~Ana-Mihaela Nuţă: „Confesiuni de Crăciun“

Voi sparge clepsidra, voi număra fără grabă clipele rămase pînă la miezul nopţii şi alinînd în palme timpul voi încerca să silabisesc lumina. E tîrziu, deloc întuneric în negrul cerului, e doar o nemărginire ce cuprinde gîndul. Un spectru mare de culori proiectează în noapte ecouri abisale şi reuşesc să cuprind Crăciunul în valuri de priviri. În văzduh se naşte căldura firescului. Absorbind credinţa ţesută în spaţiu, lumina îşi răsfrînge derivatele primare  în geamul încrustat de frig iar pe clapele raţiunii, vibrează un sentiment cronic. Senzaţia că miracolul va cuprinde în braţe pămîntul în seara aceasta, se accentuează. Deşi situaţiile stîngace din ultimele săptămîni mi-au cam zguduit liniştea, acum regăsesc în globurile pomului de Crăciun, un calm căruia îi simţeam lipsa.

O confesiune sfioasă, încearcă să răsune în cuvintele tipărite cu grijă. Pentru prima dată voi decupa din stele un „iubesc” rătăcit în noţiuni banale, simţit, trait şi respirat acest „iubesc” se cere şlefuit şi curăţat de colecţia firelor de praf, nu ţi-l voi dărui anul ăsta şi nici nu cred că o voi face vreodată, am să-l păstrez cu grijă ca peste ani să-mi aduc aminte de ochii tăi scăldaţi în „de ce-uri”. Simt că iubesc, întotdeauna am păstrat într-un ungheraş al sufletului puţină dragoste. Iubesc Crăciunul, nu dooar frumoasele tradiţii ce unesc famila, ci iubesc magia concentrată în acest cuvînt. Luminiţele rupte din curcubeul sărbătorii au puterea să-mi facă sufletul să zîmbească, iar colindele ce răsună cu sfinţenie cultivă în oameni speranţa. E uimitor să citeşti pe chipul celor micuţi atîta inocenţă, atîta încredere şi răbdare. Credinţa se aprinde în lumînări şi putem surprinde îngeraşi culegînd din văzduh dorinţe. Să ştii că iubesc Crăciunul fiindă îmi aduce aminte de tine, am să rog Moşul anul ăsta să-ţi aducă un ciob din fericirea mea, vreau să fii fericit, să visezi, să zîmbeşti, să iubeşti… Acum iubesc mai mult ca niciodată cuvîntul, iubesc să-l caut în dicţionarele netipărite de raţiune, şi mai apoi să-l găsesc arhiplin de emoţii, să mi se potrivescă după nuanţa gîndurilor, după parfumul amintirilor, şi mai apoi să-i gasesc perechea potrivită pentru a transpune cu exactitate fragmentele lăuntrice. Iubesc cuvîntul, fiindcă mă leagă de tine în această seară de Crăciun, doar prin el îţi mai simt respiraţia grăbită, prin cuvînt percep dublul sens al gîndurilor tale.

Se numără ultimele clipe, se aprinde candela şi se topesc toate gîndurile din urmă, fiindcă e noaptea de Crăciun, o noapte în care putem visa imposibilul, îl putem chiar atinge. O partitură uitată în freamătul inimii îşi deschide sunetele în colindele serii, şi se lungesc sfidătoare, amintirile  Crăciunului trecut…

ANA-MIHAELA NUŢĂ