~Ana Maria Rau: Poezii

DE-AŞ FI
De-aş fi un petic din vechiul pământ,

Din drumu-mi opri-m-aş, o doină să-ţi cânt.

De-aş fi întinsul şi-albastrul senin,

Eterna mea viaţă aş vrea să-ţi închin.

De-aş fi munţii-nalţi şi codrul cel des,

Frunzişu-mi lăsa-l-aş, în cale să-ţi ies.

De-aş fi raza blândă şi caldă, de-aş fi…

M-aş rupe din soare, la tine-aş veni.

De-aş fi şi măiastra pasăre-n zbor,

Spre tine-aş pluti, să cânt mai cu dor,

La tine-aş veni cu tine să mor…

________________
NEÎMPLINIRE
De câte ori am încercat să te găsesc…

Un înger negru în ochi m-a privit.

De câte ori, spre tine am vrut să păşesc,

În ceaţă te-ai pierdut, lăsând în urmă-un suflet chinuit.

De câte ori spre universul tău aripele-am întins…

Un spin în inimă-am simţit şi tu te-ai stins.

De câte ori în vis, spre tine-am îndrăznit să zbor,

O noapte-adâncă-n mreaja sa m-a prins şi-am vrut să mor.

De câte ori cu sufletul eu te-am chemat,

De-atâtea ori m-ai ocolit şi m-ai uitat…

________________
ILUZII
Privirea ţi-e aţintită prin colţuri de odaie,

Alături plâng izvoare şi lacrimi curg şuvoaie.

Vântul te strigă-n zare, chemarea lui vuieşte,

Iar soarele se-ascunde şi cerul se-nroşeşte.

Iluzia Paradisului bătu în a ta poartă,

Un înger al uitării, pe tine-acum te iartă,

Cu aripile-i albe, el spaima ţi-amorţeşte,

O veşnică uitare suav îţi dăruieşte.

________________
PREA MULT
Atâta foamete de bunuri

Înneacă lumea în păcat,

O nouă pată peste timpul

De foc şi patimă-ncercat.

Atâta trudă într-o viaţă,

De bunuri să te înconjori,

Eşti doar un şubred fir de aţă,

Nimic nu iei de-o fi să mori.

Atâta ură-ntre popoare,

Pământu-n sânge a-mbibat,

În fiece secundă moare,

Copil, femeie, ori bărbat.

Atâta suferinţă poartă,

Omul în cuget şi simţiri,

Şi lacrimi nesecate pică,

Prin ploaia multor amintiri.

Atâta doliu-n astă lume,

Se nasc copii fără părinţi,

Povestea neagră, viaţa-şi spune,

Iar noi ne resemnăm cuminţi.

________________
SPERANŢĂ
E noapte afară şi luna e plină…

E stins focu-n vatră, nu-i nici o suflare,

Pustiu e întinsul şi-o tristă chemare

Suspină !

E-o noapte adâncă, trecută-n nefire…

E mut universul şi surdă tăcerea,

E sufletu-n ceaţă şi crudă durerea

Din vine !

E noaptea eternă, e noaptea cea moartă…

Şi inima-i piatră şi piatra e-n vine,

Iar cruda durere şi trista chemare, spre sine

Mă poartă !

Mă cheamă, mă-ndeamnă… e tot mai aproape

Abisul. În ochi îl privesc şi-n ochi mă priveşte

Şi ghiara şi-o-ntinde şi parcă doreşte-n

Adânc să mă-ngroape !

Când totu-i pierdut şi fără scăpare…

O rază de soare în minte-mi răsare,

Iar piatra se-nmoaie, durerea dispare,

Abisul se-nchide şi ghiara-i se zbate,

Acum se sfârşeşte, se pierde în noapte…

________________
ROBIA UNUI INTRUS
Aici, culori prea multe bat în gri

Şi corbi neobosiţi te înconjoară.

Acum, te descompui în mii,

Devi atroce fiară.

Un rânjet fals dintr-o perdea

Expui tu, lumii tale.

Eşti chip de ceară, eşti lumina

Ce pâlpâie a jale.

Aici, o scenă fără de actori

Trăind lipsiţi de suflet.

Iar tu, păleşti uşor şi parcă mori

Acum, lipsit de cuget.

________________
CONCERT PENTRU SINGURĂTATE

În surdină prăfuită

Claviatura tremură.

Mâini ceruite

Frământă trupuri de plastic,

Strune-nvechite.

Ecou…

Simt vioara în mine,

Goală.

Un flaut de piatră

Răsuflă greu,

Bolnav.

Trăiri halucinante,

Viaţă umilă.

Bach – partenerul

Tristeţilor uitate.

________________
RUGINIU
Ruginiu…

Petale de sânge desprinse haotic

Tresar sacadat în spasme şi chin,

Apun pe-nserat, iar ochiul divin

Adânc răscoleşte în sufletul mistic.

Din roua sărată a florii târzie

Melodios răsună Bach,

E cânt, e tăcere, e plâns… frenezie.

Simţiri…

Oceane învolburate, de sânge-nmuiate,

Se scaldă la nesfârşit păcatul, se zbate

Făptura cu minţi zbuciumate – Universul –

Ruginiu…

ANA MARIA RAU