~Emil Bucureşteanu: Cronica la „Replay la viaţă – jurnal de dimineaţă“ de Ana Maria Balaş, Ed. Lumen, Iaşi, 2008

Încep această însemnare cu o mărturisire.  Autoarea, Ana-Maria Bălaş, îmi este nepoată. O nepoată de un fel deosebit. Mama ei, Maria Rotaru pe numele de la părinţi, mi-a fost elevă, i-am fost diriginte iar ea, Ana-Maria, a fost eleva aceluiaşi liceu la care eu am fost profesor timp de peste treizeci de ani. Când mi-a dat cartea Replay la viaţă, desigur că am avut satisfacţii în plus faţă de primirea unei cărţi de la un alt autor. M-am angajat  să-i fac o prezentare. Abia când m-am  apucat de scris mi-am dat seama de travaliul ce mi l-am impus. Responsabilitatea este cu atât mai mare cu cât persoana este cunoscută iar rabatul era cu desăvârşire exclus.

Ana Maria Bălaş este studentă, ceea ce înseamnă că a trecut pragul în camera maturităţii. Adolescenţa cu anii ei irepetabili nu a părăsit-o, însă. Prima ei carte în cele 60 de pagini  cât cuprinde are ca personaj principal pe autoare, un  erou tipic pentru prezentul actual, aflat în faţa marilor probleme al vieţii. Ana-Maria Bălaş este şi adolescentă, o elevă de liceu, cu inocenţa specifică acestui statut existenţial, dar şi tânără, studentă, ajunsă la conştiinţa de sine, privind cu seriozitate problemele vieţii. Autoarea ne deschide drumul spre modul ei de gândire prin mottoul ce îl plasează la începutul cărţii, un citat din Octavian Goga,  ca o cheie cu care să-i deschidem uşile sufletului.

De multe ori, privind în sufletul meu, mi se pare că stau în faţa unei case cu obloanele trase şi cu uşile închise. O mână necunoscută a scris pe o hârtie, în colţ, la poartă „Plecat fără adresă!”

Cartea este o casă, dar n-are obloanele trase, nici poarta închisă, putem intra în ea, ba mai mult, suntem invitaţi să o vizităm, să cunoaştem sufletul proprietarei. Pe uşa de la intrare stă bătut în cuie Certificatul de naştere:

Azi am ucis soarele, nu m-am bucurat de mângâierile lui.

……………………………………………………

Azi…Am ucis! N-am ştiut să trăiesc”.

Apoi, ni se dezvăluie un suflet la 20 de ani. Nu totdeauna, spune ea prin gura lui Achile Chavee, trebuie să întoarcem pagina, uneori trebuie să o rupem!

De ce să o rupem? Răspuns, răspunsuri la întrebare găsim pe pereţii căsuţei, prin toate colţurile acesteia. Aducându-şi aminte de o obişnuinţă din copilărie, când culegea vişine dintr-un pom aflat în cimitirul din satul bunicii ne spune că Dacă ar fi să compar cimitirul cu crucile ce păreau a fi suflete ninse, încovoiate de ani şi de ploi, cu oraşul de provincie de azi, mi se pare că oraşului iar veni mai bine numele de cimitir, căci am uitat cum e să trăim, am uitat cum e să iubim, am uitat cum e să privim…”

Replay la viaţă are ca subtitlu sintagma Jurnal de dimineaţă, justificat prin faptul că cele nouă capitole cuprind tot atâtea proze scurte care încep dimineaţa, dar se continuă peste zi şi chiar noaptea.

Ziua bună se cunoaşte de dimineaţă , spune românul. Eu aş zice că şi zilele rele se cunosc de dimineaţă Ana-Maria Bălaş este înclinată să vadă în cenuşiu zilele încă de dimineaţă chiar dacă este soare, sunt o sumedenie de culori.

O dimineaţă de mai… o altă zi cenuşie cu soare şi nori, cu zeci de culori, o zi ca toate altele…Altele au fost, sunt intrarea în scara de bloc cu mirosuri de tocăniţă şi sarmale[…] cu izuri de parfum ieftin cumpărat de la bazaruri pline de kitch-uri, parfumuri de morţi dezgropaţi ce-ţi irită mucoasa nazală şi te fac să te gândeşti pentru o clipă la soarta-ţi mizerabilă”

Altă dată a pătruns în bucătăria de acasă cu aburi de ciorbă de vită sau se trezeşte cu chef nebun de colindat oraşul, străzile înţesate de paşi dezorientaţi, de mâini inconştiente şi gânduri stropite din grabă la rădăcina vreunui nuc sau castan bătrân.

