~Lucia Daramus: „Cât un copil de mic“

CIT UN COPIL DE MIC

Recitat la Festivalul Internațional Lucian Blaga, Cluj-Napoca 2009
E lumina ce-n gura mea adoarme

de apele energetic limfatice

luați, luați şi beți şi spălați-vă ochii

de culcat nu m-am culcat cu nici un bărbat

puteți gusta din trupul meu nears de

patimile iubirii. Ce cuvînt! Cît Dumnezeu de mare

Ce Dumnezeu, cît un copil de mic

Ce mic înnoată în apele energetic – limfatice

veniți, luați, mîncați! Trupul meu este de

pîine caldă. nu-l pot atinge decît pruncii

apoi adorm visînd la ….visul de

Ent-Fernung

Am avut un tată spune primul peşte-copil

înnota în Ent-Fernung

Ent-Fernung, Ent-Fernung, Ent-Fernung

Am avut un tată spune al doilea peşte – copil

înnota în esti gar einai

esti gar einai;  esti gar einai; esti gar einai

am avut un tată spune al treilea peşte-copil

înnota în „ceva”, „ce-va”, „c-e-v-a”

nu-l vedea nimeni afară de ființa peşte-copil

tatăl meu, le-am replicat celor trei peşte -copil

tatăl meu împrăştie unde de lumină în lume

pe oriunde mă duc îmi  adulmecă paşii

îmi numără lacrimile din jurnal

Ce anume este Ent-Fernung, Ent-Fernung, Ent-Fernung

ce logos să-nsemne esti gar einai;  esti gar einai; esti gar einai

dar „ceva”, „ce-va”, „c-e-v-a”?

al meu tata ––

e lumina ce-n gura mea adoarme

de apele energetic-limfatice

luați, luați şi beți şi spălați-vă ochii

de culcat nu m-am culcat cu nici un bărbat

puteți gusta din trupul meu nears de

patimile iubirii. Ce cuvînt! Cît Dumnezeu de mare

Ce Dumnezeu cît un copil de mic

Tatăl meu e vînător

vînează energiile mele neuronale

prin pereți descentrați de vecini

tatăl meu vrea să arate că

„et pondus, et colorem, et alias omnes

eiusmodi qualitates

que in materia corpora sentiuntur,

ex ea tolli posse, ipsa integra remanente:

unde sequitur, a nulla ex illis eius

naturam dependere”

sirenele nu ajung în copacul cu azalee!
  ____________

M-AI CAUTAT
Imi  amintesc –     erai frunza

căzută  toamna  la  pămînt

şi  ce  pamînt,  cîtă  trudă

şi  ce  frunză,  cîtă artă!

Îmi amintesc, mîngîiam cu sufletul

verdele unduios al pădurilor

duh din duhul tău

cobora peste lună în noapte

atunci, atunci, atunci

am ridicat frunza degete

am lipit-o de palma mea

eram eu………….

am mers mai departe prin lume

şi-am mîngîiat dealurile

şi-am mîngîiat apele,

am mîngîiat……

stelele toate cîte există în noapte

de unde, de unde, Doamne,

să-mi vină bucuria

şi glasul, şi privitul

dacă nu din bucuria ta

din felul tau de….

din felul tău….!

M-am uitat la pămînt

şi pămîntul m-a durut

m-a durut frunza degete

ridicată…atunci…în noapte

m-a durut memoria urmelor

dar tu, doar tu, doooar tu,

mi-ai înălțat privirea

cerul n-avea amprenta

amprenta judecăților mele

şi-am auzit, am auzit limpede

vuietul tău de iubire ce-mi striga

NU!

Am privit negura adîncă

dincolo de chipul prim

Ce gol! Cîtă dez-depărtare

Ent-Fernung

vuietul tău de iubire-mi striga

NU!

din NU mi-am descoperit

fața sub alintul cuvintelor tale

Unde,  unde să mă ascund, Doamne

din ce colț din mine să sar

şi-n care-al meu colț sa intur nefiind eu

sub care stîncă

sub ce vîltoare de apă?

Mi-am lăsat paşii pe nisipul fierbinte

şi-am sperat, am sperat…..

ca urma mea să fie umbra

uitată a memoriei tale.

M-ai căutat, m-ai căutat

În cel mai adînc colț

în propriul meu mine.

M-ai căutat!
_______________

PUMN DE CUVINTE

Nu sînt decît un pumn de cuvinte

SOARE

solare cuvinte şi zeul din mine

o, soare, cum cîntă

te aud, te aud şi te văd

în casa memoriei mele

te văd , te simt, te simt

o, zeu nemuritor al ființei

şi cît te strig, soare,

şi cît te chem din înalt

îmi resfir în fața ta pletele

copilariei ca tu să le mîngîi

O, soare, soare al meu

dez-depărtare de mine

Ent-Fernung

îmi desfac degetele prin frunzele

mîngîiate de tine să simt

umbra respirației tale

lumină vie şi rece, o, soare,

astru al ființei mele

îmi las călcîiele goale prin lume

abia s-o ating, s-o sorb

te simt, te aud , te ştiu

cum dănțui în mine

SOARE- pumn de cuvinte -Eu!

_______________

GRADINA CU SUNETE

Plouă. În grădina cu sunete

plouă

picurii cad pe sunetele trandafir

apoi, pe fereasta albastră se preling

se unesc cu iarba, copacii

florile…..plouă

de jur împrejur e spitalul

îmi amintesc. Atunci am rîs la lună

sîngele țîşnea din mama

ca inflorescența unui nufăr roşu

eu, eu rîdeam sunetelor lună

şi plouă. În grădina cu sunete plouă

Simeon urlă la luna lui

sînii asistentelor poartă lorazepam

lorazepam , grădină în floare

grădina cu sunete este a mea

mă întîlnesc cu soarele

intru în casa memoriei lui

şi plouă

acolo, dincolo de acolo, în

casa memoriei îmi amintesc

sunetele intime ființei mele

SOARE

Acum ştiu, ce mult te-am iubit, Tata!

______________

GUSTUL DE A FI

Îmi amintesc –

mai sus de casa bunicii,

pe deal, cresc mormintele

zeificate sub zăpezile amintirii

clopotul sună a întîlnire. morții cu

viii se privesc paralel

printre lacrimi

eu copil. ştiu să mă mir

muşc dintr-un măr

crescut din trupul bunicului

cocoşul întîrziat cîntă a lepădare

ameaza-i fierbinte de ger

cimitirul e-n sărbătoare

eu copil. gust cu nesaț din

trupul bunicului măr.

îmi amintesc –

iarna pămîntul miroase

a fărîme de buze şi ochi

a gutui de gheață-nfloriți

a fîn aburind sub iesle de prunc

la mormîntul bunicului creşte un măr

cu ochii-l cuprind în brațe şi-mi spun

tu ai crescut, bunicule, în esențe

care mă cheamă

voi fi şi eu cîndva miros şi gust în iarnă

acum ştiu doar să mă mir!

LUCIA DARAMUS