~Mirela Nicoleta Hîncianu: Poeme noi

COPACUL FRÂNT DIN TRUNCHIUL DE RUGINĂ

e desenat în mine cu mâna ta de plumb
să suflu viaţa către el? M-astâmpăr,
dorm frunzele-i în tample şi crengile mă dor,
să-l las să crească? Mă abţin –
mi-e fierul mâinii greu şi-i toamnă, în ruine,
să-l tai atunci din rădăcină? Mă tem
că moare primavara în ruga serii, plină
de-amara mea răşină şi-atunci
să îl ascult cum creşte şi vântul să-l aduc
să îi boteze cântul cu frunza de alun.

__________

RUGA SERII

cum ruga serii amuţi-n cuvinte
şi steaua-i grea, delirul vorbei creşte
doar munţii ning apusuri violente
şi dorm-adorm picturile rupestre
din ochiul patimirilor absente.

martir nu sunt, ci devorez, străine,

cruntele verbe-n cercuri, în cunună.
tăiate-n faguri ador doar alanine-
străpunsul cer de sabia străbună,

resuscitat în măr, dorit de-albine…

MIRELA NICOLETA HÎNCIANU