Laura Mihalca: Poeme manechine

• Bormasina a eliberat lanturile de gratii, gratiile s-au eliberat de maini, iar mainile au fugit cu trup cu tot catre verde.Asa a aparut notiunea de eliberare.
• Daca ai sa te topesti,om de zapada al contemporanului, voi scrie pe ultimul petec de tine:”ramai, voi fi eu zapada ta”.
• totul se reduce la niste linii si puncte.Daca ai ajunge candva la capatul lumii(daca il vei gasi), vei vdea doar o priza ce alimenteaza intregul mapamond cu viata-energie.
• Verde e iarba, verzi sunt frunzele copacilor.Nu de demult, nici de putin, si tu esti verde, doamna Matisse a noastra, de cand nu am mai luat pensula inverzita de pe fata ta.O pata verde in par!
• Eu, slabiciunea firului de iarba, nu-mi voi mai intinde mainile vorbelr spre tine.Tu oricum stii unde sunt:intr-un colt de lume.
• Expresionismul?Ultima picatura chinezeasca, undeva in pictura fovistilor simbolisti.
• Puncte extrovertite transforma cerul intr-un exaltat.Apus.Punctele, in somn, s-au asezat pe canapea-o banca in parc.
• Undeva, pierdute la granita dintre timp si spatiu, punctele de suspans calatoresc zilnic intre cunoscut si necunoscut.
• Limitele cerului sunt tarmul marii si pescarusi cu aripile, triunghiuri isoscele-n zbor.
• Planse, soaptele continua sa calatoreasca pe buzele mele, pe buzele tale intr-o tacere cuminte, ce asteapta.
• Speteaza ta ti-e haina ingereasca.
• Te-am visat azi noapte, Profesor al vietii(mele), imi spuneai sa ne vedem vineri la 3 .Unde?Pe o banca in pustiu?
• Felinar al vietii si al mortii, de ce sfarami pergamentul lumii, pamantul?

LAURA MIHALCA