluxul nu funcționează. Încearcă din nou mai târziu.
  • Octombrie 2017
    L M M M V S D
    « Noi    
     1
    2345678
    9101112131415
    16171819202122
    23242526272829
    3031  
  • ARHIVA/NUMERE ANTERIOARE

  • Panou