Pentru a încheia capitolul viziunii existenţiale a replay-ului, la pagina 18 îşi aminteşte: Când aveam vreo 6 ani, obişnuiam să cred că viaţa reală e ca şi povestea lui Făt Frumos, în care totul se termină cu bine. Acum mi-am dat seama că nu e decât un război pentru supravieţuire. Dar, parcă timpul care trece, neoprit de nimeni, adânceşte mocirla şi mă tem că nu ştiu să înot.

Replay –iul este o reluare a unei secvenţe dintr-un fenomen, pentru a-l revedea, pentru a-l cunoaşte mai bine .Cu regret, viaţa nu poate fi reluată decât virtual.Ce a fost a fost, nu mai poate fi, nu se poate reproduce. Panta rei, spunea Thales. Râul este acelaşi dar mereu este altul. A-M. B. ştie şi spune acest lucru., dar ea totuşi crede într-un replay, developat în capitolul VI.

Speram să regăsesc în acea zi o clipă de răgaz, în care totul să redevină… în care pasărea îşi ridică privirea spre orizonturi, mâna strânge puternic degetele, ochii scapă pe sub pleoape lacrimi decolorate de sentiment iar cerul îşi varsă ploile, plângându-şi morţii scăpaţi printre gratii…

* * *

Cartea este structurată pe nouă capitole de la 0 la 8, fiecare capitol reprezentând ceva distinct şi toate formând un tot unitar, formând un jurnal de dimineaţă, nu un jurnal intim pentru a fi citit în serile amintirilor, ci un jurnal adresat oamenilor pentru a fi citit.

Primul capitol, capitolul 0 este singurul care are un titlu, Certificat de naştere. Este certificatul de naştere al ideilor care urmează şi cuprinde în sine o mare recunoaştere: Azi, N-am ştiut să trăiesc, fiindcă în acel azi, Ana-Maria a ucis soarele, a ucis păsările, a ucis orele, …a ucis. Este ceva trist, ceva cenuşiu, ceva bacovian , dar, după cum vom vedea, cel puţin în carte, Ana-Maria ştie, are încredere că soarele va reieşi, îşi va recăpăta strălucirea şi rolul lui de dătător de viaţă

Capitolul 0 este proză, dar şi mai mult: poezie în proză. Dacă vom citi Replay la viaţă vom întâlni multe alte poezii, cartea musteşte de metafore, de fragmente pline de poezie:[…]Şi odată cu el, vibram şi eu, îmi dădea o vigoare nouă,stoarsă din orgasmul arcuşurilor, frecându-se de corzile viorilor… Sau […] era îmbrăcată cu triste scântei de amintirii ce-mi sfârtecau  durerile ţintuite în cuie pe un palimsest proaspăt vopsit în culori de vară…Sau:]…[în arcuşurile care repetau aceleaşi mişcări, prindeau din zbor aceleaşi tonuri şi semitonuri, se uneau undeva sus, în vârful unei piramide şi coborau la bază cu tot cu soare, cu tot cu nori…

Două sau trei capitole sunt dedicate iubirii, Nici nu se putea altfel. Tânărul cântă:Jocul şi înţelepciunea mea-i iubirea!”)Lucian Blaga) Iubirea la Ana-Maria este iubirea la Platon, iubirea care-l ridică pe om, îl face frumos, îl face erou.

După o vacanţă, o plimbare prin Herăstrău observă că totul s-a schimbat. Viaţa însăşi a dat un replay la viaţă.

…încearcă să uiţi

Nu te mai uita în oglindă…

Uită că te-ai născut!

Azi, vei învăţa

Să te naşti din nou…

Ce bine ar fi să ne naştem a doua oară! Autoarea crede că este posibil şi acest fenomen, crede în posibilitatea de a ieşi din labirint. Este reconfortantă o asemenea carte plină de gânduri dedicate libertăţii omului.

EMIL BUCUREŞTEANU